DUMITRU BRAGHIŞ. Fermentul social-democraţiei

„Împins” de noua generaţie, Dumitru Braghiş trece din categoria politicienilor cu potenţialul „încă nevalorificat până la capăt” în centuria  „bătrânilor ornamentaţi cu merite”. Chiar dacă se opune cu înverşunare acestui proces de arheologizare. Dovadă ar fi competiţia cu Eduard Muşuc, copilotul său de pe promisa „navă-amiral” a social-democraţiei din Moldova, competiţie în urma căreia urmează să se distribuie locurile pe punte.  

Dumitru Braghiş, politicianul şi omul de afaceri, nu a contat niciodată, spun cei care îl cunosc, pe „lozul câştigător”, ci a căutat să-şi obţină prin munca tenace felia „ce i se cuvine”. Una din aceste felii (eventual cu tot cu cireaşă) se arată a fi Partidul Democraţiei Sociale. Creat doar cu ceva mai bine de un an până la alegerile locale, PDS a reuşit să obţină un rezultat electoral onorabil şi chiar „licitabil” la părerea unor analişti. 

Cert este ca în anul 2007 Dumitru Braghiş a reuşit să dezmintă reputaţia de „pui de cuc” (definiţie atribuită alteori mai multor politicieni pentru  ”capacitatea” de a se instala în garnituri confortabile pe care le abandonează la prima staţie). 

În 2001, când blocul condus de Dumitru Braghiş a obţinut locul doi în alegerile parlamentare, scepticii spuneau că şi-a avut efectul votul pro-Lucinschi, în 2003 şi 2005 (în alegerile locale şi parlamentare) – că acesta a fost votul pro-Urechean. În 2007, însă, Braghiş şi echipa pe care o conduce au certificat ponderea care nu este de neglijat. 

După alegerile locale din 2007, în multe raioane, voturile social-democraţilor lui Dumitru Braghiş s-au dovedit a fi decisive pentru a-i împiedica pe  comunişti să se instaleze confortabil în fruntea administraţiilor locale. Iar la Făleşti PDS a reuşit chiar să obţină conducerea întregului raion. După care Braghiş a partajat cu formaţia lui Eduard Muşuc ceea ce se numeşte „silver bullet”, contribuind decisiv la depăşirea crizei din consiliul municipal cauzată de incapacitatea învingătorilor de „a împărţi prada de război”.  Chiar dacă nu a putut face faţă „sindromului Chirtoacă” şi „factorului Filat”, înregistrând un scor personal destul de modest, Dumitru Braghiş este încă hotărât să depăşească performanţele sale precedente. Faptul (perceput până nu demult drept un handicap) că Braghiş nu a fost invitat să participe la „(p)actul din 4 aprilie”, de curând s-a transformat într-un atu, care este sigurul punct suplimentar în topul politicienilor în vogă.   
 
Contrar aşteptărilor, lui Braghis nu i-a reuşit să ajungă în turul doi al alegerilor din capitală pentru a se confrunta cu Dorin Chirtoacă sau cu Veaceslav Iordan. El a rămas în topul preferinţelor electorale la acelaşi nivel cu Vladimir Filat şi Leonid Bujor. Scăderea de aproape 12% comparativ cu alegerile anticipate ale primarului capitalei din 2005 a fost o lovitură destul de dureroasă pentru ex-premier. Însă, din alt punct de vedere, acest lucru poate fi înţeles – în 2005 Dumitru Braghiş era exponentul AMN şi avea „din oficiu” voturile acestei formaţiuni, inclusiv cele 8% ale lui Leonid Bujor. În plus, în 2005, în cursa electorală nu a figurat un reprezentant destul de puternic al polului social-democrat, Vladimir Filat, care în 2007 a atras circa 8% din voturi.

În 2007 Dumitru Braghiş a reuşit să-şi treacă în cont  tentativa de unificare a social-democraţilor pe fundalul scepticismului cauzat de eşecul încercărilor  de coagulare pe segmentul liberalilor.