VIP Magazin
Print
Print
Print
Print
  Ediţia     |  2010   |  2009   |  2008   |  2007   |  2006   |  2005
Marian Lupu. Stăpânul inelelor
Locul 4

Marian Lupu. Stăpânul inelelor

Comentează

Marian LUPU
Preşedinte al Partidului Democrat

Vârstă: 44 de ani
Data şi locul naşterii: 20 iunie 1966, or. Bălţi
Studii: Facultatea de economie, USM, doctor în ştiinţe economice
Stare civilă: căsătorit, doi copii

În ciuda faptului că nu a deţinut nicio funcţie importantă în stat, a păstrat intact ratingul partidului, menţinându-l în topul jocurilor politice cu mize mari. Anume el este astăzi stăpânul inelelor puterii, chit că formaţiunea sa e doar a treia la număr în Legislativ.

De Marian Lupu depinde acum, ca să preluăm o alegorie tolkieniană, dacă inelele puterii din mâinile celorlalţi actori de pe scena politică moldovenească vor avea forţa de a guverna. Nu e de mirare, deci, că la sfârşit de an a fost cel mai curtat politician de la Chişinău. L-au abordat numeroşi emisari din Vest şi din Est, pentru a-l convinge să încline balanţa politicii moldoveneşti ori spre Occident, ori spre Rusia.

Spre deosebire de alţi actori de primă mână care şi-au făcut capital politic exclusiv pe seama resurselor administrative pe care le aveau la îndemână, Marian Lupu şi-a construit reputaţia pe propria-i carismă. Aceasta nu l-a dat de sminteală în momentul în care s-a desprins de fostul partid de guvernământ şi a preluat conducerea unei formaţiuni mici, care căzuse sub pragul electoral. A tras de unul singur PDM în sus, jucând un rol semnificativ în constituirea AIE, iar ulterior în menţinerea acesteia pe linia de plutire.

În 2010, Marian Lupu a trăit, pesemne, un ghem de emoţii amestecate. Oricât ar părea de paradoxal, toate evenimentele şi situaţiile politice în care a fost implicat au avut pentru el efectul băţului cu două capete ascuţite. Nu a reuşit să ajungă preşedinte al republicii, dar şi-a făcut, în schimb, o imagine de om politic capabil să sacrifice interesele personale şi cele de partid în numele intereselor generale. A dat senzaţia că este singurul fruntaş al AIE în care Moscova are încredere, dar în urma acestui fapt a trezit suspiciuni în ceea ce priveşte adeziunea sa sinceră la cursul european. A atras în partid cunoscuţi şi influenţi oameni de afaceri, fapt ce i-a consolidat PDM-lui potenţa financiară, dar a devenit ţinta unor atacuri lansate de presă şi o serie de politicieni.

Totuşi, deşi n-a ajuns preşedinte al republicii, a fost neîndoios avantajat de imaginea sa de candidat unic al AIE la funcţia de şef al statului. Asta l-a ajutat să fie perceput drept unul dintre principalii politicieni ai ţării. Creditul de încredere, obţinut ca urmare a acestei situaţii, a consolidat ratingul general al partidului său.

Alegerile parlamentare anticipate din 28 noiembrie au fost o surpriză pentru PD, dar şi pentru analiştii politici. Din nou a acţionat regula băţului cu două capete. Partea bună a lucrurilor e că Partidul Democrat, spre deosebire de majoritatea forţelor politice de la noi, nu şi-a erodat bazinul electoral. Cu excepţia PLDM, care şi-a dublat numărul de simpatizanţi, PDM a fost singura formaţiune care nu a pierdut voturi. Partea proastă e că Marian Lupu a stagnat, situându-se în alegeri doar pe locul trei, la o distanţă imensă de primele două clasate. Acest fapt a ridicat un serios semn de întrebare în ceea ce priveşte capacitatea partidului şi a liderului său de a creşte în intenţiile de vot ale electoratului.

Cu toate că formaţiunea sa a bătut pasul pe loc, Marian Lupu a izbutit să convertească semi-eşecul electoral într-un atu politic. După alegeri, PDM s-a dovedit a fi principalul jucător în scenariile post-electorale. Situat  pe centrul eşichierului politic, Partidul Democrat are capacitatea de a înclina balanţa spre stânga sau spre dreapta, spre vectorul estic sau cel vestic.

Astfel, Marian Lupu a devenit indispensabil pentru toată lumea. S-a constatat că anume PDM este proverbiala buturugă mică care poate răsturna carul mare. Pentru moment, el este singurul politician din vârful piramidei care, indiferent de evoluţia evenimentelor, va rămâne pe cal alb. Nu există la ora actuală niciun partid parlamentar care ar putea să-şi rezolve politicile de putere fără Partidul Democrat.

Privit din acest unghi, Marian Lupu este un învingător cert al momentului. Însă acest fapt nu-i asigură şi victorii în lanţ pe termen lung. Deşi poziţionarea sa pe centru, între tabăra pro-ocidentală, pe de o parte, şi cea filorusă, pe de alta, îi creşte enorm valoarea politică, totuşi, PDM, prins la mijloc între rivalităţile geopolitice Est-Vest, riscă să fie strivit între ciocan şi nicovală.
Unde mai pui că în ultimul timp Marian Lupu se confruntă cu două probleme foarte serioase. Una este legată cu dezvăluirile WikiLeaks, potrivit cărora PCRM acum un an încercase să-l mituiască cu 10 milioane de dolari. Acest fapt discreditează din start orice cooperare a democraţilor cu Partidul Comuniştilor. Cealaltă este alimentată de informaţiile potrivit cărora în PDM ar fi apărut fisuri. Zice-se că în ultimul timp s-au reliefat minimum trei grupuri mari de interese, cu lideri carismatici. În aceste împrejurări, lupta pentru supremaţie în partid s-ar putea dovedi devastatoare pentru unitatea lui.

Cariera lui Marian Lupu, atâta timp cât atârnă doar de carisma sa, nu este sigură. Riscă să piardă inelul puterii. Viitorul politic i se va întinde trandafiriu în faţă doar dacă va plusa cu un material mai performant, constituit din dexteritate, principialitate şi spirit de acţiune.

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon

Respect pentru acest om, are in cap creer !
iura   -  
26 Iulie 2011, 22:00
Sus ↑





* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Trimite
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+17°