DUMITRU BRAGHIŞ. Pasărea Phoenix a politicii moldoveneşti

A reuşit să unească două partide social-democrate şi, astfel, să creeze premise pentru o  eventuală nouă  fuziune, care ar conduce la  apariţia  unui puternic pol politic de centru-stînga în Republica Moldova.

Dumitru Braghiş şi-a meritat faima de politician abil care, deşi prudent, poate să balanseze şi pe muchie de cuţit, menţinîndu-şi echilibrul. Uneori mai şi cade, dar pînă la urmă îşi revine. În anumite cercuri se vorbeşte că ar fi aidoma păsării Phoenix, care ştie să renască din propria cenuşă. A demonstrat asta în repetate rînduri.

În 2001 a creat „Alianţa Braghiş” care, deşi a pierdut alegerile în faţa comuniştilor, s-a dovedit a fi, cu cele 19 mandate parlamentare obţinute, cea mai puternică dintre formaţiunile democratice. Cînd şi-a dat seama că respectiva grupare politică şi-a îndeplinit misiunea, a format în baza ei Alianţa Social-Democrată. În 2003, în alegerile locale, noua formaţiune devine, alături de Partidul Liberal (condus la acea vreme de Veaceslav Untilă) şi Alianţa Independenţilor, parte componentă a celei mai importante forţe de opoziţie. În consecinţă,  fondează, împreună cu Veaceslav Untilă şi Serafim Urechean, Alianţa „Moldova Noastră”. În 2005 se numără printre  fondatorii blocului „Moldova Democrată”. După alegeri intră într-un con de umbră, dar în scurt timp revine pe linia de plutire şi constituie Partidul Democraţiei Sociale, pe care rapid îl aduce pe eşichierul politic la o cotă de circa 5%. În  2007 pierde cursa pentru primăria Chişinăului, dar ulterior realizează fuziunea cu Partidul Social-Democrat. Astfel, preia unul dintre cele mai vechi branduri politice din Republica Moldova şi, ca rezultat, devine liderul uneia dintre principalele formaţiuni de opoziţie. Toate aceste mişcări sînt dovada dexterităţii şi capacităţii sale de a reveni în forţă, chiar şi atunci cînd pare că nu mai are nici o şansă.

În 2008, unul dintre cele mai mediatizate subiecte politice a fost o posibilă contopire a Partidului Social-Democrat cu Partidul Democrat. Dacă aceasta s-ar fi produs, Dumitru Diacov şi Dumitru Braghiş ar fi putut pretinde, alături de Serafim Urechean de la AMN, că reprezintă principala forţă de opoziţie.

Mulţi au rămas miraţi cînd, după discuţii purtate luni de zile, cele două formaţiuni au anunţat sistarea negocierilor... pînă după alegerile din 2009. De fapt, această decizie pare a fi una rezonabilă. În primul rînd, pentru că, dacă PSD şi PD s-ar fi angajat într-un proces de fuziune, acesta risca să se prelungească pînă în campania electorală. Astfel, social-democraţii s-ar fi concentrat nu pe alegeri, ci pe chestiuni organizatorice interne. În al doilea rînd, nu-i exclus că puterea le-ar fi pregătit nişte mici „surprize”, blocînd, spre exemplu, înregistrarea noului partid şi, implicit, participarea lui în alegeri. Dar cel mai mare pericol pe care-l implica această fuziune venea din interior, nu din exterior.

Noua formaţiune s-ar fi confruntat cu o dificilă problemă. Ea s-ar fi văzut silită să ajusteze interesele mai multor grupuri de interese. Şi PD, şi PSD au realizat deja nu demult nişte fuziuni şi, în urma acestui fapt, deocamdată nu toate piesele grele s-au adaptat la noul mecanism politic. În cazul în care s-ar fi reuşit o nouă contopire de partide, aceste nepotriviri s-ar fi accentuat. Apoi, unificarea social-democraţilor ar fi însemnat că pe lista comună, pe locurile de frunte,  ar fi ajuns doar liderii partidelor recent absorbite, fapt ce ar fi provocat anumite frustrări în teritorii. Conducătorii filialelor din provincie s-ar fi simţit desconsideraţi şi nu ar mai fi fost suficient de motivaţi ca să lucreze cu mînecile suflecate în alegeri.

Pe de altă parte, anul 2008 a însemnat nu numai cîştiguri, ci şi înfrîngeri pentru Dumitru Braghiş. El a pierdut filiala din Bălţi, una dintre cele mai puternice în PSD. De asemenea, un prejudiciu de imagine lui şi formaţiunii pe care o conduce i-a adus-o pasul făcut de „braţul său drept”, Eduard Muşuc, care s-a aliat deschis cu comuniştii în Consiliul Municipal Chişinău pentru a accede în funcţia de preşedinte al CMC. Se pare că, în urma acestui gest, PSD a pierdut teren în capitală. Şi nu numai. Prin presă s-a vehiculat informaţia că unii lideri din teritoriu au părăsit PSD în urma manevrei lui Muşuc. În orice caz, Braghiş a luat distanţa de precauţie, evitînd să  stăruie asupra acestui subiect.

În 2008 s-a văzut că Dumitru Braghiş nu este doar liderul unui partid de opoziţie care urmăreşte exclusiv beneficiile pe care le-ar putea avea acesta. A demonstrat că poate să pună mai presus de toate interesul general şi imperativele strategice. Pentru el, viitorul nu se termină odată cu alegerile parlamentare. Astfel, Dumitru Braghiş a lansat ideea semnării de către partidele de opoziţie a unui Pact comun, prin care clasa politică autohtonă ar fi identificat domenii de interes major şi s-ar fi obligat, indiferent de cine cîştigă alegerile, să nu schimbe regulile de joc în domeniile respective.  „Pentru o dezvoltare normală, ţara are nevoie de stabilitate. Noi nu ne putem permite ca regulile de joc să se schimbe odată cu schimbarea guvernării”, a declarat el.

În 2008, Dumitru Braghiş a arătat că nu se teme să fie mai catolic decît papa, chit că această calitate îi aduce mai multe pagube decît cîştiguri. El, bunăoară, a formulat o opinie „separată” în raport cu majoritatea formaţiunilor politice din Moldova faţă de evenimentele din Osetia de Sud. Liderul PSD s-a solidarizat cu poziţia Moscovei, lucru pe care nu s-au încumetat să-l facă deschis nici comuniştii.

Rezumînd, putem spune că liderul social-democraţilor moldoveni în acest an n-a deviat de la poziţia sa mai veche, asumîndu-şi în mod conştient atît avantajele, cît şi riscurile consecvenţei sale. Nu-i exclus ca, în consecinţă, din reputaţia sa politică să se aleagă doar scrumul. Dacă i se va întîmpla asta, omul politic Dumitru Braghiş va trebui să renască din nou precum pasărea Phoenix.