DUMITRU DIACOV. Bun şi pentru stînga, şi pentru dreapta

O primă problemă cu care s-a confruntat Dumitru Diacov în 2008 a fost enorma breşă lăsată de retragerea lui Vlad Filat. Liderul PD s-a mişcat destul de repede pentru a reuşi nu numai să evite naufragiul, ci şi să confere ambarcaţiunii sale o manevrabilitate satisfăcătoare.

Ca rezultat, prin remorcarea Partidului Social-Liberal în frunte cu Oleg Serebrean, Diacov s-a ambiţionat să transforme Partidul Democrat  într-o escadră electorală suficient de puternică pentru a fi luată în serios pe apele noastre politice. Destui experţi şi observatori politici au catalogat „mariajul” dintre PD şi PSL ca fiind o „o greşeală tactică”, deoarece cele două formaţiuni erau prea diferite ca poziţionare pe eşichierul politic, ca doctrină, ca afiliere internaţională etc. Şi de bună seamă, o serie de filiale provinciale ale PSL, dar şi unii vechi membri ai PD, dezamăgiţi de o fuziune chipurile contra naturii, s-au grăbit să sară în alte bărci. Însă, ulterior s-a văzut că riscul la care s-a expus liderul PD a fost unul pe deplin justificat. Chiar dacă, deocamdată, este prematur să spunem că are acum o flotă politică capabilă să se impună în viitoarele alegeri parlamentare, Dumitru Diacov, „înghiţind” PSL, a pus capăt speculaţiilor potrivit cărora  nava sa ar fi intrat la apă şi s-ar duce la fund, iar marinarii ar părăsi-o cuprinşi de panică. Pe seama noilor achiziţii din PSL, au fost peticite găurile şi chiar lustruit bordajul care părea cam învechit şi demodat.

Precaut, iscoditor şi determinat, Dumitru Diacov a demonstrat că este extrem de atent la aşteptările publicului. Tocmai de aceea el a speculat mai bine decît mulţi alţii dorinţa alegătorilor de a vedea partidele de opoziţie unite. Orice s-ar spune, dar fuziunea cu PSL, în ciuda unor previzibile reacţii adverse, i-au adus un plus de imagine. La fel şi negocierile privind o posibilă contopire cu PSD. Cu toate că acestea pînă la urmă au eşuat, liderul PD a lăsat să se întrevadă că încă nimic nu-i pierdut. „Toate forţele democratice din Moldova trebuie să se unească pentru binele poporului. În Moldova partide sînt multe, dar numai unindu-ne eforturile putem rezolva problemele alegătorilor. Oamenii serioşi sînt împrăştiaţi prin diferite partide, iar un partid reprezintă un segment îngust de electorat, dar nu întreaga societate”, a declarat Dumitru Diacov. El a intuit destul de bine starea de lucruri din societate şi a reuşit s-o redea printr-o frază simplă, dar importantă: „Electoratul aşteaptă nu apariţia unor noi formaţiuni politice, ci unirea celor existente”.

Liderul PD se pricepe să măsoare temperatura societăţii şi să-şi axeze discursul pe nişte probleme care sînt pe buzele oamenilor. De aceea acţiunile partidului nu pică din pod, ci par adesea nişte ecouri la frămîntările reale ale oamenilor. Campaniile media, desfăşurate de PD în 2008, în sprijinul profesorilor; împotriva Băncii Naţionale a Moldovei, „din cauza căreia cetăţenii au pierdut milioane de lei”; împotriva „politicii greşite” a statului în domeniul energetic; pentru sancţionarea persoanelor vinovate de condamnarea Moldovei la CEDO etc. sînt cele mai bune exemple în acest sens.

Ponderat, echilibrat şi perspicace, Diacov nu  se înverşunează să ia cu asalt fortăreţe politice bine întărite, ci caută să ocupe nişte terenuri nedefrişate, care în viitor ar putea să dea roade bogate. El joacă destul de iscusit cartea centrului politic autentic, care lipseşte deocamdată pe scena politică de la noi. Iată de ce caută să plaseze PD pe o poziţie care ar servi drept punte de legătură între stînga şi dreapta. Analiştii politici cred că această postură îl poate avantaja pe Dumitru Diacov în perspectiva unor aranjamente post-electorale în 2009. Or, în condiţiile în care este aproape sigur că nici un partid nu va reuşi să cîştige de unul singur alegerile, probabilitatea unor coaliţii de guvernămînt devine tot mai mare. Şi oricine ar face aceste coaliţii, va trebui să ia în calcul şi  PD. Diacov este om bun şi pentru stînga, şi pentru dreapta. Desigur, cu condiţia că acesta va  trece bariera electorală. 
     
Apropo, anul 2008 ne-a oferit şi o altă faţă a lui Dumitru Diacov – cea de politician preocupat de „lipsa în Moldova a culturii şi tradiţiilor politice”. „Trebuie să recunoaştem acest lucru, să fim toleranţi şi să unim oamenii care trăiesc pe acest pămînt”, a menţionat el.  Liderul PD s-a remarcat în acest an şi printr-o frază pe care, cel puţin anterior, nu a mai spus-o. El a declarat că ar prefera ca politicienii din Moldova să fie judecaţi de electorat după fapte - „şi acei care au lucrat, şi acei care au umblat numai cu bîrfe”. În opinia sa, „numai în acest caz va fi o claritate pe eşichierul politic”. Nu ne rămîne decît să vedem cum îl va judeca electoratul pe Dumitru Diacov în 2009, an care va constitui un examen serios pentru întreaga clasă politică autohtonă.