VASILE TARLEV. Premierul ideal(ist)

Deşi a căutat să dea senzaţia că acceptă şi „i se potriveşte”, ca o mănuşă, ipostaza de „umbră docilă a preşedintelui”, Vasile Tarlev şi-a găsit, totuşi, propria partitură. Pedalând, însă, laitmotivele preferate ale celui cu pâinea şi cuţitul – devotamentul faţă de Republica Moldova şi blamarea adversarilor statalităţii moldoveneşti de toate culorile şi statutele. În aparenţă, Vasile Tarlev nu a depus eforturi speciale pentru a-şi spori ratingul, dar popularitatea sa a crescut simţitor. Unii analişti sunt de părere că, în cazul premierului, au contat mai mult greşelile adversarilor, decât propriile merite.

În condiţii extrem de nocive pentru un oricare alt premier (blocajul sofisticat al Moscovei a fost încercarea cea mai dificilă), Tarlev a ştiut să-şi ţină catargul în vânt. Contrar unor prognoze, el nu a fost aruncat în vâltoarea mistuitoare a luptei pentru postul de primar al capitalei, astfel păstrându-şi poziţia confortabilă în tabăra puterii. Oricare ar fi fost rezultatele alegerilor, preluarea primăriei, la fel ca şi ratarea acestui post, ar fi însemnat intrarea inevitabilă în derivă.   
        
Vasile Tarlev nu a fost trimis nici ambasador într-o  capitală occidentală, deşi era vehiculată şi această posibilitate de a i se face loc, de o manieră onorabilă, lui Andrei Stratan. Până şi seceta dură din acest an nu l-a descumpănit. După o evaluare „polit-tehnologică” a crizei, Tarlev a ştiut să evite stilul panicard şi a ales o linie productivă de comportament.   

Şeful Executivului şi-a păstrat mereu calmul şi nu s-a răstit la adversari, nu a înjurat presa, nu a dispreţuit pe faţă parlamentarii de opoziţie, nu a iritat birocraţia Occidentală. O uşoară „dojeneală părintească” a dat mai bine pentru imaginea sa, ceea ce Tarlev mai curând a intuit decât a învăţat, dacă ar fi să ne imaginăm că premierul este preocupat şi el de asemenea lecţii. Deşi, în premieră absolută, şi-a tirajat în acest an şi imaginea de şef intransigent cu subalternii săi. În acelaşi timp, a fost suficient de curajos ca să-şi fortifice echipa cu potenţiali rivali, pe al căror fundal alteori păleşte nu doar sub aspect retoric (vezi cazul Dodon). Devenind un premier longeviv, el şi-a intrat în rol şi nu se mai lasă tipărit pe burtă şi nici contestat de oricine.

Judecând după sondajele de opinie, dar şi după reputaţia pe care o are în mediile influente din interiorul Partidului comuniştilor, la proxima licitare a funcţiei de moştenitor (pe bune, sau de ochii lumii)  al atributelor prezidenţiale, Vasile Tarlev ar putea fi un candidat potrivit.