GHEORGHE MUSTEA

Una dintre figurile mari de pe tabla de şah a muzicii serioase de la noi. În ciuda caracterului „stelar”, nu-l apasă povara personalităţii. Pentru că, zice dînsul, nu are timp pentru asta. Profesia îi oferă, în cei 40 de ani de activitate artistică, tot ce-şi doreşte şi, în primul rînd, emoţii pozitive.  Ziua în care nu a reuşit să aştearnă pe portativ măcar 2-3 note muzicale (pentru a exersa sau a căuta un nou motiv muzical), o consideră ca trăită  în zadar. E „ciudat” în viziunea unora, de vreme ce NU semnează  contractul pînă nu scrie lucrarea muzicală comandată. Pentru că este exigent faţă de ceea ce face toată viaţa. Şi mai are o convingere – în arta „muzicii care te pune pe gînduri”, de îndată ce pui preţ doar pe aspectul material - consideră că ţi-ai şi trădat  profesia. „În privinţa talentului lui, spune un critic de specialitate, este un singur cuvînt potrivit, rostit de M. Eminescu, cîndva: Continuaţi! Este veşnică în lume doar muzica!”

În toate aceste referiri, recunoaşteţi portretul „în do-major” al lui Gheorghe Mustea, compozitor, dirijor, muzicolog, Laureat al Premiului de Stat, Doctor Honoris Causa al Universităţii de Studii Aplicate din Moldova, profesor universitar, membru corespondent al Academiei de Ştiinţe a Moldovei.

La 1 decembrie 2009, Orchestra Naţională Simfonică a Companiei  „Teleradio-Moldova”, a cărei director artistic şi prim-dirijor este dl Mustea, a împlinit 2 decenii de activitate (de la schimbarea radicală în 1989 a statutului ei). Gh. Mustea, care a zidit renumele ei modern, internaţional, care a contribuit la constituirea acestui colectiv performant, de o autentică valoare artistică, remarcabil prin pregătirea sa academică, repertoriul vast şi variat sub aspect stilistic, maniera interpretativă selectă. Îşi mai aminteşte şi azi cu emoţie prima zi de repetiţie… Dirijorul, zice maestrul, e asemenea unui conducător militar, care trebuie să ştie să ducă după sine oştenii. Toţi cei aproape 100 de profesionişti din orchestră, care-i zic familiar „tătuca”, vorbesc despre dirijorul lor ca despre un Mare Artist aflat la locul lui… cel puţin de 20 de ani încoace. Lui i se datorează numeroasele înregistrări audio care au îmbogăţit Fondul de Aur al Companiei, făcînd parte din patrimoniul muzical naţional.

În acelaşi timp, Gheorghe Mustea nu conteneşte să scrie: muzică simfonică, operă, muzică pentru solist, cor şi orchestră, instrumentală  sau vocală de cameră, corală, în stil popular (pentru orchestră de muzică populară, voce şi orchestră de instrumente populare), transcripţii, muzică de estradă, pentru copii (instrumentală, vocală şi corală), prelucrări, romanţe, muzică de teatru şi film. Un şir de creaţii ale sale abordează aprofundat şi complex materialul folcloric ca pe unul care exprimă esenţa spirituală a poporului. Printre cele mai reprezentative sînt opera „Alexandru Lăpuşneanu”, Concertul nr. 1 şi nr. 2 pentru orchestră, poemul simfonic „Evocare” etc.

Oriunde s-ar fi afla artistul Gheorghe Mustea - în familie, la pupitrul Orchestrei Simfonice Naţionale a „Teleradio Moldova” sau a Filarmonicii Naţionale, în turnee sau în mijlocul studenţilor, în juriul unor festivaluri şi concursuri, la masa de scris - pretutindeni rămîne a fi o personalitate marcantă a culturii neamului nostru, un adevărat Cavaler al Muzicii Naţionale, un fiu al conştiinţei noastre artistice.

De cînd se ţine minte, Gheorghe Mustea visa să-şi lege destinul de Muzică. „Dacă nu m-aş fi făcut muzicant, zice în glumă dumnealui, m-aş fi făcut… muzicant”. La Mîndreşti, Teleneşti (baştina sa), tatăl său, Ion, a fost poştaş, dar a vrut foarte mult să danseze. Mereu îl vedeai fluierînd vreun refren. Ceea ce nu a reuşit el în viaţă – şi-a dorit materializat în copiii săi, inclusiv în Gheorghe, care este al 5-lea copil în familie (din cei 7 băieţi şi o fată!). Este anecdotică, aproape ca la Creangă, întîmplarea de care maestrul îşi aminteşte cu multă plăcere şi ilaritate: s-a dus tatăl său odată la tîrg să cumpere un purceluş pentru casă… Pînă să-l cumpere, a mai tras cu ochiul prin magazine şi în unul din ele i-a furat privirea şi inima o armonică nou-nouţă. N-a rezistat – a dat toţi banii pe armonică, a pus-o în sacul în care trebuia să fie godăcelul, a aruncat sacul în spate şi a pornit spre casă. Ajuns în prag, o chemă pe soţia Antonina, o ţărancă simplă ce ducea grija casei, să-l ajute. Aceasta veni curioasă, privi sacul nedumerită şi întrebă: „Da… de ce nu coviţăie?”… Cînd  văzu armonica în loc de purcel, mama Antonina prinse a plînge necăjită şi a-şi da la socoteală  soţul… Acesta, însă, cu o calmitate  înţeleaptă, o linişti: „Lasă, nevastă, carne vom mai mînca noi, dar băiatul trebuie să înveţe!...”. Gheorghe Mustea a învăţat… Să cînte, aşa cum a vrut tata, la mai multe instrumente: acasă - la vioară, iar la colegiu, apoi la Institut - la  flaut, dar şi la nai, fluier, drîmbă, ocarină, tilincă. Cunoaşte în orchestra simfonică toate instrumentele, le poate distinge caracterul: despre corn zice că e „capricios”, despre oboi - că e „romantic”, despre flaut - că e „misterios”, despre tromboane - că sînt „principiale”, despre percuţie - că e „zgomotoasă”. Dar cum altfel ai putea să scrii muzică simfonică şi să conduci o întreagă orchestră?!

Andrei Porubin