VIP Magazin
Print
Print
Print
Print
  Ediţia     |  2010   |  2009   |  2008   |  2007   |  2006   |  2005
Igal Katsif. Afaceri la „modă”
Locul 42

Igal Katsif. Afaceri la „modă”

Comentează

Igal Katsif
reprezentant în Moldova al „Benetton”, „Sisley”, „Mango”, „Sinequanone”

Vârstă: 56 de ani
Data şi locul naşterii: 9 februarie 1954, Regiunea Stavropol, Rusia
Studii: Academia Agrară din Moldova, specialitatea inginer construcţii civile
Stare civilă: căsătorit, 5 copii

Acum 12 ani, şi-a început activitatea de afaceri în Chişinău. Deşi de atunci la Chişinău au apărut multe alte branduri de talie internaţională, afacerea lui Igal Katsif s-a dezvoltat stabil şi sigur, „Benetton”, „Sisley”, „Mango”, „Sinequanone” devenind „must-have”-uri pentru moldovenii stilaţi.

Anul 2010 a adus tuturor speranţa că în Moldova criza economică ar putea să se apropie de sfârşit, datorită semnelor de diminuare a acesteia. Dar greutăţile încă nu au dispărut – cu cât e mai mare reducerea activităţii economice, cu atât mai mult scad cifrele de afaceri. În perioada în care unele afaceri nu au supravieţuit, companiile lui Igal Katsif şi-au continuat activitatea, chiar dacă acest lucru a însemnat mai mult efort şi din partea lui, şi din partea angajaţilor, şi din partea familiei. „În 2010 am fost nevoit să fac investiţii suplimentare pentru a acoperi pierderile cauzate de criză, aşa că nu poate fi vorba de venituri în acest an. Scopul nostru, în anul care pleacă, a fost să ne menţinem pe piaţă şi să ne păstrăm forţele pentru a ieşi din stagnare şi a ne dezvolta mai departe. A fost important să rămânem la nivelul la care am ajuns până acum, să păstrăm echipa, angajaţii şi salariile”, explică omul de afaceri.

Schimbările care au avut loc pe arena politică din R. Moldova nu prea au influenţat asupra dezvoltării afacerilor sale. Mai mult decât atât, nici nu prea a reuşit să simtă efectele acestor schimbări, dar acest lucru nu-l uimeşte. Consideră că un an este o perioadă mult prea scurtă pentru manifestarea clară şi rezultativă a schimbărilor de ordin politic şi economic. Important e că la sfârşitul acestui an se simte o revenire a interesului din partea consumatorilor, iar asta îi dă certitudinea că totul va reveni la normal. „Îmi iau rămas-bun de la acest an cu optimism şi cu speranţa că 2011 va fi un an mai bun. Cred că va fi unul decisiv pentru noi toţi, deoarece societatea noastră trebuie să se decidă încotro vrea să meargă mai departe”, spune Igal Katsif.

Afacerile în Republica Moldova Igal Katsif le-a început în 1998, când a adus, împreună cu partenerii săi, primul brand celebru în ţara noastră. De atunci, este reprezentantul mai multor mărci fashion cu renume mondial, care în timp şi-au demonstrat autenticitatea şi au reuşit să cucerească o parte din segmentul de piaţă din ţara noastră, constituit din oamenii care apreciază moda la justa ei valoare. „Promovarea acestor branduri are o influenţă considerabilă asupra unui procent mare de populaţie, insuflându-le gustul pentru moda europeană, care s-a cristalizat pe parcursul secolelor şi a absorbit principiile democratice ale civilizaţiei noastre. Moda europeană are o influenţă pozitivă asupra stilului de a comunica şi de a lucra, dar şi asupra vieţii în general”, consideră dl Katsif.

În ciuda problemelor cu care s-a confruntat compania şi a dificultăţilor financiare, activitatea de caritate a continuat, uneori anunţând despre asta, alteori fără a atrage prea multă atenţie. Asta deoarece dl Katsif consideră că acest mod de a-ţi exercita obligaţiunile de cetăţean are un efect pozitiv asupra societăţii şi a conştiinţei colective, promovând principiile de ajutorare reciprocă şi bunăvoinţa în relaţiile cu oamenii. „Dacă holdingul pe care îl conduc va supravieţui şi se va dezvolta mai departe, vom continua toate proiectele pe care le-am început până acum”, susţine dumnealui.  

În timpul liber, care se întâmplă să-l aibă foarte rar şi în cantităţi foarte mici, îi place să aibă grijă de grădină, mai ales dacă şi copiii vin să-i dea o mână de ajutor. Această ocupaţie îl calmează şi îl ajută să-şi elibereze mintea de gândurile negative, acumulate în activitatea cotidiană. O altă ocupaţie de relaxare este traducerea poeziilor pentru copii în limba veche a „Sfintei Scripturi”. 

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon






* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Trimite
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+17°