NICOLAE JURAVSCHI. Liderul olimpismului moldovenesc

Pentru că 2008 a fost anul Jocurilor Olimpice, Nicolae Juravschi a înfruntat prezentul şi a scrutat viitorul cu faţa întoarsă spre trecut. A fost anul  în care a retrăit amintirile celor două medalii de aur de la JO din Seul, cucerite acum douăzeci de ani, dar şi emoţiile unei lupte purtate pe două fronturi – Olimpiada de la Beijing şi confruntarea cu conducerea Agenţiei Sportului. Nu fără succes.

La a doua Olimpiadă pe care a prins-o în postura de preşedinte al CNO, un al doilea „rateu” (nici o medalie olimpică reuşită) după JO de la Atena nu i-ar fi dat bine la imagine la încheierea celui de-al doilea mandat şi înaintea unui eventual al treilea. După eşecul de la Jocurile din Grecia, acolo unde, vorba lui Nicolae Juravschi, am avut o echipă mai valoroasă decît cea de anul acesta, cu mulţi sportivi „strategici”, cum îi place să-i numească şeful CNO, în care s-au investit speranţe şi nu numai, dar care nu au confirmat, prognozele pentru Jocurile Olimpice din China erau foarte sumbre. Un rezultat peste aşteptările mai mult decît pesimiste a fost obţinut de pugilistul Veaceslav Gojan, medaliatul cu bronz la Beijing, care a beneficiat din plin de vîrful de formă, un culoar fericit şi niţel noroc.

Nicolae Juravschi conduce, pe parcursul a aproape opt ani, forul olimpic naţional în condiţii vitrege. Baza materială a sportului moldovenesc este extrem de săracă. Cu edificii sportive funcţionale tot mai puţine, singura realizare mai de Doamne ajută a mişcării olimpice autohtone este faptul că CNO a obţinut în sfîrşit, după ani buni de la înfiinţare, propriul sediu... Cînd nu beneficiază de nici un leu din partea statului care, în mod normal, ar trebui să sprijine sportul de performanţă ca expresie a identităţii naţionale pe plan internaţional, cum se întîmplă prin alte părţi, cînd are de pregătit echipa olimpică fără a dispune de instrumente proprii, eficiente, de dirijare a fenomenului, Juravschi este mereu în postura de a bate alarma, de a se agita şi a struni „factorii de decizie” de care depinde dezvoltarea sportului naţional în general, a spiritului olimpic, în particular.

Schimbarea a fost cuvîntul de ordine la instalarea sa în funcţie, în 2001, el reprezentînd noul val - toţi au aşteptat o echipă absolut nouă în fruntea Comitetului Naţional Olimpic. Şi Nicolae Juravschi se pronunţă în favoarea tinerilor în administrare, dar pledează concomitent şi pentru o continuitate, un transfer de experienţă, astfel că schimbarea s-a făcut cu măsură. Pentru asta a fost contestat de oponenţi, cel mai vizat fiind secretarul general al CNO, Grigore Popovici. Însă „caravana” comitetului olimpic şi-a văzut de treabă,  lăsînd „cîinii” să latre sănătoşi. Asta a însemnat diverse activităţi privind pregătirea sportivilor de performanţă, promovarea mişcării olimpice, a sportului în mase şi a modului sănătos de viaţă – toate din fondurile venite exclusiv de la Comitetul Internaţional Olimpic.

A insistat pe crearea agenţiilor teritoriale ale CNO, iniţiativă eficientă în condiţiile în care autorităţile publice raionale au doar un singur specialist care se ocupă de alte probleme dar, printre altele, „ţine cont” şi de sport, cu  bani de-a dreptul derizorii alocaţi de la buget. Propria publicaţie de presă a CNO este, la fel, ideea preşedintelui Juravschi pe care insistă pe parcursul a şase ani – imaginea este un capitol la care preşedintele Comitetului Naţional Olimpic ţine foarte mult. Un alt fenomen care nu poate fi trecut cu vederea este naturalizarea, sub mandatul lui Juravschi, a sportivilor străini. Este vorba de sporturile de iarnă, domeniu în care Moldova nu are nici tradiţii, nici potenţial. Schiorii alpini din Elveţia - Christophe Roux şi Urs Imboden, biatlonista rusă Natalia Levcenkova ne reprezintă cu succes la prestigioase competiţii internaţionale…

Nicolae Juravschi a mai avut parte, în 2008, de o confruntare importantă, cea cu  ex-directorul Agenţiei sportului, Andrei Cimili. Chiar dacă şeful CNO a fost printre principalii susţinători ai întoarcerii la baştină, dar şi la un post important, a fostului ciclist cu cetăţenie belgiană. Neînţelegerile au vizat mai multe chestiuni, printre cele mai importante fiind cea a bazei olimpice de pregătire de la Romaneşti. Nicolae Juravschi a „luptat” ani buni pentru a o trece în gestiunea CNO, însă Cimili  a subordonat-o direct Agenţiei sale. Totuşi, Juravschi nu s-a bucurat la demiterea lui. Cel puţin, aşa spune dînsul şi zice că alţii au făcut-o – chiar prietenii şi tovarăşii de idei ai fostului conducător al sportului naţional.

Pe de altă parte, 2008 i-a prilejuit CNO nişte senzaţii mai agreabile decît stresul confruntărilor şi luptei pentru medalii la Olimpiada din China. Anul acesta s-au împlinit două decenii de cînd el, împreună cu Victor Reneiski, a cucerit două medalii olimpice la Olimpiada de la Seul. Surpriza i-au oferit-o prietenii şi colaboratorii apropiaţi. Dar şi coechipierul alături de care a trăit şi a muncit o bună parte din viaţa sa. A fost un motiv în plus pentru cei doi kanoişti să dea timpul înapoi şi să urce în barcă pentru a vîsli împreună… Urmează alte competiţii şi confruntări pentru Nicolae Juravschi – la uşă bat alegerile de la Comitetul Naţional Olimpic, prevăzute pentru începutul anului viitor. El, ce-i drept, zice că nu s-a gîndit încă dacă va candida pentru a treia oară.

Oricum, indiferent de postul pe care îl va ocupa, Nicolae Juravschi rămîne liderul moral al mişcării olimpice moldoveneşti. El este propulsat în această ipostază atît de performanţele sale sportive excepţionale din trecut, cît şi de profesionismul şi onestitatea cu care caută să menţină sportul autohton pe linia de plutire în prezent.