MARIAN LUPU. Il grande convertito

Reprezintă unul dintre cele mai incredibile şi, totodată, unul dintre cele mai aşteptate cazuri de conversie politică. Un neclintit şi supus în aparenţă înalt demnitar comunist, uneori voit postat în spatele lui Voronin, alteori prudent detaşat de acesta, Marian Lupu a schimbat printr-o singură mişcare raportul de forţe din cursa electorală.

Nimic nu prevestea la început de an o dramatică sucire politică. Marian Lupu era preşedinte al Parlamentului şi, în topul popularităţii, ocupa locul secund, fiind devansat puţin de liderul comunist. Tocmai această priză la public, după toate probabilităţile, i-a asigurat poziţia a doua pe listele electorale ale PCRM, chit că relaţiile sale cu Voronin păreau tensionate. Anterior, el nu fusese inclus în Consiliul Suprem de Securitate, fapt ce lăsa impresia că preşedintele republicii nu l-a iertat pentru unele opinii separate, pe care Lupu le-a exprimat public în cîteva rînduri.

Mai mult decît atît. În condiţiile în care liderul comunist nu avea cum pretinde la un nou mandat de şef al statului, nu conteneau speculaţiile că Marian Lupu ar putea să fie succesorul acestuia. Totuşi, echilibrat şi coerent, cu o vorbire românească îngrijită, el etala o ţinută politică sobră, total diferită de cea a majorităţii colegilor săi de partid. Această conduită uşor provocatoare faţă de restul fruntaşilor PCRM a trezit, pesemne, suspiciuni şi neîncredere în mijlocul unora dintre ei.

Aşa o fi sau altfel, dar după alegerile din aprilie s-a constatat că Voronin pariază, totuşi, pe Zinaida Greceanîi în dauna lui Marian Lupu. Este adevărat că preşedintele republicii sugerase că acestuia ar putea să i se încredinţeze funcţia de prim-ministru. Dar tot atît de adevărat este şi faptul că liderul comunist nu s-a ţinut de cuvînt. La mijloc n-a fost altceva decît un tertip politic. De unde şi senzaţia generală că Lupu a fost neglijat şi dus de nas în mod demonstrativ.

Au fost, probabil, şi alte motive pentru care numărul doi pe lista Partidului Comuniştilor a părăsit formaţiunea. Un lucru însă e cert. Marian Lupu este un personaj politic precaut, care de şapte ori măsoară şi o dată taie. Plecarea sa din PCRM s-a constituit într-un semnal puternic că ceva nu-i în regulă cu formaţiunea lui Vladimir Voronin. Multă lume a crezut că Marian Lupu şi-a dat seama de slăbiciunea comuniştilor şi a părăsit ambarcaţiunea lor exact în momentul în care aceasta a început să se scufunde. Şi, după cum a arătat scorul electoral, înregistrat la 29 iulie, n-au greşit.

Marian Lupu risca mult. Ratingul său individual nu garanta încă nimic. În aprilie, un alt important transfug, fostul premier Vasile Tarlev, a capotat ruşinos în alegeri. Acesta, potrivit sondajelor, atîta timp cît a fost şef de guvern, era şi el în topul preferinţelor electorale. Dar acest fapt nu i-a folosit la nimic în alegeri.

În aceste împrejurări, Marian Lupu a căutat să investească în cele din urmă capitalul său de imagine în osatura unui partid mic, dar temeinic sudat şi cu o destul de lungă tradiţie social-democrată. El a refuzat ideea unei liste comune a întregii stîngi, ceea ce i-ar fi diluat mesajul şi i-ar fi poluat anturajul cu personaje care, sub povara vechilor păcate politice, l-ar fi tras în jos.

Marian Lupu a mizat pe confiscarea electoratului comunist. De aceea şi-a centrat mesajul pe lozinci de stînga, unele preluate chiar din arsenalul PCRM, dar le-a curăţat de toanele agresive şi de radicalismul fundamentalist al comuniştilor, conferindu-le în acelaşi timp o pronunţată tentă democratică şi împăciuitoare. A încercat să-i convingă pe foştii votanţi ai lui Voronin că şi partidul de guvernămînt are nevoie de o schimbare, de o renunţare la înverşunarea sa războinică.

Strategia electorală s-a dovedit a fi bine chibzuită şi Marian Lupu a scos un loz cîştigător. A dovedit că popularitatea sa rămîne în picioare chiar şi în momentul în care se desparte de jilţul de înaltă oficialitate. În consecinţă, Il grande convertito, ca să preluăm o celebră sintagmă,  a înclinat balanţa în favoarea democraţilor care, şi prin eforturile exemplare ale PLDM, PL şi AMN, i-au învins pe comunişti.

În doar două luni de zile, PD în frunte cu Marian Lupu şi-a lărgit bazinul electoral de la 1 procent la circa 12 la sută de votanţi. Dintr-un partid, care în aprilie a rămas în afara Parlamentului, s-a transformat în unul de guvernămînt.

După alegerile anticipate, marele convertit a bătut palma cu cele trei partide liberale şi, în ciuda unor previziuni apocaliptice, a refuzat să pactizeze cu PCRM. Şi nu întîmplător. O revenire la sînul comuniştilor i-ar fi îngustat spaţiul de manevră, i-ar fi ştirbit imaginea şi l-ar fi transformat într-un ostatic al lui Voronin, chiar şi în situaţia în care izbutea să se aşeze în fotoliul prezidenţial.

Indiferent de postul pe care îl va ocupa de acum încolo, datorită desprinderii de fostul partid de guvernămînt, Marian Lupu, ca şi Dorin Chirtoacă sau Vlad Filat, devine exponentul noii generaţii de politicieni. Cu alte cuvinte, el răspunde cu brio aşteptărilor electoratului, ceea ce îl creditează cu şanse de afirmare şi ascensiune politică în viitor.