VIP Magazin
Print
Print
Print
Print
  Ediţia     |  2010   |  2009   |  2008   |  2007   |  2006   |  2005
Mircea Butnaru. Gestionarul crizei
Locul 45

Mircea Butnaru. Gestionarul crizei

Comentează

Mircea Butnaru
Director general „Aridon”

Vârstă: 52 de ani
Data şi locul naşterii: 20 ianuarie 1958, or. Bălţi  
Studii: Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea matematică şi cibernetică  
Stare civilă: căsătorit, trei copii

Conduce o companie care are în spate aproape 20 de ani de dezvoltare armonioasă şi succese remarcabile, cele mai recente şi apreciate fiind cele cunoscute în ultimii doi ani, în perioada recesiunii economice.

Surprinzător pentru unii, nu şi pentru el, ARIDON a cunoscut cea mai bună perioadă anume în ultimii doi ani, în plină criză. A ştiut cum să gestioneze situaţia de criză economică mondială, care nu a ocolit nici Moldova, a tras concluzii, a revizuit cheltuieli… A reuşit să păstreze businessul la nivelul anilor 2007-2008 şi a cunoscut cea mai mare creştere din toţi aproape 20 de ani de activitate a companiei, inaugurând alte şase magazine în aceşti doi ani. Pentru anul viitor, intenționează să deschidă încă cel puţin două magazine – planul obişnuit la ARIDON pentru fiecare an. Se bucură că poate oferi locuri de muncă, că este în stare să plătească mai multe impozite, ceea ce ar fi de învăţat şi de urmat pentru unii din clasa businessului, şi este mulţumit de rezultatele financiare înregistrate.

La moment, ARIDON a ajuns la nivelul când primeşte propuneri de a reprezenta branduri cunoscute în lume, până acum modalitatea de colaborare fiind alta: mergea la expoziţii în Europa şi convingea viitorii parteneri să intre pe piaţa noastră, explicându-le că Moldova nu-i chiar aşa săracă… A fost ofertat de „Celio”, brand pe care l-a preluat pentru reprezentanţă pe piaţa de la noi. Totodată, i s-a propus să vândă această marcă şi pe teritoriul României şi Ucrainei. Este în tratative şi face planuri pentru o piaţă mai mare ca a noastră, iar faptul că o companie de la noi este invitată să reprezinte o marcă pe teritoriul altei ţări, chiar este o bilă albă, un indiciu demn de remarcat. Mai are propuneri de a prelua două branduri care sunt acum reprezentate pe piaţă, dar evită - nu-i place să se bage peste alţii, iar corectitudinea e calitatea dintre cele mai apreciate în business şi pe care el insistă. Aşteaptă să se limpezească lucrurile şi după, discută. După anul nou, dacă se rezolvă, e posibil ca ARIDON să mai vândă două mărci de vestimentaţie. Dar asta „dacă” şi „după”…  Acum, ARIDON numără peste 200 de angajaţi în toate domeniile de activitate, 25 de magazine în care sunt comercializate mărfuri reprezentând şase branduri cunoscute turceşti de calitate, mărcile recunoscute Levi’s şi Celio. Dar şi brandul de stil casual rusesc, adus recent, OGGI, care „a luat foc” pe piaţa de la noi şi pe care ARIDON îl va extinde în câteva magazine pe care le va lansa în curând… Principiul de care ţine activitatea companiei este oferirea unei game de mărfuri în care calitatea şi preţul accesibil cântăresc în aceeaşi măsură…

Mircea Butnaru este preocupat nu doar de comerţ cu vestimentaţie şi blugi, în special – merge şi pe alte direcţii de afaceri. Astfel, ARIDON mai înseamnă şi companie de transport cu un staff separat, dar şi o agenţie de turism, pentru care a obţinut recent licenţa – o nouă direcţie de dezvoltare a businessului omului de afaceri Mircea Butnaru, după ce a făcut minuţios calculul şi perspectivele pieţei. Direcţie pentru care are responsabili, pentru că nu le poate face singur pe toate şi nu se pricepe la fel de bine în toate, chiar dacă majoritatea moldovenilor se apucă să le facă pe toate, fără a fi „în temă” pe domeniul respectiv – o lasă pe seama specialiştilor, fiecare urmând să facă ce ştie el mai bine. La el în companie, fiecare manager activează independent şi cu cât mai mult spaţiu le oferă pentru propria iniţiativă, cu atât mai bune rezultate obţine.

Se consideră influent, dar rămâne „la locul lui”. Influenţă de care se bucură şi nu prea, care îi aduce satisfacţie, dar şi impresii negative. În primul caz, vorbim de influenţa sa în familie, cercul de prieteni şi companie, unde aceasta se bazează pe autoritatea sa şi lucrurile bune pe care le poate face, când are posibilitatea de a ajuta şi a face pe cineva fericit. Este satisfacţia pentru starea financiară care îi permite să se ocupe de caritate pentru oamenii nevoiaşi, absolut necunoscuţi. Altfel, nu se bucură deloc când este nevoit să facă uz de influenţa sa pentru a rezolva nişte probleme care, pe cale „firească” şi legală, nu au nici o şansă la reuşită. Această influenţă îl întristează, vrea ca să nu-i mai prindă bine şi lucrurile să meargă de la sine, aşa cum dictează viaţa şi legea. Pentru aceasta, Mircea Butnaru aşteaptă schimbări în societate şi dacă majoritatea „colegilor” săi din mediul afacerilor se declară „paraleli” cu viaţa politică, el are o opinie la această temă şi speră ca, în curând, lucrurile să se aşeze şi incertitudinea să se încheie odată cu formarea unei alianţe a partidelor de orientare democrată. 

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon






* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Trimite
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+17°