Vlad Plahotniuc. Bolidul german al performanţei

Cu toate că în 2010 a ieşit din cvasianonimat şi s-a lansat în politica mare, rămâne cel mai enigmatic personaj public de la Chişinău.

La început a fost numele. Şi numele era al unui om de afaceri care părea mai curând un mit, decât o fiinţă reală.

Rostit în culoare, în cercuri de interese, în diferite contexte şi cu diferite intonaţii, dar de regulă în şoaptă, numele Plahotniuc şi-a ocupat un propriu palier în închipuirea celor care auziseră de el. A avut, deci, o primă apariţie cumva distinctă, cu o identitate netelevizată, dar pronunţată, în contrast vădit cu apariţiile la TV a tot mai multor feţe lipsite de individualitate. Din start, numele i-a anticipat imaginea vizuală şi prezenţa propriu-zisă în spaţiul public. Mulţi auziseră, dar foarte puţini îl văzuseră. Un prilej tocmai potrivit pentru apariţia diferitelor zvonuri...

Şi vorbele, condimentate generos de imaginaţia poetică a moldoveanului, n-au întârziat să circule prin târg. Au concrescut cu stereotipurile din societate, cu frustrările unora şi cu speranţele altora, şi au creat acel amalgam de intrigă, legendă şi impacienţă ce a prefigurat ulterioara reacţie contrastantă şi indefinită a publicului faţă de persoana lui Vlad Plahotniuc.

Un nume cu valenţe puternice, dar totuşi nebulos, plasat într-un vid informaţional, a catalizat umplerea frivolă a spaţiilor libere. Şi s-a început… Este multimiliardar… Este eminenţa cenuşie din domeniul afacerilor… Este păpuşarul politicii moldoveneşti… Este prietenul de casă (sau de castă) al familiei Voronin… Este patronul unui adevărat imperiu financiar… Este persoana care deţine pâinea şi cuţitul în această ţară… Este cel care judecă şi iartă… Este omul României, al Rusiei, al Mafiei, al propriilor ambiţii şi orgolii… Este creatorul şi finanţatorul AIE… Este… Lista ar putea continua. Miezul tuturor zvonurilor fiind însă acelaşi – Vlad Plahotniuc este cel mai influent om din Republica Moldova, care nu deţine o funcţie politică sau administrativă.

Zvonurile au căzut pe un teren fertil, alimentându-se unele pe altele, amplificându-se reciproc şi împleticindu-se într-un ghem de falsuri şi adevăruri, cărora nu le-ar fi fost uşor să le dea de capăt nici cei mai versaţi dintre noi.   

Tot pe astfel de zvonuri, mai exact pe unele dintre ele, s-a pliat şi campania televizată de demonizare a imaginii şi persoanei lui Vlad Plahotniuc. În lipsa unor informaţii din prima sursă, mesajele venite din surse alternative devin uşor ingerabile de către public. Axa în jurul căreia se încolăceau vorbele, acuzaţiile şi tribulaţiile erau însă aceleaşi – e prea influent, deci e prea suspect, e prea pretutindeni, deci e prea periculos. Pentru ce şi pentru cine? Despre asta se vorbea mai puţin…

Ieşirea la rampă a lui Vlad Plahotniuc, atunci când s-a produs, a fost firesc să creeze un eveniment. Unii erau curioşi să afle cum arată, alţii – cum gândeşte şi cum vorbeşte, alţii – de ce a ieşit… Unii îl priveau cu interes, alţii – cu teamă. Toţi însă cu atenţie. Conştient sau inconştient, în forul interior al multor telespectatori, care auziseră de el, se producea o încercare de a compara şi de a potrivi imaginea vie a omului de pe ecran cu imaginea indusă, prefabricată a aceluiaşi om, înfăşurată în ţesătura zvonurilor. Fiecare şi-a făcut propriile concluzii.

Cert e un lucru: după o perioadă îndelungată de cvasianonimat public, Vlad Plahotniuc a apărut brusc pe scenă şi a devenit deodată foarte prezent, poate exagerat de prezent pe ecrane, în pagini, în media în general. Într-un timp record, am putut cu toţii distinge ce este real, ce este factual, şi ce rămâne încă în ceaţă pentru privirile şi înţelegerea noastră.

Ni s-a destăinuit el însuşi că e omul care urmăreşte mereu performanţa, fie că e vorba de studii, de sport, de afaceri sau, mai nou, de politică. S-a prezentat drept un tipic „self-made man”, omul care s-a făcut pe sine însuşi, cu un potenţial enorm de muncă, perfecţionist, ca un mecanism german ce profită de disciplina sa într-un mediu ce suferă de indisciplină cronică. Parcă ar fi un bolid de Formula 1, care iese în faţă aparent de nicăieri şi se impune rapid. L-am cunoscut şi ca administrator al unor companii de succes, şi ca vorbitor echilibrat, şi ca filantrop care a desfăşurat o campanie amplă de caritate pe linia Fundaţiei „Edelweiss”.

Este, evident, ceea ce ni s-a permis să vedem. Deocamdată, în ceaţă rămân multe lucruri; şi multe semne de întrebare încă nu au fost transformate în semne de exclamare sau pur şi simplu în punct definit. Nu totul încă s-a precipitat. Intriga se păstrează. Iar locul unor mituri, anterioare apariţiei sale publice, l-au luat altele. Cele de ordin politic, bunăoară.

Rolul care i-a fost atribuit lui Plahotniuc cu atâta insistenţă, cel de jucător în culise, iată că a fost replicat şi pentru un joc în scenă. Îi putem urmări mişcările, cel puţin parţial. Nu însă şi motivaţiile. Lucrurile, deci, tind să devină mai complexe, mai nuanţate, de unde putem deduce că mai complexă şi mai nuanţată este şi puterea lui de influenţă asupra evenimentelor politice. Astăzi deja nu mai presupunem acest lucru – îl constatăm.