ALEXANDRU SPIRIDON. Cu trofeul european în braţe

Alexandru Spiridon este singurul antrenor moldovean care a cucerit un mare  trofeu fotbalistic european intercluburi.

În ziua de 20 mai 2009, la Istanbul, cînd Şahtar Doneţk a învins în finala Cupei  UEFA, s-au întîmplat concomitent mai multe evenimente inedite. În premieră absolută, trofeul a fost cîştigat de o echipă ucraineană. Pentru prima dată, un club din spaţiul postsovietic a învins în una dintre cele mai importante şi prestigioase competiţii europene sub comanda unui cuplu de antrenori a căror limbă maternă este româna. Unul dintre aceştia era Alexandru Spiridon. Fost selecţioner al naţionalei de fotbal a Republicii Moldova,  jucător legendar în trecut, acesta a înregistrat performanţa de a-l asista timp de cinci ani de zile pe unul dintre cei mai redutabili antrenori ai Europei.

De altfel, colaborarea lui Alexandru Spiridon cu celebrul Mircea Lucescu se datorează nu numai calităţilor sale de tehnician, ci şi limbii române. Acum cinci  ani şi ceva antrenorul  român, preluînd clubul Şahtar, a dorit să aibă un secund care să întrunească cel puţin trei condiţii. Prima: să fie versat în materie de fotbal. A doua: să cunoască fotbalul ucrainean şi să aibă dexteritatea unei comunicări profesioniste cu jucătoii, ziariştii şi oficialii clubului din Doneţk. Şi a treia: să posede limba română ca să poată transmite echipei antrenate mesajul antrenorului principal.

Spiridon era singurul care satisfăcea rigorile impuse de Mircea Lucescu. În tinereţe a jucat în Ucraina. Vorbea şi  rusa, şi ucraineana. Avea deja o experienţă bogată de tehnician. Antrenase cu succes cîteva cluburi din Republica Moldova, dar şi lotul naţional de fotbal. În fine, Spiridon era un specialist volubil, cu certe abilităţi de exprimare orală. Anume acest fapt, în treacăt fie spus, l-a ajutat să găsească un limbaj comun cu echipele pe care le-a condus.

Lucescu a pariat pe Spiridon şi n-a greşit. În 2009 ei se află deja în cel de-al şaselea mandat la gruparea ucraineană, perioadă în care au adunat cîte opt trofee: trei titluri de campioană naţională, două Cupe naţionale, două Supercupe ale Ucrainei şi, ultimul şi cel mai important de pînă acum – Cupa UEFA.

În 2004, plecarea lui Alexandru Spiridon la Şahtar a fost un act de curaj din partea sa şi a impresarului Arcadie Zaporojanu, o colaborare rodnică pentru care ei acum se pot felicita reciproc. Unde mai pui că la început n-a fost uşor. Era destulă invidie, mulţi aşteptau să se poticnească. Unii l-au taxat drept traducătorul lui Lucescu. Astăzi, însă, Alexandru Spiridon este primul antrenor moldovean şi printre primii 20 din spaţiul ex-sovietic care deţine licenţă „Pro”. E un profesionist şcolit şi mereu în căutare. Cine a auzit vreodată cum tălmăceşte secundul lui Lucescu discursurile antrenorului principal, a fost, neîndoios, impresionat. Spiridon se pricepe să fie fidel fără să-şi piardă propria personalitate.  La Şahtar, ambii constituie un tandem armonios şi bine sudat, scria un cronicar de la Chişinău. Două ipostaze, fiecare cu o individualitate pronunţată, ale aceleiaşi conduceri tehnice. Lucescu se impune la Şahtar prin Spiridon. Iar Spiridon se afirmă în fotbalul internaţional prin Lucescu. Cine l-a văzut pe cel din urmă în versiunea celui dintîi, s-a convins că antrenorul principal, datorită secundului său, e la fel de profund şi convingător şi în limba rusă, nu doar în cea română. Alexandru Spiridon a fost un fotbalist inteligent. Dincolo de forţa şi tehnicitatea-i extraordinară pe teren, el putea să pluseze într-o partidă printr-o intuiţie nativă şi un joc raţional, care de cele mai multe ori îl ajutau să-şi surclaseze adversarii, să aducă echipei puncte preţioase.

La începutul  anilor ’80, Spiridon a fost stindardul unei curajoase campanii de presă la Chişinău, aprig reprimată de cenzura sovietică. Deoarece fotbaliştii moldoveni erau desconsideraţi, mass-media se pronunţa pentru promovarea unor jucători autohtoni în echipa Nistru, cel mai puternic pe atunci club în Moldova.

Spiridon s-a numărat printre protagoniştii primelor campionate naţionale de după proclamarea independenţei în 1991. Căpitan al formaţiei Zimbru Chişinău şi al echipei reprezentative, ascensiunea sa ca jucător a luat sfîrşit, practic, după un eveniment nefericit pe stadionul din Tirana, într-un meci cu naţionala Albaniei în care viaţa i-a fost pusă într-un real pericol. Portarul gazdelor, Foto Strakosha, l-a lovit în plină figură în timp ce degaja o minge. Spiridon însă nu a abandonat, a continuat să joace şi să antreneze la Zimbru, Tiligul Tiraspol, selecţionata Republicii Moldova şi Şahtar Doneţk.

Episodul din Istanbul rămîne însă unul istoric. Un fotbalist de mare talent în trecut şi un antrenor împlinit astăzi a adus, alături de Mircea Lucescu, un moment de glorie fotbalului de pe ambele maluri ale Prutului.