VLADIMIR VORONIN. Toamna patriarhului

Anul 2009 a fost pentru Vladimir Voronin o lungă şi interminabilă cursă electorală. A luptat, a combătut, a polemizat, a Înfierat. A vorbit şi a călătorit în interes de partid mai mult poate decît toţi ceilalţi lideri de formaţiuni politice luaţi laolaltă. Pînă şi discursurile sau şederile sale din străinătate au avut un pronunţat substrat electoral. Cu toate acestea, a pierdut alegerile care urmau, pesemne, să-i încununeze cariera.

Deşi are în palmares o mulţime de victorii politice, a pierdut la 29 iulie lupta vieţii sale. Demisia din funcţia de preşedinte şi-a prezentat-o în luna septembrie şi acest fapt trezeşte multiple asocieri. Cu toamna vieţii. Cu sfîrşitul de drum. Cu încheierea unui ciclu natural. Cu dictatorul din romanul lui Gabriel Garcia Marques, o poveste despre singurătate, putere şi erori fatale.

Se pare că anotimpul în care Voronin a părăsit jilţul prezidenţial a fost de bună seamă toamna celuia care a pretins să fie patriarhul statului moldovenesc, aşa cum îl înţelegea el. Chiar dacă formaţiunea sa ar izbuti să revină la putere, este prea puţin probabil ca Vladimir Voronin să mai interpreteze vreodată rolul pe care l-a jucat pînă în prezent.

Era limpede din capul locului că în viaţa lui Vladimir Voronin va surveni în 2009 un moment de cotitură. Indiferent de declaraţiile sale, potrivit cărora el nu-şi propunea să abandoneze politica, preşedintele comunist se vedea silit să se retragă din funcţia pe care o deţinea. Dar nu şi de la pîrghiile reale ale puterii. Nu întîmplător a dat de înţeles, într-un interviu pentru presa străină, că pentru el un exemplu demn de urmat ar fi liderul chinez Den Xiaoping care, precum se ştie, a condus ţara cu o mînă de fier, chiar şi atunci cînd a rămas fără nici o funcţie oficială în stat.

În primele luni ale anului părea că lucrurile merg strună pentru Vladimir Voronin şi partidul său. După o campanie electorală energică, pe durata căreia anume el a părut să fie cel mai activ jucător, PCRM a obţinut în alegerile din aprilie o victorie clară. Formaţiunea comunistă, avînd o majoritate covîrşitoare, a instalat fără probleme Guvernul, iar fostul şef al statului şi-a adjudecat funcţia de preşedinte al Parlamentului. Din această postură urma, probabil, să guverneze ţara în continuare.

Numai că Voronin a comis o serie de greşeli grave care aveau să-i coste scump pe comunişti. În primul rînd, campania electorală s-a dovedit a fi excesiv de agresivă. Oponenţii PCRM au fost tăvăliţi în noroiul propagandei comuniste, fiind taxaţi cu toţii drept mafioţi şi duşmani ai statalităţii. Voronin a adoptat în relaţiile cu adversarii său un limbaj ofensator, fiind compromisă astfel orice posibilitate de dialog.

În al doilea rînd, crezîndu-se imbatabil, Voronin a neglijat toate acuzaţiile de fraudă aduse de presă, precum şi neregulile semnalate de prestigioase organizaţii internaţionale. Toate acestea au creat impresia de nedreptate şi măsluire a scrutinului, fapt care a scos în stradă la 6-7 aprilie mii de protestatari. Şi de parcă asta nu era destul, dezmăţul poliţiei care a torturat tinerii manifestanţi, arestările abuzive ale unor persoane publice au trezit nemulţumirea unor instituţii internaţionale, care au condamnat fără menajamente poziţia oficialităţilor de la Chişinău, ştirbindu-i astfel şi imaginea politică a lui Vladimir Voronin.

O gafă monumentală a fost şi tratamentul umilitor la care a fost supus Marian Lupu, numărul doi pe lista Partidului Comuniştilor în alegerile parlamentare din aprilie. Potrivit legendelor care circulau prin PCRM, el urma să fie succesorul lui Voronin. Dar acesta din urmă i-a promis public doar funcţia de premier, ca pînă la urmă să-l lase cu ochii în soare. În consecinţă, ex-speakerul, care s-a simţit şi anterior desconsiderat şi chiar sfidat de Voronin, nu a avut altă soluţie decît să părăsească tabăra comunistă, şubrezind serios poziţiile electorale ale PCRM.

Aceste rătăciri şi slăbiciuni nu numai că au slăbit partidul de guvernămînt, ci şi au întărit opoziţia democratică, care, în faţa comportamentului abuziv al comuniştilor, a reuşit să se mobilizeze exemplar. Retorica extrem de virulentă a lui Vladimir Voronin, care susţinea fără nici un argument plauzibil că în joc ar fi Independenţa Republicii Moldova, suspiciunile ce planau asupra modului în care a reacţionat puterea comunistă la evenimentele de la 7 aprilie au condus la o scădere a popularităţii PCRM.

În ciuda acestui fapt, Vladimir Voronin a refuzat să ia în calcul situaţia creată şi a verticalizat şi mai mult mesajul său politic. Întreaga campanie electorală a alegerilor anticipate a PCRM a avut la bază divizarea societăţii în două tabere: pe criterii etnice, identitare sau ideologice etc. Alegătorii s-au polarizat. Electoratul PCRM s-a frînt, unele fragmente importante ale acestuia migrînd spre noul partid al lui Marian Lupu.

De îndemnul lui Voronin „Să ne apărăm patria!” s-au speriat, se pare, şi mulţi indecişi care s-au ridicat împotriva războiului politic. Cu alte cuvinte, au votat pentru democraţi şi contra comuniştilor. Ca rezultat, în loc să obţină majoritatea constituţională la care rîvnea mereu, PCRM a capotat lamentabil. Învingătorii i-au „propus” liderului comunist să părăsească avanscena pe uşa din dos, dar nu pe cal alb cum şi-ar fi dorit.Ultimele luni ale anului l-au surprins pe Vladimir Voronin într-o ipostază greu de imaginat anterior. Supărat, posac, retras, creează impresia că ţine morţiş să se revanşeze cu orice preţ, chiar şi cu cel al unei aventuri politice care ar putea distruge definitiv partidul pe care încă îl conduce. Caută din răsputeri să-şi menţină consolidată echipa care începe să vorbească pe diferite voci, unii tovarăşi de drum încumetîndu-se chiar, în fel de fel de dezbateri publice, să-i întoarcă cuvîntul liderului său.
 
Totuşi, fiind o personaliate puternică, Vladimir Voronin rămîne unul dintre cei mai influenţi politicieni de la Chişinău. Încă încearcă să revină pe prima poziţie. Dar orice s-ar întîmpla, ultima sa luptă politică nu poate fi altceva decît un Waterloo. Împotriva sa lucrează timpul. Dar şi erorile fatale pe care le-a comis mai cu seamă de-a lungul lui 2009.