Oamenii de ştiinţă din Marea Britanie au descoperit că...

Andrei BOLOCAN. Prezentator TV, om de artă şi specialist în agro-inventică. S-a afirmat în cinematografie jucând rolul unei tufe în filmul „O, plai duios, Moldova mea!”. Acum prezintă, în duet cu Nata Albot, emisiunea „Sare şi Piper”, la Jurnal TV.

Ce a fost mai întâi: Omul sau Găina? Cum e corect: Iran sau Iraq? Cine l-a furat şi cine l-a adus înapoi pe Vlad Cubreacov? A venit momentul să vorbim despre adevărurile incomode! Cineva trebuia să o facă şi eu am decis să preiau iniţiativa. Da? Bun. Între timp, oamenii de ştiinţă din Marea Britanie au mai descoperit câte ceva.

Oamenii de ştiinţă din Marea Britanie (O.Ş.M.B.) au descoperit că: Tu vrei să vezi în acest articol ceva special.
Tu vrei să vezi ceva care să te facă sau să închizi această pagină, sau să dai share abuziv de parcă eşti grecul Philipide şi vrei să comunici ştirea cea mare, după 42 de km alergaţi ca un nebun ce eşti. Că doar eşti un nebun. Tu eşti omul marginilor. Cel puţin asta spun pozele cu tine, înmiresmate cu like-uri şi comentarii. Tu eşti omul hiperbolei. Zâmbetul tău – fermecător. Vocea ta – calea sigură spre orgasmul ei. Maşina ta, copiii tăi, iubirea ta – priceless! Eşti omul care-şi ia oxigenul din Marquez cetit în zboruri trans-atlantice, din Norah Jones ascultată live. Tu exişti pe străzi înguste, pe caldarâm. Sărutul tău – tulburător. Privirea ta – mistuitoare. Tu poţi atinge ca o briză şi poţi distruge ca un uragan. Tu eşti gata sau să plângi în genunchi în faţa mea, sau să mă scuipi pentru că nu merit nici negrul de sub unghiile tale. (Probabil ai ales deja varianta a doua.)

O.Ş.M.B au descoperit că: În Republica Moldova nu se respectă legile.
Dacă Inspecţia de Stat în Construcţii a depistat, în primele şase luni ale acestui an, 403 clădiri neautorizate şi suma amenzilor aplicate a depăşit 154.000 de lei, asta ne face pe noi, oameni maturi cu scaun la cap, să înţelegem un lucru – valoarea medie a unei amenzi este aprox. 400 de lei. 25 EURO. Cam jumătate din amenda pe care ar trebui s-o plăteşti dacă mergi în metroul londonez fără tichet. Amazing, cum ar fi conchis Kanye West. Când vine vorba de asemenea amenzi, chiar şi cuvântul ilegal îşi pierde din sens.

Odată demult, un englez bătrân şi deştept pe nume Jeremy Bentham, a spus următoarele: principiul universal al comportamentului uman în realizarea interesului individual este căutarea plăcerii şi evitarea suferinţei. Altfel spus, Moldoveanul Exemplar, în calea sa spre a-şi construi o pristroikă, va evita legea (respectarea legii = suferinţă) şi va căuta să-şi facă soţia şi copiii mândri de un tată gospodar (aprecierea celor dragi = plăcere). Acelaşi Jeremy Bentham adăuga (ca pentru Moldoveni): dacă nerespectarea legii este mai AVANTAJOASĂ decât respectarea ei, atunci această lege este una proastă şi ea nu trebuie respectată. Noi însă ştim, peştele de la cap se strică, aşa că vreo două palme (d’Or) peste bot ar merita şi legislatorii, lua-i-ar mama focului!
O.Ş.M.B au descoperit că: Graba strică treaba.

„Şerpii boa îşi înghit prada dintr-o dată, fără s-o mai mestece. Pe urmă, nu mai sunt în stare să se mişte şi dorm întruna, timp de şase luni, cât ţine mistuitul“. (National Geographic via Antoine de Saint-Exupery) Mănânci mult. Te oboseşte. Nu te mai poţi mişca. Eşti nevoit să stai locului. Şase luni tre’ să suferi pentru un singur moment când ţi-ai permis să fii nesăţios, hapsân şi prost.
Atunci când înşelam şi credeam că lumea e a mea. Atunci când la şapte ani am furat un ceas Montana de la Tanti Valea din apartament. Atunci când şoferul de maxi-taxi economiseşte 14 secunde (fix!) şi merge cu 120 la oră pentru ca să treacă de următorul semafor la verde… asta se numeşte, în limba strămoşilor, жажда скорой выгоды, sau tot ceea ce te face pe tine şi pe mine să vrem cât mai multe într-un timp cât mai scurt. Să vrem un brad de Crăciun cât mai repede (şi acest brad să ne provoace greţuri), să instalăm un teren de joacă la Buiucani cât mai repede (şi să defectăm un gazoduct – да ладно, бог с ним, с этим газодуктом!) sau să jucăm o nuntă acum, cât mai repede (şi să divorţăm peste trei luni pentru că ea nici măcar nu a zaletit). Să fim moldoveni, cu alte cuvinte.

O.Ş.M.B au descoperit că: Ziua Limbii este o sărbătoare cel puţin ciudată.
Şeful direcţiei antidrog spune că are „nevoie de tehnică nouă precum câini care să ne scape de flagelul narcomaniei”. Taxatoarea întreabă pasagerii dacă au achitat în fund. Marian Lupu a declarat că această întrunire are toate şansele să fie una reuşită datorită reuşitei acestei întruniri. Şi tu, şi eu, şi Andrei Gheorghe folosim mai des blea, decât ah, vai de mine, aoleu, ce se-ntâmplă?!, am făcut o boacănă.

Ori statul e un animal gras şi prost care refuză să creadă că asta e realitatea, ori eu m-am tâmpit şi nu-nţeleg cine sunt: rumân sau moldovan.

O.Ş.M.B au descoperit că: Moldova are nevoie de un adevărat 7 aprilie.
Un 7 aprilie de care să nu ne fie ruşine. De fiecare dată când aud câte ceva despre 7 aprilie, opresc televizorul şi mă-ncrunt, destul de nefiresc pentru vârsta şi poziţia mea socială. În mintea mea apar politicieni, colaboratori şi miniştri, provocându-mi o magistrală dorinţă de a o rupe din gară. Brusc îmi amintesc de un Chişinău urât şi fără viitor. Îmi văd oraşul şi întreaga ţară ca pe o rană ce are să mă doară toată viaţa. Ţara mea este o promisiune din gura unui candidat sifilitic, cu o pensie de 17 mii, cu o afacere şi cu o şkoda care (dacă trebuie) îl duce şi la ţară, la mormântul lui taică-său. Şi asta nu pentru că dom’ deputat VREA NEAPĂRAT să sărăcească statul, nu. El pur şi simplu nu este cel mai mare prost ca să nu beneficieze de fructele jobului pe care îl deţine. Chica-i-ar dinţii şi unghiile!

O idioată trece la roşu, un nătărău parchează pe zebră. Şi parcă i-aş înjura, i-aş filma şi i-aş da pe mâna lui Brega. În acelaşi timp, prezumţia nevinovăţiei, dar şi bunul-simţ mă obligă să-i consider oameni de treabă. Că doar sunt oameni de treabă! Tipul care şi-a parcat SUV-ul cu botul în scara blocului merită pedeapsa capitală, însă când îl auzi cu „O, jurnal Tă Vă, bravo pentru tot ce faceţi!”, îţi cam piere chefu’ de ceartă şi-ţi declari în gând, răspicat, cu o intonaţie de ministru beşinos: „Ţara încă nu e pregătită”.
Oamenii de ştiinţă din Marea Britanie au descoperit că: Fiecare vară îşi are istoria sa.

Vreau să cred asta. Şi mai vreau să cred că fiecare om îşi trăieşte vara cu o intensitate apriori, pentru ca mai apoi, o lună, două, şapte să trăiască doar cu trecutul, doar cu amintirea. Iar toate lucrurile, oamenii şi întâmplările să-l întoarcă cu gândul acolo, pe plaja aia, pe muntele ăla, pe malul ăla de lac, la sărutul, sexul, buzele, mâinile, stelele, vama veche în ureche… tren accelerat, avion, Vaslui, Milano, Koblevo. Orice destinaţie este o mică piatră preţioasă care devine diamant doar printr-un judicios proces de amintire-împărtăşire.

Vara nimeni nu mai e în stare să încetinească pasul sau să dea mai jos volumul. Vara ai respiraţia tăiată de muntele din faţa ta, de străzile oraşului pe care ai fi vrut să-l vizitezi cu anume acel om pe care-l ţii acum de braţ. Fericirea nu este un lucru sezonier – te paşte oriunde şi oricând vrea. Or vara este anotimpul când nici măcar nu reuşim să spunem că suntem fericiţi. Pentru că ne ia valul. Pentru că dă ceaţa peste noi, la cota 2300. Pentru că sunt 50 de grade în palinca aia dumnezeiască. Pentru că tu şi eu avem în comun doar iubirea. Pentru că eu voi zâmbi mult şi bine la acest text. Peste ani de zile, într-o vară, în faţa unui laptop. Într-un oraş frumos. Alături de cineva drag. Sau cineva dragă. Vrei tu să-mi fii alături? Cântând? Ca când necătând? Când? În 2500, când Chişinăul deveni-va capitală europeană a culturii alături de Norilsk şi Bârlad. Pupici!