PETRU LUCINSCHI

Petru Lucinschi a condus Republica Moldova într-o epocă sfîşiată, în chiar miezul tranziţiei de la proprietatea colectivă de stat la cea privată, de la economia planificată la cea de piaţă. Este epoca unor schimbări economice majore care au cauzat mutaţii importante în conştiinţa şi comportamentul oamenilor. Marile averi se adună peste noapte, toţi vor să rupă cît mai mult din avutul ţării, pericolul anarhiei şi haosului pare iminent. Poate că dacă în locul lui Lucinschi ar fi fost un alt om, nu se ştie ce şi cît mai rămînea din Moldova.

În ciuda acestor vremuri de disoluţie a valorilor morale şi a idealurilor naţionale, cînd nevoia de a stăvili haosul era uriaşă, iar tentaţia autoritarismului era nestăpînită, Petru Lucinschi a reuşit să nu se lase furat de mirajul dictaturii, aşa cum avea să se întîmple cu succesorul său.

Prin el, moldovenii au descoperit că, în afară de unionişti şi moldovenişti, ei mai pot fi şi centrişti. A domnit într-o epocă în care nu s-a putut bucura de un sprijin adevărat nici din partea Parlamentului, nici a Guvernului. A trebuit să fie primul preşedinte care să conducă fără să aibă puterea, chiar dacă ţara se chema „prezidenţială”. A trebuit să învingă suspiciunea multor moldoveni, care l-au văzut mereu ca pe „omul Moscovei”. Acuzaţiile că ţese intrigi s-au ţinut scai de el, ca pînă la urmă să cadă el însuşi victima unor intrigi. A trebuit să suporte trădarea celor pe care i-a susţinut şi promovat.

A încercat să liniştească apele, să concilieze extremele, să imprime normalitate, dar capitalismul sălbatic a trezit demoni pe care nimeni nu-i mai putea stăvili. Despre el se poate spune că este omul care a fost învins de sistem.
Nu a stat, însă, niciodată în espectativă, ori de cîte ori a avut posibilitatea a condamnat derapajele politice ale guvernării comuniste. Cu proverbiala-i prudenţă şi înţelepciune, însă, nu s-a lansat în proiecte radicale. Experienţa amară pe care a acumulat-o în timpul mandatului său l-au determinat să nu se mai încreadă foarte uşor în colegii săi politicieni. A crezut în fiul său şi l-a încurajat să se lanseze în politică, chiar dacă pentru un scurt interval.

Continuă să rămînă unul din oamenii influenţi ai politicului nostru şi este limpede că multe proiecte îl au – şi îl vor mai avea – ca patron intelectual. Experienţa sa politică şi abilitatea pot fi în continuare de folos Moldovei şi nu ţine de domeniul irealului să admitem că ar putea reveni, într-o formă sau alta, în politica activă.

Astăzi, după o guvernare comunistă care a adîncit dezbinarea din societatea moldavă, numele lui Petru Lucinschi se asociază înainte de toate cu cea a liderului echilibrat, a omului care respinge conflictul şi învrăjbirea. Vocea sa continuă să conteze în corul politic atît de pestriţ de la Chişinău.

Constantin Cheianu