![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() |
Acest an a fost unul de încercare pentru Biserica ortodoxă din Moldova, dar Mitropolitul Vladimir a ştiut să aleagă cele mai bune soluţii pentru a-i asigura prestigiul şi respectul oamenilor.
Organizaţiile creştin ortodoxe radicale din Moldova („Preafericita Maică Matrona”, „Pro ortodoxia”) şi-au făcut simţită prezenţa în special în acest an Și au pus Mitropolia în dificultate în repetate rânduri. Scandalurile legate de demontarea Menorah evreieşti, prestaţia unor artişti, predarea religiei în şcoli, poziţia cunoscutului teolog rus Andrei Kuraiev şi vizita sa în Republica Moldova – sunt doar câteva pietre subacvatice care au pus la încercare Mitropolia Moldovei, dar care, totodată, au scos în evidenţă capacităţile excepţionale ale Mitropolitului Vladimir de a fi un arbitru echidistant, o personalitate care vede lucrurile în întreaga lor complexitate şi care şie să acţioneze reieşind strict din interesele Bisericii creştin ortodoxe şi a enoriaşilor. Poziţia ocupată de ÎPS Vladimir a fost tot timpul una echidistantă şi corectă, ceea ce a consolidat şi mai mult imaginea bisericii în societate, ea rămânând instituţia în care oamenii au cea mai mare încredere.
Mitropolitul a folosit iscusit şi noua conjunctură politică care s-a creat şi, prin dialog deschis, constructiv şi eficient cu autorităţile, a ajuns la îndeplinirea unui obiectiv mai vechi – introducerea religiei în şcoli. Este drept că s-a dorit ca acest obiect să fie unul obligatoriu, dar până la urmă s-a ajuns la compromisul rezonabil privind caracterul lui facultativ. Astfel, s-a făcut un pas important pentru consolidarea bazei Bisericii în societate şi pentru dezvoltarea ei în continuare.
Mitropolia Moldovei a trecut cu bine şi un alt examen serios – tentativa de a fi implicată în jocurile politice. Doritori de a profita de imaginea Bisericii într-un an electoral au fost mai mulţi. Unii dintre ei chiar au reuşit acest lucru la un moment dat. ÎPS Vladimir însă a intuit foarte bine starea de spirit care domnea atât în interiorul Bisericii, cât şi în societate şi a manevrat iscusit, îndepărtând pericolele care apăruseră. Aceasta i-a permis să refacă bunul nume al Bisericii în societate, să-i păstreze unitatea şi să evite asocieri şi urmări nedorite.
Anul care a trecut a fost important pentru Biserica creştin ortodoxă şi din alt punct de vedere – s-a reuşit transmiterea unui mesaj pozitiv în societate, privind capacitatea celor două Mitropolii – a Moldovei şi a Basarabiei – de a acţiona de comun acord, atunci când o cere situaţia şi interesele comune. Astfel, în premieră absolută, cei doi Mitropoliţi au discutat împreună cu autorităţile problema introducerii religiei în şcoli, meritul pentru reuşită revenindu-le în egală măsură lor şi Guvernului.
A fost un an plin de încercări, dar Mitropolitul Vladimir a demonstrat că ştie să aleagă soluţiile corecte. El rămâne unul dintre cei mai influenţi moldoveni, creştinii ortodocşi constituind peste 90% din populaţia ţării. Conducătorul Mitropoliei Moldovei este un exemplu de corectitudine, clarviziune şi cumpătare, iar aceasta îi aduce respectul şi aprecierea celei mai mari părţi a populaţiei Republicii Moldova.
