IURIE ROŞCA. Arhitectul revoluţiei (semi)portocalii

După ce, în urmă cu doi ani, a recurs la o mişcare tactică (4 aprilie!) evocată de o manieră mereu patetică  - atât cu semnul minus, cât şi cu semnul plus, manevră care i-a „năucit” în egală măsură pe adversari, dar şi pe unii camarazi, Iurie Roşca continuă să aibă reputaţia celui mai carismatic personaj politic. Chiar dacă uneori dă semne de surmenare, el este pe departe politicianul cel mai experimentat cu cea mai mare colecţie personală de eşecuri şi performanţe.  

Analiştii se împart în două tabere antagoniste atunci când evaluează reuşitele şi nereuşitele PPCD şi ale lui Iurie Roşca în 2007. Pe unii îi decepţionează  rezultatul creştin-democraţilor în alegerile locale, care nici după alianţa cu guvernarea nu au reuşit să-şi sporească ratingul, alţii însă, conchid că tocmai acea alianţă „roşu-oranj” i-a şubrezit fatal popularitatea până mai jos de linia de plutire. Ce-i drept, toţi experţii cad de acord că fără Iurie Roşca la cârmă, creştin democraţii ar putea dispare de pe scena politică la fel ca defunctul PDAM din care s-a ales scrumul. Lucru confirmat şi de „unanimitatea” cu care  „Roşca a fost reales la al N-lea congres” în funcţia de preşedinte.

Dincolo de cifrele absolute, în 2007, Iurie Roşca a dovedit încă o dată că este „buturuga mică” care oricând poate răsturna carul mare. Nu o dată acest partid a demonstrat că, până şi cu un scor electoral relativ mic, poate să încline balanţa politică în mod decisiv.

S-a întâmplat în 1998, când, datorită creştin-democraţilor, democraţii au ajuns la guvernare constituind ADR, ca apoi tot creştin-democraţii să fie acei care să pulverizeze alianţa de guvernământ. S-a întâmplat şi în 2005, când creştin-democraţii au „pactizat” cu comuniştii, ajutându-i să rămână la putere, iar în vara lui 2007 tot ei au fost acei care au contribuit decisiv la schimbarea puterii în circa 2/3 din raioanele republicii.                                   

Totuşi, anul 2007 a fost unul destul de dificil pentru Iurie Roşca. El a fost nevoit să se împace cu gândul că partidul pe care-l conduce, deşi rămâne unul important, nu mai are cum să crească spectaculos în topuri,  potenţialii parteneri devin tot mai circumspecţi când vine vorba de eventuale parteneriate cu PPCD, iar numărul oponenţilor iritaţi care visează să-l vadă pe Iurie Roşca trimis ambasador, iar partidul – la muzeu, este în creştere. Pe măsura agravării continue din acest an a relaţiilor moldo-române, dar şi a tensiunilor din interiorul guvernării de la Bucureşti,  Roşca şi camarazii săi s-au văzut siliţi să aplice tactici abile de păstrare a echilibrului. Cert este că Roşca nu a sărit de o manieră sinucigaşă la beregata Chişinăului atunci când şeful statului moldovean a atacat în repetate rânduri valorile pe care s-a clădit PPCD-ul ca mişcare de eliberare naţională.

Ieşirea spectaculoasă de sub umbrela parteneriatului politic cu partidul de guvernământ (chiar dacă ar fi adevărat că face parte din „procesul 4 aprilie” cum presupun unii) nu avea cum să rămână fără urmări. Din seria de măsuri punitive face parte îmblânzirea iremediabilă a Consiliului Coordonator al Audiovizualului, dar şi reactivarea dosarului privind răpirea lui Cubreacov pe motivul apariţiei unor „dezvăluiri culpabilizatoare” făcute de doi foşti activişti ai PPCD care au tăcut pană acum din nu se ştie care motive.  

Iurie Roşca a pierdut şi partida pe care a încercat s-o joace cu abilitate de echilibrist în Consiliul municipal Chişinău. Dar, în cele din urmă, a rămas  în afara coaliţiei majoritare pe care i-ar fi plăcut să o domine, dând, totodată, impresia de inocenţă şi lipsă de interes. Drept urmare, PPCD nu a obţinut nici funcţiile jinduite, şi nici valoarea adăugată la cota de imagine ce i-a revenit din „poza de familie cu Dorin Chirtoacă pe mijloc”.  

Partidul nu poate reveni nici în postura de formaţiune  radicală de dreapta, pe care a părăsit-o benevol în 2005, nişă care între timp a fost ocupată de Partidul Liberal. Nici postura de „principală formaţiune de opoziţie” nu mai este disponibilă – în acest careu s-a instalat temeinic (cel puţin, până la următoarele alegeri) Alianţa „Moldova Noastră”. Singurul val aducător de dividende pe care îl mai poate încăleca echipa lui Roşca este „international advocacy” în favoarea vocaţiei europene a Moldovei. Numai că  această specializare nu aduce neapărat şi simpatizanţi care să rupă secţiile de votare la parlamentarele din 2009.