E sărbătoare şi răsună muzica!

de Viorel Posmotrel

Eurovisionul moldovenesc eclipsează, după importanюă, „Sărbătoarea vinului”. Din 2005 încoace, o dată pe an, an de an, îşi fac apariюia, ca taracanii la lumină, artiştii. Cântăreюii, compozitorii, coregrafii, regizorii, într-un cuvânt (în trei cuvinte), — oamenii de cultură. După anunюarea câştigătorului finalei naюionale a Eurovisionului, lumina se stinge şi artiştii se împrăştie care încotro. Oamenii de cultură, opinia cărora era consultată la fiecare pas, care ne povesteau din televizoare ce e bine şi ce e rău, ce este cultura şi care ne sunt valorile, intră în hibernare. Până la următorul Eurovision.

Calendarul lui Filat
Pe scurt: în ajunul Anului Nou, prim-ministrul Republicii Noastre a invitat mai mulюi jurnalişti ca să-i felicite. Le-a înmânat câte un cadou simbolic. Bomboane, şampanie şi un calendar. Calendar executat în cel mai ieftin stil „mă pricep în Photoshop”; un colaj despre poamă (bogăюia юării), o mamă cu copil (viitorul юării) şi fotografia setului guvernamental, reprezentând un toc cu inscripюia „Guvernul Republicii Moldova”, un carnet cu aceeaşi inscripюie şi calendarul în sine (oglindirea prezentului înconjurător). Nu mă îndoiesc că aceste calendare au fost dăruite şi ambasadorilor străini, mai mult — că domnul prim-ministru a luat cu el la ONU vreo două-trei. La Organizaюia Naюiunilor Unite, da. Şi aceste calendare, guvernamentale, ne reprezintă юara mai ceva ca Eurovisionul. Pentru că la ONU nu priveşte nimeni eurovisioane. De ce n-au fost adunaюi oamenii de cultură? Unde-i Uniunea Designerilor, unde-s pictorii de la Uniunea Artiştilor Plastici, de ce nu s-a făcut comisie la Ministerul Culturii? De ce n-au fost chemaюi oamenii de cultură, să se dea cu părerea?

Adresarea Preşedintelui
După asta a urmat intrarea în noul an. La fără cinci minute doisprezece, apare dl Ghimpu pe ecran. Ah, şi cum apare! La un colю de masă (ca în cântec), cu cravata pe diagonală. În cadru ni se arăta jumătate de brad prăvălindu-se spre stânga, de unde se iveau nişte bucăюi de perdele; lângă perdele — o bucăюică de drapel, din care se vedea mai mult lancea decât steagul şi o priză în care era înfipt un cablu. Ansamblul compoziюional „Preşedintele Interimar al Republicii Moldova” nu a fost, ulterior, criticat de oamenii de cultură. Oamenii de cultură cred că Eurovisionul ne reprezintă mai mult decât Preşedintele.

Eurovisionul
La Eurovisionul moldovenesc din acest an a avut curajul să apară, printre concurenюi, un tânăr de la Ungheni, pe nume Pavel Turcu. Pavel cântă cum poate, în schimb, timp de o săptămână a acumulat peste 200 de mii de vizualizări pe Internet. A fost unicul concurent despre care se vorbea. Despre restul — tăcere. Atunci au apărut oamenii de cultură. Aceştia s-au apucat să ne юină lecюii despre bun gust, cultură şi valori. Că nu suntem aşa. Că nu ne reprezintă Turcu. Mai mult — că nu are dreptul de a ne reprezenta. Cel mai influent grup al oamenilor de cultură — juriul Eurovisionului local (de la care publicul nu a văzut niciun album proaspăt lansat în ultimii doi ani) l-au îngropat pe Turcu cu tot cu visul lui, de a ajunge la Oslo.

Să amintim oamenilor de cultură ce s-a întâmplat cu Eurovisionul din 2005, când toюi moldovenii au rămas satisfăcuюi de modul în care au fost „reprezentaюi”? Publicul i-a salvat pe „Zdob şi Zdub”. Juriul alesese „Millenium”. Oamenii de cultură împroşcau cu zoi în Zdubi, făcându-i inculюi, spunându-ne cum îşi bat joc de cultura noastră naюională, despre moşi-strămoşi. Şi-au amintit şi cum au debutat „Zdubii” — „noi am fost la pădure şi am băut jin”. Nelly Ciobanu nu a ieşit, alături de ceilalюi participanюi la preselecюie, pe scenă, pentru a-i felicita. Vlad Gorgoz vorbea cu săptămânile despre falsificarea televotingului. Ce fericire că soarta „Zdubilor” nu a fost hotărâtă de oamenii de cultură.

Oamenii de cultură nu au oprit „Caravela culturii”. Mai mult, se îmbulzeau în autobuzul care semăna kitsch prin satele moldoveneşti. Oamenii de cultură nu au oprit „renovarea” Mănăstirii Căpriana, care seamănă acum mai mult cu o saună decât cu o biserică. Oamenii de cultură de la noi se pricep la una — la eurovizioane.

Eu am fost la muzicanюi în ospeюie şi am văzut ce tablouri au ei pe pereюi. Din astea cu lebede pe lac, pegaşi şi femei goale. În atelierele pictorilor răsună fix aşa muzică, tot despre lebede, doar că pe ruseşte.

„…A белый лебедь на пруду, качает павшую звезду…”

Straşnic lucru, cultura!