VIP Magazin
11 Februarie 2012
Print
Print
Print
Print
Top 3 politică. 20 iunie – 20 iulie 2007
Iulie 2007, Nr. 39-40

Top 3 politică. 20 iunie – 20 iulie 2007

Comentează   |   Cuprins

de Igor VOLNIŢCHI

Dorin Chirtoacă
vicepreşedinte al Partidului Liberal, noul primar general al capitalei


pentru performanţă politică „Copilul-minune” al politicii moldoveneşti a dat lovitura – a reuşit în doar doi ani să obţină ceea ce alţi politicieni râvnesc să realizeze de o viaţă, adică să ajungă primar general al municipiului Chişinău.


Succesul său de acum doi ani nu a fost luat în serios de „seniorii” politicii autohtone, exponenţi ai segmentului democrat. Aceştia au considerat că votul pro-Chirtoacă în cele trei tururi de scrutin din 2005 a fost un pur accident politic, o formă de protest al electoratului democratic. La rândul lor, comuniştii au făcut tot posibilul pentru a nu-l împiedica pe Chirtoacă să avanseze, iar pe alocuri chiar l-au ajutat, în mod inconştient. Calculul comuniştilor a fost simplu: Chirtoacă va trece în turul doi şi va arătă că ceilalţi lideri democraţi nu mai au pondere; Chirtoacă era cel mai comod adversar pentru comunişti în turul doi, care mizau pe o mobilizare activă a electoratului pro-rus şi a celui de vârstă înaintată împotriva acestui tânăr.

Dar şi democraţii, şi comuniştii s-au înşelat în socotelile lor atunci când au apreciat şansele acestui concurent redutabil. Acum, Dorin Chirtoacă are în mâini nu doar propria soartă şi a partidului care l-a promovat, dar şi pe cea a întregii tinere generaţii de politicieni.

Un eventual eşec al lui Dorin Chirtoacă la primărie va pune în pericol nu doar şansele democraţilor la parlamentarele din 2009, dar şi va compromite pentru mulţi ani înainte sloganul „E necesar un schimb de generaţii în politica moldovenească”.

Petru Lucinschi
ex-preşedinte al Republicii Moldova   


pentru încercarea de a găsi „particularităţile definitorii ale moldovenilor”

Petru Lucinschi a revenit în prim-planul evenimentelor, însă nu în postura pe care i-o preziceau mulţi (cea de politician activ sau, cel puţin, de autor al unor memorii ce ar influenţa direct actuala stare de lucruri de pe eşichierul politic), ci în calitate de analist care încearcă să găsească „particularităţile definitorii ale moldovenilor”.

În scrierea sa „Moldova şi moldovenii”, ex-conducătorul ţării reuşeşte să abordeze teme mult mai importante decît politica – calea istorică parcursă de Moldova din cele mai vechi timpuri şi până în prezent.

„Mulţi mă întreabă despre cartea de memorii. Azi, este la modă să scrii asemenea cărţi, aşa că s-ar putea să mai revin la memorii. Dar în prezent, este mult mai important să încercăm să lămurim şi să înţelegem cine suntem, de unde venim  şi încotro mergem, care sunt particularităţile definitorii ale moldovenilor. În rândurile acestei cărţi am căutat să aduc o contribuţie modestă la rezolvarea acestei sarcini dificile”, a spus ex-preşedintele.
    
Petru Lucinschi a reuşit să dea, prin această apariţie editorială, o lecţie de demnitate politică. El este un exemplu relevant care ilustrează faptul că omul îşi poate promova ideile şi principiile de o viaţă nu neapărat forţând nota în politică. Şi, oricât ar părea de straniu, influenţa sa asupra politicii moldoveneşti nu numai că nu se diminuează, ci, dimpotrivă, creşte considerabil.

Vasile Panciuc
primarul municipiului Bălţi


pentru prestaţie politică constantă    
       
Scăderea simţitoare a popularităţii comuniştilor în republică nu a afectat deloc municipiul Bălţi, unde primarul Vasile Panciuc a reuşit să câştige un nou mandat, iar comuniştii au obţinut iarăşi majoritatea în Consiliul municipal. Victoria lui V. Panciuc pare să mai reducă puţin din amarul eşecului răsunător al guvernării.

În condiţiile în care, după cum se vede, comuniştii vor pierde controlul asupra mai multor raioane, inclusiv asupra capitalei, municipiul Bălţi, şi, într-o măsură mai mică, raioanele Briceni şi Ocniţa, rămân bastioanele ce îi permit actualei guvernări să spere la o revenire spectaculoasă pe scena politică. Astfel, figura lui Vasile Panciuc, până în prezent anonimă pe fundalul granzilor comunişti, capătă pondere şi valoare politică. Totul depinde de faptul  dacă cei din conducerea PCRM vor înţelege că rezultatele alegerilor locale generale presupun reforme radicale, inclusiv promovarea noilor elite de partid, care ar putea readuce partidului fostul electorat dezamăgit de acţiunile liderilor formaţiunii în ultimii doi ani. Este vorba, în special, de electoratul vorbitor de limbă rusă, un exponent al căruia este primarul de Bălţi. Cu atât mai mult cu cât se pare că acest electorat nu a migrat spre alte partide, ci a completat rândurile alegătorilor apatici şi ale absenteiştilor.    
               
Rezultatul slab al comuniştilor în alegerile locale generale îl favorizează, în mod paradoxal,  pe Vasile Panciuc. El devine unul dintre reprezentanţii PCRM cu cel mai mare rating şi unul dintre pilonii ce ar putea sta la baza relansării partidului.


Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon






* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Trimite
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
-11°