VLADIMIR ŢURCAN. Puterea de a fi veriga slabă

La începutul anului era creditat cu şanse reale de a fi succesorul lui Vladimir Voronin. Mijlocul anului l-a prins în postura de prim-vicepreşedinte al Parlamentului. Însă spre finele anului era doar deputat şi considerat veriga slabă a comuniştilor.

La începutul lui 2009 încă nu se potoliseră valurile dezlănţuite de multiplele speculaţii din presa internaţională, potrivit cărora Vladmir Ţurcan ar urma să-l înlocuiască pe Vladimir Voronin în jilţul de preşedinte al republicii. Deşi PCRM nu confirma aceste zvonuri, se vedea cu ochiul liber că poziţiile sale în vîrful piramidei s-au consolidat.

El era unul dintre puţinii reprezentanţi ai puterii comuniste care îşi permitea să comenteze lejer în faţa mass-media situaţia din ţară, dar şi cea din formaţiunea de guvernămînt. Şi aceasta în ciuda faptului că Ţurcan nu era membru de partid cu acte în regulă. Pentru mulţi, de altfel, această stare de lucruri părea inexplicabilă.

Deşi de ani buni era catalogat ca fiind unul dintre fruntaşii Partidului Comuniştilor, niciodată nu a făcut parte din rîndurile lui. Cu toate acestea, a fost mereu promovat de PCRM în funcţii importante: ambasador, preşedinte de comisie parlamentară, prim-vicepreşedinte al Parlamentului. Potrivit unora, o explicaţie a acestei situaţii ciudate ar fi amiciţia dintre Vladimir Ţurcan şi Vladimir Voronin. Cei doi au mai multe în comun: miliţia din care au făcut parte ambii, sentimentele de respect faţă de trecutul sovietic, dar şi dorinţa de a impune în toate o disciplină de fier.

Aşa o fi sau altfel, dar Vladimir Voronin tot timpul l-a tratat pe Vladimir Ţurcan cu mare încredere, ceea ce i-a determinat pe mulţi analişti să afirme că acesta are şanse mari de a accede în vîrful ierarhiei comuniste. Şi pronosticurile lor păreau să se confirme. După alegerile din aprilie, el a devenit mîna dreaptă a lui Vladimir Voronin în Parlament, unde liderul PCRM căuta, se pare, să concentreze cele mai importante pîrghii ale puterii de stat.  

Totodată, Vladimir Ţurcan a jucat un rol important în manifestaţiile care au avut loc după consumarea scrutinului. Unii spun că, la indicaţia personală a liderului comunist, Ţurcan a încercat să tempereze spiritele, să negocieze cu protestatarii. Alţii cred că Vladimir Ţurcan a fost regizorul acţiunilor de deturnare a „revoluţiei” din 6 şi 7 aprilie, care au condus la vandalizarea sediilor Parlamentului şi Preşedinţiei. Oricum, există şi o secvenţă documentară care arată că el a fost puternic implicat în evenimentele cu pricina.

Mai mult decît atît. Potrivit unei ipoteze, Ţurcan ar fi fost avansat de Voronin după alegeri pentru eforturile depuse în dejucarea manifestaţiilor anticomuniste din 7 aprilie. Însă în urma alegerilor parlamentare anticipate, el a pierdut nu numai  funcţia de prim-vicepreşedinte al Legislativului, dar şi, după toate probabilităţile, încrederea lui Vladimir Voronin.

În ultimele luni ale anului, Vladimir Ţurcan pare să se disocieze de linia dură şi radicală a PCRM, lăsînd să se întrevadă că aceasta este dăunătoare pentru ţară. Nu ascunde că relaţiile sale cu Voronin sînt afectate.

Se creează impresia că ultimele sale demersuri sînt făcute pe propria-i răspundere. Renumita scrisoare adresată lui Vladimir Voronin, în care solicită ca problema alegerii preşedintelui să fie examinată prin prisma interesului general şi nu doar al celui de partid, interviurile pentru mass-media par să confirme supoziţiile potrivit cărora el ar reprezenta o aripă rebelă a fracţiunii comuniştilor. Toate acestea îi creează o imagine nouă de politician pragmatic şi neîndoctrinat, care îşi corelează poziţia la realităţile politice.

Influent şi dotat nativ cu intuiţie, Vladimir Ţurcan a demonstrat în 2009 că are puterea să se descotorosească de balastul activităţii sale anterioare pentru  a se acomoda la noua situaţie şi a rămîne în avanscena vieţii politice. Pretinsa verigă slabă a comuniştilor nu-i exclus să se dovedească o trambulină de relansare a elementelor moderate din PCRM.