![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() |
Peste exact un an, „VIP magazin” prezintă publicului cele mai sclipitoare şi atrăgătoare femei din spaţiul public al ţării, inclusiv şi din domenii noi faţă de ediţia precedentă („Top 50 sexy”): business, administraţie, mass-media, show business, modelling, viaţa mondenă. 100 la număr de data asta, pentru că avem destule frumuseţi în ţara noastră, toate, după părerea noastră, merită să fie cea dintâi, iar scopul nostru principal a fost să descoperim (redescoperim) tot ce avem mai sclipitor, tandru şi senzual în Moldova în materie de frumuseţe feminină. Iar criteriile de selectare au fost, şi ele, diferite: să fii sexy nu înseamnă doar să apari în pielea goală (deşi şi asta este o artă pentru că nu orice/oricine în pielea goală arată frumos), cineva copleşeşte prin privire, cineva – prin agerimea minţii şi a simţului umorului, dar şi prin şarmul care nu este dat de la natură oricui. Nu au fost trecute cu vederea nici realizările fiecăreia, pentru că avem de a face cu femei care fac lucruri frumoase fiecare în domeniul său.
Totuşi, în sprijinul spiritului competiţional, am zis că ar fi bine să fie una cea mai-cea mai din ţară. Ca urmare a voting-ului, inclusiv prim sms, Măria Sa cititorul „VIP magazin” şi utilizatorul www.vipmagazin.md au decis ordinea Topului, pe care o şi prezentăm mai jos. Astfel, acest Top, semnat de „VIP magazin”, a devenit deja tradiţional. Aşa că, aşteptaţi-ne şi la anul... Poate nu vor fi doar 100, cine ştie…
Proiect de Sergiu Gavriliţă
Coordonatori: Marcel Toma şi Simion Ciochină