MIHAI VOLONTIR

Ar fi putut deveni pedagog (a făcut şcoală pedagogică la Orhei) sau lucrător în domeniul culturii (a fost şi director al Căminului cultural), sau militar (a depus actele, dar nu l-au acceptat din cauza platfusului). Soarta, însă, îi pregătise un alt destin – teatrul şi cinematografia. Chiar dacă avea la activ mai multe roluri reuşite la „Moldova-film” (în special cel al lui Ivan Turbincă din „Se caută un paznic”), cu care a debutat în cinematografie, şi cel al lui Dimitrie Cantemir din filmul omonim, pentru care a fost distins cu Premiul de Stat, devine celebru după 1979, cu rolul lui Budulai din serialul televizat „Ţiganul”. El rămîne şi astăzi unul din simbolurile ecranului şi ale scenei teatrale moldoveneşti, întruchiparea dăruirii şi devotamentului faţă de meserie, profesionalismului, capacităţii extraordinare de muncă, naturaleţei, carismei şi, în definitiv, harului cu care l-a înzestrat Dumnezeu. Mihai Volontir – cel mai bun actor al cinematografiei moldoveneşti din secolul XX.

Rolul său „stelar”, cel al lui Budulai, M. Volontir îl datorează regretatei actriţe Clara Lucico, cea care l-a propus regizorului Alexandr Blank exact cînd filmările erau în impas. Jocul inspirat, organic şi deosebit al actorului l-a influenţat pe autorul romanului, Anatolii Kalinin, să schimbe finalul şi să nu admită moartea lui Budulai. Miile de scrisori de admiraţie pe care le-au primit realizatorii filmului, inclusiv Mihai Volontir, de la telespectatorii din întreaga fostă URSS au condiţionat continuarea serialului. Ţiganul Budulai a devenit, graţie lui Mihai Volontir, nu doar un personaj care-şi caută libertatea şi fericirea. El era simbolul unui bărbat adevărat, gospodar şi romantic, aşa precum este îndrăgitul actor şi în viaţa de dincoace de ecran.   

Cu atîta popularitate, altul în locul lui demult şi-ar fi zidit singur soclu. Dar nu şi Mihai Volontir, care nu e doar un actor strălucit, ci şi una dintre cele mai enigmatice personalităţi artistice din Moldova. El nu şi-a făcut serate de creaţie zgomotoase, nu şi-a etalat niciodată prezenţa la festivităţi mondene, merge la vînătoare fără să tragă din armă, are grijă de un cîine căruia-i zice „un om minunat”, nu-i place să-l numeşti „mega-star”, chiar dacă s-a produs în circa 40 de filme şi a jucat în peste o sută de spectacole de teatru, nu prea acordă interviuri, considerînd, totodată, că despre artişti trebuie să se scrie doar „…cînd aceştia sînt sănătoşi sau... după ce s-au stins”.

Firea artistică subtilă, intuiţia, delicateţea şi misterul sufletului le are, probabil, de la pădurea în care s-a născut şi a copilărit (tatăl Ermolai a fost pădurar). Au fost 7 copii în familie. Mama, Eufrosinia (printr-o frumoasă coincidenţă aşa îi zice şi extraordinarei sale consoarte şi colege de scenă) era o povestitoare fantastică. De la ea a moştenit Mihai Volontir acest dar. Iar dragostea de cai o are de la tata, care l-a pus în şa cînd Mihai avea doar 3 ani. A învăţat să călărească iscusit de timpuriu, chiar a cîştigat odată la curse de la cei maturi. Între pasiunile lui M. Volontir se mai numără vinificaţia (mai înainte pregătea singur cîte 60 de litri de vin pentru familia, prietenii şi musafirii săi), dar şi muzica, în special, cîntecul popular. Aceste facultăţi le-a moştenit de la el fiica sa, Elena, cu care au făcut şi înregistrări pe bandă.

A  intrat în trupa Teatrului Naţional „V. Alecsandri” din Bălţi în 1957 şi nu a mai plecat de acolo, chiar dacă a avut numeroase oferte, una mai tentantă decît alta. Să te consacri unui singur teatru peste 50 de ani, să-i rămîi fidel, acceptînd un salariu derizoriu  - e o altă  enigmă a sufletului actorului de excepţie Mihai Volontir. La întrebări de felul acesteia, dumnealui răspunde cu cuvintele dramaturgului evreu Şolom Aleihem: „Dacă nu-ţi iubeşti casa ta dărăpănată, strada ta murdară – cum ai fi în stare să iubeşti alte oraşe şi popoare?”.

Actorul şi cetăţeanul Mihai Volontir  nu le poartă pică nici celor cărora le „datorează” diabetul (ca un ecou al tumultului politic din epoca „perestroikăi”), nici celor care au putut să-l ajute şi nu au făcut-o, cînd firul vieţii sale era pe muchie de cuţit, nici spectatorilor, care, din cauza penuriei materiale (dar şi spirituale!) nu au bani pentru un bilet la teatru, care, precizează cuminte şi înţelept maestrul, „…costă mai puţin decît un pachet de ţigări”. Asta pentru că Mihai Volontir e omul care iubeşte oamenii şi spune că este fericit, indicînd trei piloni ai acestei stări de suflet – Familia, Cabina de machiaj din teatru şi nepoţica sa, Cătălina.

Andrei Porubin