GRIGORE PETRENCO. Speranţa comuniştilor

Liderul de altădată al comsomoliştilor în acest an a făcut iniţial un salt în carieră, ajungînd vicepreşedinte al Parlamentului, iar ulterior – un pas înapoi, redevenind unul dintre deputaţii PCRM.

Totuşi, Petrenco nu s-a pierdut în mulţime. Şi fără o funcţie specială în ierarhia de partid, reuşeşte să iasă în faţă.

Oricum, pentru mulţi este o enigmă succesul în carieră înregistrat de Grigore Petrenco. În doar cinci ani acesta a parcurs rapid o cale destul de lungă – de la un tînăr anonim aflat în afara Parlamentului, care ajunsese să conducă la un moment dat organizaţia comsomolului PCRM, pînă la statutul de deputat, preşedinte de comisie parlamentară, iar în 2009 a fost promovat chiar vicepreşedinte al Parlamentului.

Referitor la „spatele” său politic se fac mai multe speculaţii. Ba că ar fi protejatul lui Marc Tkaciuk, ba că unii membri ai familiei sale ar avea trecere la Vladimir Voronin etc. Aşa o fi sau altfel, dar Grigore Petrenco are la dispoziţie un enorm credit de încredere şi un larg spaţiu de manevră pe care-l foloseşte cu destulă abilitate.

Unii analişti remarcă răutatea excesivă şi pe alocuri necontrolată a lui Grigore Petrenco. Mesajele pe care le promovează tot timpul au un caracter distructiv. Îşi împroaşcă adversarii cu noroi, insinuează în cel mai grosolan mod cu putinţă, fără să aibă grijă de argumente. Astfel de apucături le au de obicei reprezentanţii partidelor de opoziţie marginale care practic niciodată nu ajung la guvernare. Grigore Petrenco a excelat în atacuri insultătoare şi brutale chiar şi atunci cînd se afla la guvernare. El îşi canaliza mesajele exclusiv pe critica opoziţiei şi de multe ori chiar a reuşit să-i dezechilibreze pe mulţi dintre fruntaşii partidelor democratice.

Unii compară conduita lui Dorin Chirtoacă şi cea a lui Grigore Petrenco. Ambii au intrat în politică cu mesaje la fel de dure şi ambii au în sînge aceleaşi calităţi. Diferenţa este că Dorin Chirtoacă are simţul măsurii, ştie să-şi tempereze pornirile şi să introducă corectări în mesajul său dacă este cazul, iar Grigore Petrenco nu are această calitate şi nu a avut-o nici măcar cînd PCRM s-a aflat la putere.

Felul de a fi al lui Grigore Petrenco în politica moldovenească îl fac util în opoziţie. Nu întîmplător, pesemne, el a devenit de la un timp încoace un fel de portavoce a PCRM. În orice caz, este cel mai activ deputat al partidului. Îşi dă cu părerea ori de cîte ori are ocazia. Conferinţele, declaraţiile de presă, interviurile în mass-media controlată de comunişti au devenit manifestări frecvente ale tînărului comunist şi au creat mediul optim în care Grigore Petrenco se simte în largul său.

Libertatea care i se acordă (de multe ori pare că el nici nu-şi coordonează activităţile cu şefii de partid, ba mai mult – aceştia îşi corelează mesajul cu luările lui de atitudine) conduce spre ideea că Grigore Petrenco are ambiţii să devină liderul de mîine al comuniştilor. Nu are însă şanse, pare-se, să fie succesorul lui Voronin în viitorul apropiat, deoarece se creează impresia că ex-preşedintele republicii îl ţine la distanţă, împiedicîndu-l să se apropie prea mult de vîrful ierarhiei de partid.

Cert este că Grigore Petrenco, cu discursul său violent, se poate impune în fruntea vreunui grup radical de extremă stîngă. Mai rămîne însă de văzut dacă este capabil să adopte un limbaj care să-l propulseze în categoria liderilor de succes. Oricum, este limpede că astăzi rămîne un exponent al aripii tinere a PCRM, ceea ce îl poate transforma în acea locomotivă pe care mulţi dintre aderenţii fostului partid de guvernămînt o caută pentru a-şi asigura viitorul politic.