LEONID BUJOR. Demonstraţie de putere la microfonul opoziţiei

Pînă acum doi ani întruchipa deputatul laborios, care îşi face conştiincios treaba, fără a ieşi prea mult în faţă. Deşi, cinci ani la conducerea sectorului Centru din Chişinău îi asiguraseră deja influenţa în municipiu, dar şi în ţară. Totuşi, lucrurile s-au schimbat evident, începînd cu alegerile locale din 2007, în care Leonid Bujor a candidat la funcţia de Primar General al capitalei, lăsînd în urmă toţi contracandidaţii în afară de precedentul şi actualul deţinător al fotoliului. Atunci a păşit în faţă, devenind unul dintre cei mai activi şi volubili parlamentari.

Solid, echilibrat şi harnic, pare un tipic funcţionar de carieră. A şi fost. De-a lungul anilor a deţinut mai multe funcţii în municipiul Chişinău. A făcut parte din anturajul apropiat de Serafim Urechean, pe cînd acesta era primar al capitalei, şi merge înainte consecvent, în aceeaşi echipă. S-a remarcat ca pretor al sectorului Centru. Bujor are de atunci o reputaţie de profesionist şi bun organizator, de conducător priceput şi cu demnitate, dar şi de om bun la inimă şi devotat valorilor naţionale.

L-a urmat pe Serafim Urechean şi în eforturile acestuia de a se afirma în calitate de lider politic de rang naţional. A urcat cot la cot cu preşedintele AMN un drum lung, plin de surprize neplăcute şi de obstacole. Au început împreună în Alianţa „Independenţilor”, au trecut prin Alianţa Social-liberală „Moldova Noastră”, au adus în Parlament Blocul „Moldova Democrată”, iar acum consolidează componenta lui de bază, care a rezistat la toate – Alianţa „Moldova Noastră”.

În 2007, AMN l-a desemnat pe Bujor să candideze pentru funcţia de edil principal al capitalei. Din start, antrenarea sa în alegeri a ridicat mai multe semne de întrebare. Deşi îi recunoşteau calităţile de administrator, unii observatori considerau că el n-ar avea stofă de luptător politic, că n-ar fi suficient de verbal pentru a polemiza direct cu oponenţii. E drept că a şi început campania, practic, fără „încălzire”, spre deosebire de ceilalţi concurenţi cu şanse. De aceea, unii au avansat chiar ipoteza că AMN tratează mai puţin serios alegerile locale, că a înaintat un candidat foarte bun, dar care ar fi doar de ochii lumii, în realitate renunţînd să-şi întoarcă fotoliul de primar.

Însă, Leonid Bujor a demonstrat că scepticii greşesc. Deşi alt gen de politician, în comparaţie cu cei deprinşi cu popularitatea zgomotoasă, el era, totuşi, destul de cunoscut alegătorilor din capitală. Trebuie luat în calcul şi transferul de imagine de la Urechean la candidatul AMN, dar şi sprijinul consistent al formaţiunii. Şi liderul, şi partidul l-au susţinut atît de sincer, cum numai pe Bujor îl puteau susţine, căci era omul lor de cea mai mare încredere, spre deosebire de alegerile noi, anterioare, în care AMN a fost lipsit de acest avantaj. Totuşi, cel mai mult a contat faptul că Bujor s-a simţit în largul său pe terenul confruntării politice. A dovedit pe durata campaniei tenacitate, dîrzenie, competenţă şi chiar, mai multă decît credeau scepticii, abilitate oratorică. Electoratul îl simpatiza evident. Doar unii factori obiectivi l-au împiedicat să-l depăşească pe Dorin Chirtoacă, poate faptul că acesta participase şi în tururile de alegeri noi, poate „moda” pentru politicieni tineri.

Experienţa campaniei electorale locale s-a convertit într-o imagine de parlamentar mobil şi curajos, receptiv la semnalele care vin dinspre societate, de la oamenii simpli, de la cei care, la fel ca şi dînsul, sînt luptători în domeniile lor. Bujor pare să fie mereu conectat la problemele alegătorilor şi are capacitatea să reacţioneze la ele prompt, dacă e nevoie. Nu e de mirare că în 2008 vocea lui s-a remarcat încontinuu în sala de şedinţe a Parlamentului. A ieşit mereu la microfon, ori de cîte ori a trebuit să promoveze interesele celor mai defavorizate categorii – profesori, medici, tineri etc.

Printre declaraţiile memorabile ale deputatului Bujor în 2008 se numără cele, în care a demascat lipsa de politică raţională a guvernării în domeniul tineretului, în anul declarat oficial „An al Tineretului”; demersurile în susţinerea procesului de formare a viitorilor sportivi de performanţă şi condamnarea vehementă a Guvernului pentru distrugerea şi maşinaţiile din jurul arenelor sportive; demascarea tentativelor de acaparare politică a spaţiului autohton al audiovizualului şi altele. Dar, incontestabil, cele mai bune rezultate Leonid Bujor le-a obţinut asumîndu-şi, alături de colegii săi, postura de avocat al dascălilor, al profesorilor. A fost alături de aceştia, le-a promovat punctul de vedere în Legislativ, înţelegînd că de ei depinde sănătatea morală şi pregătirea tinerei generaţii.          

„Guvernarea comunistă tratează situaţia din acest domeniu într-un mod cu totul iresponsabil. Lipsa de profesionism şi de consecvenţă marchează domeniul învăţămîntului. În mai puţin de opt ani am avut şase miniştri ai Educaţiei, fiecare dintre ei schimbînd în funcţie şi viceminiştrii, şi alţi demnitari”, a fost una din declaraţiile lui Leonid Bujor, prin care arăta că nu are cine conduce sectorul naţional al educaţiei, iar puterea vrea doar să-l controleze.

Tot el a fost acel care în permanenţă le-a amintit autorităţilor despre promisiunile neonorate de a majora salariile corpului profesoral. „Veşnicele argumente ale guvernării, precum că nu sînt bani pentru aceasta, sînt lipsite de temei. Majorarea salariilor profesorilor trebuie efectuată imediat şi nu doar atunci cînd apar interese electorale”, menţiona deputatul în timpul protestelor organizate de pedagogi.

Leonid Bujor va mai avea ocazia, cu siguranţă, să promoveze interesele celor mulţi şi nedreptăţiţi, poate în următorul Parlament, dar poate şi asumîndu-şi responsabilităţile conducerii executive a acestui domeniu, pe care a arătat că nu are cine le onora cum se cuvine. Prezenţa sa în viitoarea conjunctură politică din Republica Moldova este o certitudine şi datorită perspectivelor AMN. Necunoscută este doar ipostaza în care Leonid Bujor îşi va exercita şi, probabil, spori influenţa.