MIHAI GHIMPU. În punctul cel mai înalt

În doar doi ani Mihai Ghimpu a ajuns de la poalele Everestului politic pe culmile lui.

Înainte de alegerile parlamentare din aprilie, liderul PL se afla în fruntea unei formaţiuni extraparlamentare. Însă şase luni mai tîrziu a fost ales deja preşedinte al Parlamentului, ca ulterior să asigure şi interimatul funcţiei de şef al statului.

Realist, Mihai Ghimpu, se pare, nici nu şi-a propus vreodată să escaladeze Everestul ca să atingă, astfel, cel mai înalt punct al puterii politice de la noi. În orice caz, acesta nu era pentru el un scop în sine. Vechi militant al mişcării de renaştere naţională, unul dintre fondatorii Frontului Popular, chiar după propriile sale afirmaţii, el este un unionist convins, care a intrat în politică pentru a apropia Republica Moldova de România şi Europa.

Totodată, Partidul Reformei, pe care Ghimpu l-a condus în prima jumătate a acestui deceniu, nu s-a bucurat de mare audienţă. Iată de ce în 2005, de exemplu, pentru a nu prejudicia şansele altor formaţiuni democratice, gruparea sa politică nu a participat la alegerile parlamentare.

Însă, la începutul anului 2009 era absolut clar că preşedintele PL se află în faţa unei ascensiuni politice spectaculoase. În sondaje, Partidul Liberal era lider printre formaţiunile democratice în intenţiile de vot ale electoratului. Şi deloc întîmplător. Un an şi jumătate pînă atunci, PL a ocupat nişa pierdută de PPCD şi a învins în alegerile locale din Chişinău. Mai mult decît atît. Partidul lui Mihai Ghimpu a întrunit în 2007 un procentaj mai bun decît cel pe care izbuteau să-l obţină creştin-democraţii. De unde şi impresia că liberalii aveau capacitatea să lărgească simţitor bazinul electoral care aparţinea anterior formaţiunii conduse de Iurie Roşca.

Scrutinul din 5 aprilie a confirmat calculele hîrtiei. Cărţile au căzut cum nu se poate mai bine pentru Mihai Ghimpu. Partidul său nu numai că a trecut în Parlament, ci a şi reuşit să-şi asume poziţia de principală forţă de opoziţie a ţării. Această postură deschidea largi perspective în faţa PL-ului şi a liderului acestuia. Liberalii se aflau pe un trend pozitiv şi aveau posibilitatea reală să crească continuu în următorii patru ani, întărindu-se în poziţia de cel mai puternic partid democratic de la Chişinău.

Dar alegerile parlamentare anticipate au schimbat întrucîtva datele problemei. Pe de o parte, statistic vorbind, Partidul Liberal a întrunit în iulie mai multe voturi decît în aprilie. Pe de altă parte, în topul formaţiunilor democratice, PL a cedat poziţia întîi PLDM-ului. Chiar şi aşa, liberalii au înregistrat un succes politic extraordinar, devenind un factor important al procesului decizional de la Chişinău, iar liderul lor deţine cele mai înalte funcţii în stat.

În acelaşi timp, alegerile au scos în evidenţă şi punctele slabe ale formaţiunii lui Ghimpu. S-a constatat, bunăoară, că în PL e o penurie de politicieni şcoliţi, care ar fi pregătiţi să guverneze. De altfel, tocmai semnele de întrebare care planau în campania electorală asupra echipei partidului, i-au dezavantajat pe liberali, silindu-i să cedeze întîietatea liberal-democraţilor.
 
În afară de aceasta, preluarea puterii de către Alianţa pentru Integrare Europeană, l-a eclipsat, într-un fel, pe Dorin Chirtoacă, plasînd locomotiva PL într-un con de umbră. Acest fapt se poate dovedi vulnerabil pentru partid, întrucît formaţiunea lui Ghimpu este  dependentă  aproape în totalitate de forma politică în care se află primarul capitalei.

Pe parcursul întregului an, Mihai Ghimpu a avut o evoluţie haotică, atît la nivel de mesaj politic, cît şi la cel de ţinută publică. El a trebuit să-şi adapteze din mers şi discursul, şi comportamentul la noile realităţi, ceea ce nu era deloc uşor pentru un actor care în doar cîteva luni a parcurs calea de la statutul unui opozant îndîrjit şi fără experienţă în materie de guvernare la cel de  preşedinte interimar al republicii.

În acelaşi timp, cu toate că are temperament coleric, Mihai Ghimpu a dovedit responsabilitate şi înţelepciune. Atitudinea sa extrem de critică faţă de Moscova şi politica externă a acesteia, bunăoară, nu l-a împiedicat să-şi onoreze obligaţiile de gazdă a CSI. A demonstrat că unionismul face casă bună cu munca politică pentru salubrizarea şi consolidarea instituţiilor statului.

Acum, Mihai Ghimpu a ajuns în situaţia cinovnicului sovietic din filmul  „Prizoniera din Caucaz”, care spunea: „ Din două una. Ori eu o duc la Oficiul stării civile, ori ea pe mine la procuror”. Cu alte cuvinte, ori  liderul PL  îşi face o imagine bună în una dintre cele mai înalte funcţii în stat şi cîştigă noi simpatizanţi, ori pierde irevocabil în audienţă şi credibilitate, fapt ce poate să-l coste scump în viitoarele alegeri.

Oricum, Mihai Ghimpu a cucerit  înălţimile politice. Depinde doar de el acum să nu aibă rău de altitudine şi să poată trage foloase de pe urma situaţiei în care a ajuns.