ION DRUŢĂ. Omul cu cele mai multe doruri…

Scriitorul moldovean Ion Druţă, stabilit la Moscova în anii 60 ai secolului trecut, este preşedinte de onoare al Uniunii Scriitorilor din Moldova, deţine titlul de Scriitor al Poporului, este laureat a două Premii de Stat ale Moldovei (1967, 2008), membru de onoare al Academiei Române (1990) şi membru titular al Academiei de Ştiinţe a Moldovei (1992), Doctor Honoris  Causa, în iulie 1995 este inclus în lista celor 10 cei mai buni scriitori din lume, deţine Premiul pentru Creativitate, decernat de către Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale (2008). Anul 2008 a fost declarat, prin Decizia Parlamentului Republicii Moldova, „Anul Ion Druţă”. (Andrei Porubin)

Dacă mi se face dor de mama şi tata – îl recitesc pe Druţă. Dacă mi-e dor de satul copilăriei mele – îl recitesc pe Druţă. Dacă mi-amintesc de vecini, de nanul meu contuzionat la război, de prima dragoste din şcoală, de studenţie, de Teatrul „Flacăra” de la Universitate, de pedagogii de la actorie, de valul Renaşterii Naţionale din anii `90 – îl recitesc pe Druţă. Scrierile sale sînt ca nişte tablouri de Nicolae Grigorescu, din care răzbate melodia timpurilor. Pentru toate timpurile. Şi în care ai dori să evadezi pentru a deveni măcar pentru o clipă personajul lor. Viaţa lui Druţă – una puternică, închinată toată Adevărului din cuvînt - o povestesc operele Dumnealui. În ele scriitorul şi-a răsădit adînca lui iubire de oameni, de viaţă, de podoabele şi de tainele ei, minunate pretutindeni, dar mai ales în ţara şi în făptura neamului nostru.

„De-a lungul istoriei lor zbuciumate, moldovenii au avut patru mari povestitori – Ion Neculce, Ion Creangă, Mihail Sadoveanu şi Ion Druţă”. Această apreciere aparţine cercetătorului literar Theodor Codreanu din România şi a fost rostită în cadrul simpozionului ştiinţific „Ion Druţă – umanism şi contemporaneitate”, desfăşurat în toamna 2008 la Academia de Ştiinţe a Moldovei. Tocmai de aceea Ion Druţă e una din legendele plaiului nostru, una din zidirile de rezistenţă ale Literaturii noastre naţionale. Iar eroii săi literari sau dramatici creează cu toţii o familie mare de oameni vii, reali, asemenea nouă, dar mai ales asemenea părinţilor şi bunicilor noştri. De la aceste personaje învăţăm ani de-a rîndul spiritul, nobleţea, demnitatea şi frumuseţea dragostei de om şi de viaţă. Creaţia lui Ion Druţă – integră, de o înaltă ţinută artistică, civică şi patriotică - se sprijină pe trei piloni esenţiali:

-    idealurile atotpurificatoare ale creştinismului;
-    tradiţiile populare, culturale şi istorice ale neamului;
-    preceptele unei gîndiri şi experienţe civilizate, de factură modernă.

Piesele  lui, traduse în mai multe limbi, au  fost şi sînt printre principalii mesageri spirituali ai poporului nostru pe meridianele globului pămîntesc.

Cea mai înaltă apreciere, pe care ar rîvni-o un dramaturg, este istorioara spusă într-un interviu chiar de Ion Druţă, despre o ţărancă din Rusia, care şi-a pierdut soţul în război, a crescut cu greu trei feciori, i-a ajutat să-şi găsească rostul lor, şi-a zdruncinat sănătatea, a rătăcit prin spitale, mergînd apoi să trăiască, pe rînd, la casele celor trei fii ai săi. Odată, unul din ei i-a cumpărat un bilet la spectacolul “Frumos şi sfînt” (după Ion Druţă), jucat de trupa Teatrului Central al Armatei Sovietice, sosit în turneu de la Moscova în oraşul lor. Bătrînica a văzut spectacolul, i-a adunat apoi pe feciori şi le-a spus: “Dacă pentru toate chinurile mele, pe care mi-a fost dat să le îndur, ca să vă fac oameni, mi-aţi fi cumpărat numai acest bilet la teatru…  apoi şi aceasta ar fi fost prea de ajuns ca să mă mulţumiţi”. Peste cîteva zile bătrîna a plecat în lumea celor drepţi, împăcată cu Dumnezeu, cu ea însăşi şi cu viaţa zbuciumată pe care a trăit-o.

Ion Druţă, ajuns la vîrsta de 80 de ani, îşi trăieşte destinul, pe care l-au avut mai multe Mari personalităţi, cu care se mîndreşte acest pămînt. La serata omagială, pe care autorul a intitulat-o “Nunta melodiilor” şi la care sala a plîns şi a cîntat timp de mai bine de o oră, împreună cu o armată întreagă de artişti, l-am asemănat cu cîteva dintre personajele sale… După spectacol, maestrul, emoţionat, cu destulă stăpînire de sine şi spirit, dar şi cu un pic de şiretenie mucalită, a recunoscut că, de-a lungul anilor, a fost şi apreciat, şi iubit, dar şi neînţeles, criticat, huiduit… Cu toate acestea, o lume întreagă cunoaşte că Ion Druţă este scriitorul care a avut curajul de a propune în 1965, la renumitul congres al Uniunii Scriitorilor din R.S.S.M., revenirea la alfabetul latin: „… o limbă cu rădăcinile latine ar fi firesc să treacă la alfabetul latin”, afirma încă acum 43 de ani celebrul scriitor în luarea sa de cuvînt. În anii ‘90 Ion Druţă s-a aflat în fruntea mişcării de renaştere naţională. În 1989, în discursul rostit la Marea Adunare Naţională din 27 august, condamnă tratatul Ribbentrop-Molotov, în care era inclusă şi Basarabia: „… din nefericire, bătrîna noastră Basarabie figurează şi ea ca un ultim punct al acestor anexe, ca un acord final, funebru, al înţelegerii dintre Stalin şi Hitler. Ca urmare a acestor înţelegeri, frumosul trup al vechii noastre aşezări a fost tăiat în trei bucăţi, tăiat rămîne pînă astăzi.”

În această toamnă omagială, la una din întîlnirile dumisale cu copiii de la Sălcuţa, Ion Druţă a sădit în curtea liceului un pui de nuc. Întrebat, ce ar vrea să le şoptească copiilor frunzele nucului, maestrul le-a răspuns: „Să fie siguri pe ziua de azi, pe ziua de mîine, să fie siguri pe soarta lor...”.

…Încerc în final să parafrazez o vorbă înţeleaptă: „Dacă o ţară nu are un DRUŢĂ – să şi-l  cumpere!”. Şi pentru că am trăit aievea vraja frunzelor de dor, am învăţat să plîngem de la Vasiluţa, să aşteptăm – de la Mătuşa Ruţa, să stăm la masa tăcerii cu mătuşa Veta,  să creăm – urmărind cum moş Mihail îşi meştereşte sania, să culegem înţelepciune, numărînd păsările tinereţii noastre, împreună cu Pavel Rusu şi să ducem cu demnitate povara bunătăţii noastre...  pentru aceasta îi mulţumim Cîmpiei Sorocii. Îi mulţumim că ni l-a dăruit pe Ion Druţă...