![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() |
La orice ocazie, insistă a nu se referi la succesele realizate pe tărîm pedagogic, ştiinţific, diplomatic şi umanitar. Alţii i-au zis părintele ULIM-ului, al învăţămîntului privat de la noi, în general, cel mai „Ambasador” dintre toţi Ambasadorii pe care îi are Republica Moldova, dacă e să luăm în consideraţie impactul şi efectele directe ale acţiunilor cu caracter internaţional pe care le desfăşoară ULIM şi cadrele pe care le formează, începînd cu 1992. Rezultatele vorbesc pentru Andrei Galben: absolvenţii universităţii sînt angajaţi la instituţii prestigioase, ocupă funcţii în administraţia publică centrală din ţară şi peste hotare, activează în diverse centre universitare şi ştiinţifice naţionale şi internaţionale. Instituţia fondată cu participarea dumnealui promovează relaţiile universitare internaţionale, conform cerinţelor Procesului de la Bologna, implementează plenar mobilitatea academică prin extensiune educaţională la nivelul filialelor ULIM şi contractelor de colaborare semnate cu instituţiile de profil de pe Mapamond. Este apreciat de asemenea pentru susţinerea şi promovarea sportului universitar de performanţă.
Alţii, în momente semnificative cum au fost aniversarea a 15 ani de la înfiinţarea ULIM-ului şi jubileul de 60 de ani, i-au menţionat meritul de a fi primul şi, după cum a demonstrat-o timpul, cel mai bun. Mulţi i-au urmat exemplul şi au transformat, denaturîndu-i ideile şi faptele, învăţămîntul superior privat într-o maşinărie primitivă de făcut bani, fără a corespunde rigorilor şi cerinţelor contemporane. Oportuniştii întîmplători au dispărut şi au rămas cei mai buni. A rămas ULIM şi rectorul său pentru care învăţămîntul nu poate fi conceput ca o afacere, iar Universitatea Liberă Internaţională din Moldova nu este „ţarcul” său privat unde face ce vrea. Altfel nu s-ar fi bucurat de numeroasele merite şi distincţii, semn că eforturile sale au fost recunoscute acasă, dar şi peste hotarele ţării. Altminteri nu ar fi ridicat atît de înalt ştacheta calităţii studiilor, a cadrelor cu o pregătire profesională înaltă – nu fiecare student are ocazia să asculte prelegerile unui fost ministru, ambasador sau somitate academică.
Andrei Galben îşi urmează destinul, după o etapă vine alta, planurile devin tot mai îndrăzneţe. În strategia de dezvoltare a ULIM pentru anii 2009–2014, aprobată la Şedinţa Lărgită a Senatului, se vorbeşte clar despre rolul fundamental pe care şi-l asumă instituţia în contextul sistemului educaţional naţional, regional şi internaţional, în promovarea civilizaţiei şi culturii, cercetării ştiinţifice, participarea în circuitul valorilor spirituale naţionale şi mondiale. Numele şi faima ULIM-ului a depăşit hotarele ţării, colaborările internaţionale permit ca prelegerile academice să fie ţinute de profesori din Germania, Austria, Bulgaria, Turcia, Spania, Polonia, Coreea de Sud, China, Congo. Doar pe parcursul anului academic precedent la ULIM au avut loc peste 100 de evenimente internaţionale, organizate în cooperare cu ambasade sau organizaţii internaţionale, s-au încheiat acorduri de colaborare cu misiunile diplomatice din Ţările de Jos, Germania, Georgia, Azerbaidjan, Spania, China, Coreea de Sud, SUA, Israel, Marea Britanie, Franţa, Chile, care au rezultat în inaugurarea şi funcţionarea „Aulelor” statelor respective în incinta ULIM-ului şi care au transformat Universitatea într-o „galerie internaţională”.
Pe lîngă filiala în Sudan, se intenţionează extinderea ULIM şi pe teritoriul Insulelor Comore, studenţii şi profesorii vor însuşi domeniul vamal şi managementul frontierei ca urmare a cooperării Universităţii cu Misiunea Uniunii Europene de Asistenţă la Frontieră în Moldova şi Ucraina (EUBAM), iar Institutul „Confucius”, inaugurat cu suportul Universităţii din Nord-Vestul Chinei, ne va permite să cunoaştem mai bine civilizaţia şi cultura statului respectiv.
Un rol deosebit în extinderea imaginii universităţii ULIM şi a Republicii Moldova îl are semnarea Memorandumului de colaborare cu marile companii „Samsung” şi „Hundai”, care prevede pregătirea specialiştilor de către ULIM pentru agenţii economici ai acestor companii din Europa Occidentală. De menţionat, că acest program de colaborare, rectorul Andrei Galben intenţionează să-l realizeze în cooperare cu centrele universitare partenere din Republica Moldova şi de peste hotare, în acest sens contribuind la procesul de europenizare şi globalizare.
ULIM reprezintă astăzi brandul unui centru-model educaţional ştiinţific şi cultural, de anvergură europeană, cu biblioteci ultramoderne, săli cu computere şi aparataj superperformant, mediatecă, impresionant centru sportiv, campus universitar, hotel universitar de excepţie, parteneriate strategice cu cele mai prestigioase universităţi din lume.
Sînt doar cîteva din reperele activităţii rectorului Andrei Galben în planul promovării imaginii ţării noastre în lume şi a „participării în circuitul valorilor spirituale naţionale şi mondiale”, punct inclus în strategia de dezvoltare elaborată.
Marcel Toma
* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.