VIP Magazin
Print
Print
Print
Print
  Ediţia     |  2010   |  2009   |  2008   |  2007   |  2006   |  2005
EDUARD MUŞUC. Din puşcărie la preşedinţie
Locul 44

EDUARD MUŞUC. Din puşcărie la preşedinţie

Comentează

Eduard MUŞUC
Preşedinte al Partidului Social-Democrat din Moldova, consilier municipal de Chişinău

Vârstă: 32 de ani
Data şi locul naşterii: 25 septembrie 1975, or. Bălţi
Specialitate: manager IT
Studii: Facultatea de electrofizică, UTM, Facultatea de relaţii economice internaţionale de la Universitatea de Studii Umanistice.
Stare civilă: căsătorit, doi copii

Influenţă politică - 3
Putere financiară - 3
Notorietate - 9

Total - 15 puncte

În 2007 Eduard Muşuc a intrat cu un nou look. A slăbit atât de mult, încât ar putea să stârnească invidia celor mai tari dive holywoodiene care se dau de ceasul morţii ca să se debaraseze de vreun kilogram-două din ponderea lor stelară. Ca să devină mai suplu ca oricând în viaţa sa, liderul social-democrat  a  trebuit să facă nu sport, ci puşcărie.

Acuzat de fel de fel de ilegalităţi pe care şi le-a imaginat Procuratura Generală, Eduard Muşuc până la urmă a fost achitat de justiţia europeană. Din toată această daraveră a ieşit din temniţă teafăr. Dar de nerecunoscut. A rezultat, în multe privinţe, un alt om. Şi la trup, şi la cuget. Corpolent ieri, tras şi uscăţiv azi, Eduard Muşuc a evoluat în cele din urmă într-un politician nu numai combativ, ci şi subtil.

A fost şi până a fi privat de libertate, un om curajos şi capabil să spună lucrurilor pe nume. Poate tocmai de aceea a avut de suferit. După arest, însă, s-a creat impresia că viaţa sa publică a căpătat o dimensiune nouă. La imaginea sa de neofit care a ajuns în politică prin business, s-au adăugat şi cea de om dintr-o bucată, de personaj nu numai ambiţios, ci şi sincer, care nu se teme să facă băi de mulţime, să îndemne lumea nu doar la urne şi mitinguri, ci şi la solidaritate, la respectarea tradiţiilor naţionale, la corectitudine şi moralitate în viaţa politică.

Eduard Muşuc a fost ales preşedinte al celui mai „vechi” partid din Moldova în cadrul unui congres destul de original, organizat în stradă. În plus, el personal a lipsit de la Congres. Nu avea cum să fie acolo, deoarece era în acel moment întemniţat.

După eliberare, şi-a început activitatea politică în forţă. În fruntea Partidului Social Democrat din Moldova el îi succede tatălui său, Ion Muşuc, care a deţinut funcţia de preşedinte al PSD până la acea perioadă. Astfel, Eduard Muşuc devine cel mai tânăr lider de partid din Moldova, dar izbuteşte să arate că tinereţea nu este un neajuns în politică.    

Printre primele sale acţiuni de răsunet se numără declanşarea unor ample acţiuni de protest împotriva excluderii comerţului în baza patentei de întreprinzător. Aceste manifestaţii cuprind întreaga republică şi durează câteva săptămâni. În tot acest răstimp, Eduard Muşuc se află mereu în mijlocul protestatarilor, făcând dovada unui lider politic cerebral şi îndrăzneţ.

Cu toate că Eduard Muşuc nu a reuşit să învingă în competiţia electorală pentru primăria Chişinăului, el a tras, totuşi, partidul său în sus. Ca rezultat, PSDM pentru prima oară şi-a promovat reprezentanţii în Consiliul Municipal al capitalei. Problemele cu care s-a confruntat acesta după alegerile locale au demonstrat, de altfel, că Muşuc are suficientă dexteritate ca să gestioneze o stare de impas. N-a făcut nici cedări gratuite, dar nici nu s-a opus cu încrâncenare unor soluţii de compromis. A ştiut să puncteze în momentul potrivit, lăsând impresia că doar datorită intervenţiei sale a fost posibilă depăşirea crizei din Consiliul Municipal. Mulţi chişinăuieni s-au întărit în opinia că Muşuc e un politician abil şi rezonabil, lipsit de orgolii nemăsurate, după ce liderul PSD a bătut palma cu omologul său din Partidul Democraţiei Sociale, Dumitru Braghiş, convenind cu el asupra unei viitoare fuziuni a celor două formaţiuni politice. Astfel, el  a dat curs unor cereri insistente ale electoratului care îşi doreşte unificarea forţelor democratice. Eduard Muşuc a  înscris, astfel, în palmaresul său puncte noi. Rămâne de văzut dacă acestea vor fi suficiente pentru a-l propulsa pe podiumul scenei noastre politice.

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon






* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Trimite
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+20°