Dumitru Diacov. Marele maestru al gambitului politic

Este singurul jucător din şahul politic moldovenesc care a făcut o mutare riscantă, de gambit al regelui, şi a câştigat. A sacrificat pe tablă o figură supergrea, numită Dumitru Diacov, şi a repurtat în schimb o victorie nesperată. În ciuda sacrificiului făcut, anul 2010 a arătat că rămâne o piesă de bază în jocul politic de la noi.

Exemplul lui Dumitru Diacov a fost extrem de molipsitor. De-a lungul ultimului an mai mulţi jucători au recurs la tactica gambitului. S-au dat la o parte în favoarea altor persoane liderii Partidului Moldova Unită, Partidului Republican, Mişcării Acţiunea Europeană. Niciunul însă nu a avut sorţi de izbândă. Şi nici nu-i de mirare. Această deschidere, în care sacrifici o piesă, îţi conferă un avantaj de atac incredibil, dar te pune concomitent într-o situaţie foarte periculoasă, întrucât orice greşeală pe care o faci după aceea te duce la pierderea partidei.

Nu sunt mulţi cei care nu comit erori irecuperabile. Unul dintre ei este Dumitru Diacov. Păşeşte şi el cu stângul, dar erorile lui nu-i sunt fatale.

Cei care i-au prezis apusul carierei s-au grăbit. Deşi nu mai este preşedinte al PD, Dumitru Diacov are un cuvânt greu de spus în partid, iar toate deciziile se iau doar cu implicarea şi susţinerea sa. Nu este un secret că el şi-a păstrat controlul asupra majorităţii organizaţiilor teritoriale ale formaţiunii, pe care le-a construit cu migală timp de 12 ani. Ce-i drept, treptat, echipa sa pierde teren în faţa echipei lui Marian Lupu. Deocamdată, însă, acest proces are loc doar la nivelul superior, nu şi la cel secund.

Dumitru Diacov a dovedit o dată în plus că e un politician profesionist. Nici nu schiţează măcar vreo rivalitate cu Marian Lupu. Dimpotrivă, prin mesajele pe care le trimite alegătorilor sau opiniei publice întăreşte poziţiile preşedintelui PDM. Şi conduita sa e cât se poate de logică. Conjunctura favorabilă care s-a creat îi oferă şansa de a deveni unicul politician de calibru din ultimele două decenii care se retrage din prima linie în mod onorabil, nu forţat de împrejurări, nu învins, ci lăsând în urmă un partid puternic, un succesor suficient de pregătit pentru a conduce formaţiunea de acum încolo.

Nu ascunde că şi-ar dori să se pensioneze şi „să meargă la cules căpşuni la vilă”. Există voci însă care spun că la mijloc e o retragere organizată care anunţă o nouă revenire în forţă. Dumitru Diacov are faima unui om politic pe cât de abil, pe atât de şiret. De multe ori, în trecut, după ce adormea vigilenţa adversarilor şi chiar a unor parteneri de echipă, se revanşa spectaculos. Nu în zadar, fostul preşedinte, Vladimir Voronin, care a avut mult de furcă în ultimii 15 ani cu Dumitru Diacov, îi avertiza pe cei care îl subestimează.

De altfel,  preşedintele de onoare al PDM l-a detronat chiar şi pe Iurie Roşca, despre care se credea că ar fi cel mai descurcăreţ dintre politicienii noştri. Astăzi el e singurul exponent al segmentului democrat care s-a menţinut constant în prima linie a competiţiei politice de la noi.

Cu toate că a stat mai mult în umbră, ori de câte ori a ieşit în faţă, Dumitru Diacov s-a produs în postura de împăciuitorist înţelept, care încearcă să se ridice deasupra divergenţelor de moment. Este binecunoscută, bunăoară,  poziţia sa faţă de criza constituţională, când s-a pronunţat pentru o conciliere generoasă în numele viitorului ţării. La fel de cunoscută este şi poziţia sa în legătură cu situaţia electorală şi postelectorală, când s-a manifestat ca un politician calm, pragmatic, care are capacitatea de a privi lucrurile în perspectivă.

Se poate spune că Dumitru Diacov va continua să joace tare pe tabla de şah politic. Şi nu-i exclus să ne mai surprindă cu vreo mutare imprevizibilă.