MIHAI GHIMPU. Un romantic pragmatic

După ce el şi partidul său au avansat în mod de-a dreptul impresionant, Mihai Ghimpu a pierdut în 2008  funcţia de preşedinte al Consiliului Municipal Chişinău şi majoritatea în CMC. În schimb, a adus noi oameni în PL şi a  consolidat poziţiile acestuia în provincie.

La finele lui 2008, Partidul Liberal, potrivit Barometrului de opinie publică, înregistrează o spectaculoasă creştere în sondaje, situîndu-se pe locul al treilea în topul celor mai influente grupări politice din Republica Moldova. Şi bazinul lui electoral, în opinia experţilor, are şanse mari să se extindă vertiginos. Dacă devine şi în ţară la fel de iubit ca şi în Chişinău, partidul lui Mihai Ghimpu poate să se constituie în cea mai puternică formaţiune a opoziţiei democratice.

Oricum, după surprinzătorul salt din 2007, cînd candidatul său a cîştigat funcţia de primar, iar PL s-a dovedit a fi cel mai bine poziţionat partid democratic din capitală, ascensiunea din a doua jumătate a anului 2008 vine să demonstreze că succesul din alegerile locale n-a fost un accident. Mai mult decît atît. Sînt semne clare că Partidul Liberal, condus de Mihai Ghimpu, devine un exponent redutabil al dreptei pentru care votează partea cea mai activă şi instruită a electoratului.

Unii au pus revirimentul impresionant al PL, care anterior s-a bălăcit mai mulţi ani la periferia scenei politice, pe seama carismei lui Dorin Chirtoacă. De bună seamă, acesta, în alegerile locale, a fost locomotiva care a tras în sus după sine toată garnitura liberală. Numai că actualul primar al Chişinăului a făcut şcoală politică în PL sub comanda lui Mihai Ghimpu, care l-a îndrumat şi l-a promovat. Astfel, meritul liderului PL e că a descoperit şi a pus în valoare cheia magică a succesului politic. „Un partid e o echipă, dar nu un laborator de chimie sau un cabinet al unui scriitor, care lucrează singur. Nici noi fără Dorin, nici Dorin fără noi încă nu se ştie ce am fi realizat”, susţine Mihai Ghimpu.

Colţos, teribilist şi adesea gălăgios, Mihai Ghimpu a intrat în politică, alături de renumitul său frate, Gheorghe Ghimpu, fost deţinut politic sub sovietici, pe valul Mişcării de eliberare naţională. A fost unul dintre liderii Frontului Popular la cumpăna deceniului trecut. De atunci a schimbat două partide, nu însă şi convingerile, rămînînd şi astăzi ceea ce a fost din capul locului: un democrat şi un unionist convins. Mihai Ghimpu e un romantic pragmatic. El crede şi acum, cînd unora le pare că totul se vinde şi se cumpără, în idealurile Mişcării de eliberare naţională şi are destulă perspicacitate ca să lupte pentru realizarea lor.
Cînd a preluat PL, părea că poziţia sa consecvent proromânească este o piedică în calea revigorării partidului. Ulterior, însă, s-a constatat că pînă la urmă convingerile sale sînt un atu, nu un handicap. A fost nevoie doar de o personalitate cu fler, numită Dorin Chirtoacă, ca PL să-şi atragă simpatiile electoratului.

În doar un an şi cîteva luni, Mihai Ghimpu a reuşit să treacă de cîteva ori de la agonie la extaz. Mai întîi, ajunge de jos pe culmile politicii autohtone, ca, mai apoi, să fie înlăturat din post. Asta, însă, nu-i ştirbeşte imaginea şi nu-i scade influenţa asupra stării de lucruri din organele administraţiei publice locale din capitală.

În anul curent, liderul PL reuşeşte să-l readucă în partid pe unul dintre întemeietorii Mişcării de eliberare naţională, Anatol Şalaru. În scurt timp, tandemul Ghimpu-Şalaru devine unul dintre cele mai de succes în politica autohtonă. Ei nu numai că întăresc partidul, ci şi izbutesc să-i ofere lui Dorin Chirtoacă o protecţie totală, care îi permite primarului să-şi şlefuiască talentele şi să reziste în faţa atacurilor lansate împotriva sa de puterea centrală.

Succesul PL, consideră Mihai Ghimpu, se datorează faptului „că avem o politică care corespunde felului normal de a fi al unui partid într-o societate democratică”. În 2008, liderul liberalilor a găsit o explicaţie şi pentru cea mai vulnerabilă parte a comportamentului său politic. Tot timpul, de la revenirea în prim-planul vieţii publice, el a fost acuzat de inflexibilitate şi refuzul de a accepta compromisul în raport cu alţi democraţi. „Eu spun tot timpul că de unul singur e greu, dar nu ai cu cine te uni. Cînd mă întreabă oamenii de unire, eu le spun: Bine, sînt de acord, dar cu cine să ne unim? Şi ei înşişi văd că nu avem cu cine”, afirmă el.
Liderul PL are şi o altă explicaţie pentru cei care insistă pe ideea unirii democraţilor – „Eu nu vreau să răspund pentru greşelile, trădările şi fărădelegile altora. De aceea, cei care vor să contribuie la înlăturarea comuniştilor de la putere nu au altă variantă decît să meargă sau să nu meargă în alegerile din 2009”.

Totuşi, Mihai Ghimpu nu exclude o coaliţie postelectorală cu alte formaţiuni democratice. Dar, precizează că ar face asta doar pentru înlăturarea comuniştilor de la putere.

De fapt, 2009 va fi „momentul adevărului” pentru liderul PL. Scrutinul va fi cartea decisivă pe care o va juca el în „cazinoul politic” de la Chişinău. Dacă această carte se va dovedi  norocoasă, probabil, Mihai Ghimpu va rămîne pe primele poziţii în politică, iar dacă nu, cel mai curînd, va urma un transfer de putere către Dorin Chirtoacă. De altfel, Mihai Ghimpu nici nu ascunde că nu are alte interese decît să transmită ştafeta cu demnitate şi în cele mai bune condiţii noii generaţii de politicieni.

„Sînt în politică nu pentru a acumula avere, ci pentru libertatea neamului şi prosperarea tuturor cetăţenilor”, declară el şi cei care-l cunosc ştiu că acestea nu sînt vorbe goale.