![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() |
Prudent şi cumpătat, Serafim Urechean a fost adesea contestat ba de unii, ba de alţii, dar el întotdeauna a convins prin eficienţă. În confruntarea cu actuala putere a reuşit performanţe notorii, care, deşi nu l-au mulţumit personal, au depăşit rezultatele tuturor opozanţilor de carieră. Încă fiind la conducerea Chişinăului, a devenit, sau, mai bine zis, societatea l-a desemnat ca simbol al rezistenţei în administraţia locală şi potenţial lider naţional. Marele lui succes constă în faptul că, în timp ce unii din cei care apelau la sprijin acum fac alte jocuri, Serafim Urechean îşi consolidează imaginea de lider principal al Opoziţiei, în jurul căruia pot face o alianţă forţele democratice.
upă ce nu i-au ajuns cîteva procente şi nişte coechipieri oneşti pentru a învinge comuniştii în alegerile parlamentare din 2005, mulţi au prezis apusul stelei sale politice. Iar oponenţii „de clasă” au şi făcut totul pentru a-l ajuta să cadă, l-au tîrît prin judecăţi, şi-au pus presa să-l defăimeze... Spre decepţia neprietenilor, însă, Urechean şi-a menţinut formaţiunea pe linia de plutire, mai mult, a probat în 2007 că aceasta are cel mai mare potenţial electoral între democraţi şi se poate revanşa pentru ce i-a fost dat să suporte la şi după parlamentarele precedente.
De altfel, Alianţa „Moldova Noastră” a obţinut un scor electoral onorabil şi, sub conducerea lui Serafim Urechean, a contribuit enorm la convertirea alegerilor locale din 2007 în prima mare victorie a opoziţiei de după 2001. Dovedind o capacitate singulară de a aduna împreună partidele democratice, protagonistul nostru a creat alianţe la nivel local, practic, în toată republica, luîndu-le comuniştilor puterea în două treimi din raioane, 21 la număr, şi în consiliul municipal Chişinău. Meritul lui Serafim Urechean depăşeşte miza propriului partid, căci el a netezit drumul tuturor forţelor pronaţionale şi anticomuniste spre consolidarea temeinică a poziţiilor în provincie. Şi din acest motiv el are astăzi, incontestabil, statura politică de lider al opoziţiei în lupta pentru cucerirea puterii centrale.
Iar în ce ţine de rezultatele AMN pe 2008, sub aspect practic, partidul este evident pe un trend pozitiv, şi-a întărit ponderea în teritorii. Alianţa „Moldova Noastră” are cu patru preşedinţi de raion mai mult chiar decît comuniştii. Cei care speră, aşteaptă şi sînt gata să sprijine schimbarea, cetăţeni simpli, oameni de afaceri, lideri de opinie, dar şi diplomaţi străini sau organismele internaţionale, îşi îndreaptă privirea spre formaţiunea lui Serafim Urechean, căci în acest sens orice alte mize sînt inferioare. Un atu suplimentar al AMN, care este impus şi de caracterul liderului său, constă în onestitate, în siguranţa respectării angajamentelor, calitate foarte rar întîlnită şi dovedită de actorii politicii moldoveneşti.
Cît priveşte reuşitele individuale, liderul AMN a repurtat în 2008 o victorie de răsunet în instanţele de judecată. Acestea s-au văzut obligate să constate deja la două niveluri că urmărirea penală de uzură a ex-primarului de Chişinău (în „dosarul ambulanţelor”) a fost absolut lipsită de temei. Deci, dacă autorităţile respingeau pînă aici acuzaţiile că dosarul este politic, acum răspunsul la întrebare e clar.
Reducîndu-i la tăcere pe criticii prestaţiei sale oratorice, Urechean, fără agitaţie exagerată, s-a plasat pe toată durata lui 2008 în prim-planul evenimentelor cu adevărat importante, a formulat cele mai critice şi distincte poziţii, bine argumentate şi finalizate cu idei şi soluţii practice, cum îi este obiceiul. În Parlament a tratat fără menajamente oponenţii, arătînd că, deşi nu cheltuieşte muniţia fără rost, este un fel de „comandant suprem” al democraţilor în confruntarea cu comuniştii. Cît face numai vestita blocare a tribunei centrale a Parlamentului de pe 10 aprilie 2008. Liderul AMN a declarat atunci că formaţiunea sa contestă spectacolul legislativ roş-oranj, în care puterea ignorează iniţiativele opoziţiei, încălcînd drepturile de a fi reprezentaţi a sute de mii de alegători cu viziuni democratice. Acţiunea a surprins coaliţia PCRM-PPCD, dar i-a adus din nou pe majoritatea deputaţilor din opoziţie, cu sau fără voia lor, în jurul lui Urechean.
O consecvenţă principială demonstrează AMN şi liderul său în ceea ce priveşte apărarea intereselor agricultorilor moldoveni. Sub bagheta lui Urechean, opoziţia a susţinut, din nou solidar, una dintre cele mai de rezonanţă moţiuni: „Stop genocidului comunist împotriva ţăranilor”. Partidul Comuniştilor a refuzat dezbaterea moţiunii în plenul Parlamentului.
Însă, Serafim Urechean a sporit turaţiile, insistînd cu multiple propuneri de îmbunătăţire a situaţiei şi în agricultură (alocarea a 300 mln. lei pentru subvenţionarea gospodăriilor mici şi mijlocii, scutirea ţăranilor de impozite şi altele), dar şi în alte domenii sensibile: educaţie şi situaţia pedagogilor – ridicarea salariului mediu al cadrelor didactice la nivelul salariului mediu pe economie; autonomia autorităţilor locale – încetarea boicotului financiar al puterii centrale împotriva comunităţilor locale cu opţiuni democratice; apărarea libertăţii presei – apelul către Parlament de a adopta o „Declaraţie privind garantarea libertăţii de exprimare şi a dreptului la informaţie” etc. Alianţa “Moldova Noastră” a fost activă şi în politica de integrare europeană, propunînd Parlamentului să oblige Guvernul la pregătirea procedurilor de depunere a cererii oficiale de aderare la Uniunea Europeană, respinsă, ca şi celelalte, fapt regretat recent, cînd reprezentanţii Bruxelles-ului au atenţionat Chişinăul oficial că realizările insuficiente sînt o barieră pentru includerea Republicii Moldova în rîndul ţărilor potenţial-candidate la aderare.
Serafim Urechean a izbutit să-şi orienteze formaţiunea spre esenţa proceselor interne şi externe, menţinîndu-şi şi imaginea de politician polivalent în relaţiile internaţionale. El a adus AMN în Partidul European Liberal Democrat Reformator (ELDR), în Internaţionala Liberală (IL), dar rămîne la fel de echilibrat şi pragmatic în ce priveşte parteneriatele cu ţările importante pentru bunul mers al sistemului social-economic moldovenesc. În pofida operaţiunilor concertate de atacare a imaginii lui Serafim Urechean, adversarii săi politici se pare că obţin rezultate diametral opuse, căci şi în 2008 el este perceput ca exponent principal al opoziţiei, unul dintre puţinii oameni politici responsabili, care îi poate aduna pe ceilalţi împreună. Iată de ce, poate pentru prima oară atît de acut – Serafim Urechean e perceput drept cel care devine un nou lider naţional în Republica Moldova. Această evoluţie pare atît de inevitabilă, încît liderul AMN a decis să recunoască, fără făţărnicia proprie acestor situaţii, că aşa va fi!
* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.