NICOLAE CHIRTOACĂ. Un ambasador cu temele făcute

Înainte de a fi numit în funcţia de ambasador la Washington, Nicolae Chirtoacă a condus Colegiul invizibil. Puţini dintre biografii voluntari cunosc, însă, faptul că Nicolae Chirtoacă are studii de arhitect şi, probabil, tocmai această specializare l-a ajutat să devină un bun analist şi expert, astfel încât la serviciile sale pe faţă a apelat pe timpuri premierul Ion Sturza.  

Numirea sa în funcţia de ambasador a generat inevitabile speculaţii de culise despre seama apartenenţei sale politice. Or, Chirtoacă se oferise să fie „avocatul” Alianţei Nordatlantice în condiţiile unei guvernări care, mai întâi, şi-a asumat meritul de a fi stăvilit „tăvălugul euroatlantic pornit să ajungă la Breansk” (de ce anume această referinţă geografică?!), după care s-a cramponat, cu şi fără noimă, de neutralitatea constituţională a Moldovei, încercând să rămână în graţiile Estului, dar şi ale Vestului. Cum s-a întâmplat, însă, că mişcarea pe contrasens i-a adus dividende, deocamdată  nu se ştie cu exactitate. Dar mulţi experţi cred că pe Nicolae Chirtoacă l-au sprijinit chiar occidentalii, ai căror oferte sunt greu de neglijat la Chişinău, chiar dacă roza natoistă a vânturilor nu este simbolul tocmai compatibil cu secera şi ciocanul.   

Cât priveşte aptitudinile şi, mai cu seamă, abilităţile sale, acestea, probabil, nu se încadrează întru totul în grila de criterii aplicate de regulă, pe care obişnuia să le utilizeze Guvernul de la Chişinău pentru căutarea oamenilor potriviţi pentru locurile potrivite. Chirtoacă nu este nici prea docil, nici prea fidel, nici cotizant politic ca să fi ajuns în capitala belarusă, bunăoară, sau în Grecia. În schimb, a avut suficiente atuuri ca să fi fost trimis la Washington, poziţie ce reclamă nu doar o engleză fluentă, dar şi o bună „cunoaştere a dosarelor”, ceea ce în jargon diplomatic înseamnă nu doar să fii un purtător de instrucţiuni preluate „de acasă”, dar să şi poţi avea un punct de vedere valabil într-un eventual schimb de păreri.  Or, pentru o  asemenea pregătire sunt prea puţine câteva luni cât durează, de regulă, aprobările formale după ce candidatul pentru funcţia ambasadorială este acceptat la cancelaria prezidenţială.

Cât de eficientă a fost angajarea lui Nicolae Chirtoacă după diverse experimente precedente s-ar putea să fie clar după 2009. Între timp, însă, mai mulţi analişti i-ar  atribui, în mare parte, noului ambasador meritul pentru sporirea ascendentă a interesului SUA pentru diverse preocupări ale Moldovei cum ar fi  reglementarea problemei transnistrene,  promovarea reformelor democratice sau depăşirea efectelor secetei din anul 2007.