Constantin Cheianu. Maşina de ras a satirei politice

La finele anului, Clubul de Presă  i-a acordat premiul special „Pentru promovarea satirei politice”.

Constantin Cheianu a fost remarcat pentru noua sa emisiune „Ora de ras” de la „Jurnal TV”. E o distincţie, desigur, pentru un lucru bine făcut în mass-media. Totuşi, noul său proiect este mai mult decât atât.

Alături de Anatol Durbală, cel de-al doilea realizator al „Orei de ras”, Constantin Cheianu deschide, de fapt, la Chişinău, sezonul unei satire politice de calitate. Nu insinuăm că aceasta ar fi lipsit până acum cu desăvârşire. Genul comic a înregistrat de-a lungul anilor destule succese. Dar, de regulă, cu intermitenţe. Din joi în paşti, ca să zicem aşa. De multe ori satira autentică o lua razna, degenerând într-un kitsch ordinar care  provoca mai curând hlizeală decât delectare estetică.

Nu e de mirare că la noi gluma se îngroaşă ori de câte ori cineva încearcă să biciuiască moravurile şi mofturile politicienilor. Să persifleze pe seama VIP-urilor sau guvernanţilor. Râsul în Republica Moldova este suspect, ba chiar subversiv, întrucât e perceput ca un atentat la imaginea migălos fardată a stăpânilor clipei.

Ca să reuşeşti pe terenul satirei, trebuie să fii un profesionist precum Cheianu. Să ai dexteritatea şi curajul să acoperi o dată pe săptămână obrajii actorilor politici cu săpun de ras şi să-i bărbiereşti cu maximă precizie, arătând publicului spectator adevărata lor faţă. Spulberându-le periculoasa iluzie că doar ei ar deţine pâinea şi cuţitul în această ţară.

De cele mai multe ori însă clienţii lui Cheianu sunt raşi fără săpun. Asta îi responsabilizează. Îi sileşte să fie cu ochii-n patru. Să fie atenţi la ce fac şi la ce vorbesc. Orice s-ar spune, când bărbierul foloseşte o lamă ascuţită, trebuie să stai nemişcat şi să regreţi păcatele pe care le-ai făcut.

„În Republica Moldova aproape că nu există umor, explică Anatol Durbală de ce a ales să realizeze, alături de  Constantin Cheianu, „Ora de ras”. Îmi pare rău că basarabenii nu ştiu să râdă, mai ales politicienii sunt foarte irascibili, se supără imediat, dacă-i atingi cu ceva. În emisiunea noastră vrem să facem umor de calitate. Nu ne-am dori un public care să se tăvălească râzând în hohote, prosteşte. Mai degrabă ne dorim nişte spectatori care să zâmbească şi să tragă concluzii”.

Deşi nu urmează întocmai modelul unor performante emisiuni de satiră politică din Occident, „Ora de ras” se apropie de standardul celebrului show televizat american „The Colbert Report”, difuzat de Comedy Central. Prin umor fin şi sarcasm devastator, Cheianu şi Durbală mobilizează un virulent elan pamfletar.

Practic, „Ora de ras” se constituie într-o formulă originală de teatru satiric televizat. De discurs comic al cărui ţintă prioritară este politicul.  

Cu toate că ironia lui Cheianu pare să aibă legătură cu satira raţională şi  demistificatoare a lui Voltaire, sub aspect motivaţional, „bărbierul vesel” de la „Jurnal TV” este mai aproape de I. L. Caragiale. Acesta din urmă îi mărturisea cu lacrimi în ochi lui Slavici că momentele sale umoristice vin nu din tentaţia de a şarja, ci din dragostea lui mare faţă de conaţionali.

Constantin Cheianu nu are nici măcar intenţii de a face băşcălie. Umorul şi ironia fac parte din structura sa psihică. Din felul său de a fi în literatură, în teatru, în presă, în viaţa de zi cu zi.

Spre deosebire de unii comici de meserie, el este un ins eminamente serios. Nu trăieşte, ca ei, din umor. Cheianu priveşte, gândeşte şi tratează lumea  cu umor. Pentru că umorul, după cum zicea Andrei Pleşu, este un puternic antidot verificat de secole împotriva îndoctrinării, aroganţei şi politicianismului de tot felul. Adică împotriva celor puţini, dar şmecheri care, luându-se în serios, încearcă să le tragă clapa celor mulţi.

Cheianu e  un „bărbier” de un excepţional rafinament, fapt care se vede şi în cartea „Sex& perestroika”, şi în noua sa piesă, „Cu bunicul ce facem?”, montată la Teatrul „Satiricus”, şi în comentariile politice pe care le semnează pentru publicaţiile de la Chişinău. Ingenios, iscusit şi rezonabil, el rade dezinvolt tot ce-i stă urât în cale. Şi propriile iluzii, şi miturile epocii, şi mentalităţile autohtone.

Ce rămâne? „Reînvăţarea speranţei”, spune Cheianu. Descotorosirea din mers de sechelele trecutului. Cum? Persiflându-l pe Karl Marx, „bărbierul” ne îndeamnă să ne despărţim de comunism râzând. 
(Petru Bogatu)