DUMITRU DIACOV. Sacrificiul convertit în victorie

La început de an, Dumitru Diacov părea un politician terminat. Partidul Democrat primise o lovitură foarte grea în alegerile din aprilie. Înfrîngerea  l-a trimis pe  liderul formaţiunii  într-un knockdown de pe urma căruia era foarte dificil să se pună pe picioare. Însă el a reuşit nu doar să revină în forţă, ci şi să contribuie activ la schimbarea puterii în Republica Moldova.

Dumitru Diacov demonstrează nu pentru prima oară că rezistă la tăvăleală.  Încă pe la mijlocul deceniului trecut era contestat şi chiar terfelit, aparent fără nici o şansă de scăpare, de foştii săi colegi din Partidul Democrat Agrar din Moldova. Unde-s acum detractorii săi de altădată? Au dispărut fără urmă de pe scena politică! El însă nu numai că a rămas, ci şi s-a afirmat drept unul dintre cei mai importanţi actori politici de la Chişinău.

Acum doi ani şi ceva Diacov s-a mai confruntat cu o problemă care putea să-i scufunde formaţiunea politică. În 2007, retragerea  lui Vlad Filat din PD a creat o breşă pe care Dumitru Diacov a încercat să o acopere fără succes prin achiziţii valoroase care s-au numit Oazu Nantoi, Oleg Serebrian sau Chiril Lucinschi. Situţia s-a redresat întrucîtva. PD a desfăşurat o energică şi răsunătoare campanie electorală cu genericul „Tu meriţi!”. Totuşi, rezultatul slab, înregistrat la 5 aprilie, a arătat că partidul nu a revenit pe linia de plutire.

Formaţiunea lui Dumitru Diacov părea pregătită să se replieze în mod organizat pentru a trece şi a supravieţui în opoziţie extraparlamentară. Însă, criza politică declanşată după scrutin i-a oferit partidului o şansă pe care liderul său n-a irosit-o. El a profitat de alegerile anticipate care se prefigurau la orizont nu numai pentru a intra în Parlament cu PD, ci şi pentru a înclina balanţa în favoarea oponenţilor puterii.

Ca să facă posibilă schimbarea şi să treacă pragul electoral, Partidul Democrat urma să-şi extindă baza electorală pe centru-stînga. Se impunea o consolidare a poziţiilor pe seama alegătorilor PCRM, dar şi a indecişilor cu simpatii de stînga. Ca rezultat, PD a purtat negocieri cu Partidul Social-Democrat, Uniunea Centristă şi Partidul Popular Republican. În paralel, democraţii pregăteau opinia publică de o eventuală coalizare masivă a centrului politic din Moldova, utilizînd destul de abil situaţia creată în Parlament după 5 aprilie. Mesajul de bază a fost: criza politică este inevitabilă în condiţiile în care în Parlament ajung doar PCRM, pe de o parte şi partidele de centru-dreapta, pe de alta.

Eforturile de unificare a social-democraţilor au fost dublate şi de o strategie electorală menită să aducă în palmaresul PD o parte din voturile pe care anterior le contabiliza PCRM. Receptiv şi foarte atent la realităţile politice, Diacov a luat în calcul şi o posibilă ruptură în Partidul Comuniştilor. Se vedea cu ochiul liber, de exemplu, că Vladimir Voronin îl neglijează pe Marian Lupu, creînd o stare de tensiune între cei doi.

Diacov a intuit că numărul doi de pe lista comuniştilor nu se simte în PCRM în largul său şi i-a făcut o ofertă extrem de generoasă care nu avea cum să fie respinsă. În mod surprinzător, el i-a cedat lui Lupu statutul de lider al PD-lui. Mai mult, echipei acestuia i s-au rezervat primele cinci poziţii pe lista Partidului Democrat.

La început unii observatori considerau că Diacov îi va trage clapa lui Lupu. Dar au greşit. Ingenios şi pragmatic, el a înţeles că acesta e preţul pe care trebuia să-l plătească pentru revigorarea Partidului Democrat. Şi investiţiile sale au adus certe dividende politice.

PD a intrat în Parlament şi are acum reale şanse de a creşte în intenţiile de vot ale electoratului, de a se transforma într-un partid mare care va da tonul în politica autohtonă. În 2009, s-a văzut clar că la Chişinău Dumitru Diacov este unul dintre puţinii jucători capabili să facă superbe sacrificii de calitate, care pot să-i aducă în ultimă instanţă victorii spectaculoase pe tabla de şah politic.

Nu vom exagera spunînd, în concluzie, că promovarea lui Marian Lupu în fruntea PD a fost o mutare de maestru. Cu toate că Diacov a renunţat la postul de preşedinte al partidului, puterea sa politică a crescut.