![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() |
Acum opt ani, în Moldova apărea o nouă televiziune, o televiziune ce a spart tiparele, aducându-ne în case altfel de ştiri – pline de realitate, adevăr şi profesionalism. PRO TV însemna o televiziune modernă şi dinamică. Ştirile PRO TV Chişinău, primul produs „pro”, au ajuns la ora actuală unul dintre cele mai răsunătoare branduri media pe piaţa moldovenească, un standard al jurnalisticii autohtone. Anul 2007 a fost cel mai de succes pentru acest post de televiziune datorită extinderii spaţiului local de emisie şi creşterii în topul audienţei. Un succes la care nu a încetat să viseze directorul „Mediapro”, Cătălin Giosan.
PRO TV Chişinău este postul care a revoluţionat cumva termenul de televiziune în Moldova, aducându-ne profesionalismul PRO TV-ului de la Bucureşti şi al altor televiziuni de format european. Reporterii PRO TV au fost întotdeauna primii în teren, la faţa locului, transmiţând operativ şi profesionist cele întâmplate.
În spatele acestor meseriaşi chiar de la începuturi s-a aflat Cătălin Giosan, care în 1998 a părăsit marea familie PRO de la Bucureşti, devenind director „Mediapro” Chişinău. Absolvent al Universităţii din Bucureşti (ulterior, îşi va face masteratul la Business Administration de la Universitatea Newport din SUA), Cătălin Giosan şi-a început cariera la ziarele „Expres” şi „Evenimentul zilei”. Din 1995 a devenit reporter şi apoi producător PRO TV, una dintre primele televiziuni comerciale din România. Graţie talentului său şi ambiţiei de a derula cu succes noi proiecte media, este numit unul dintre managerii de la „Mediapro International”, timp în care pregăteşte lansarea PRO TV-ului la Chişinău. Astăzi, PRO TV produce două programe de ştiri locale, la ora 20.00, prezentate de Angela Gonţa şi Tatiana Ţîbuleac şi la ora 22.00 - prezentat de Oxana Iuteş. Potrivit datelor TNS-CSOP de audienţă, ştirile PRO TV Chişinău de la ora 20.00 sunt, de opt ani, programul produs în Moldova cu cea mai mare audienţă în mediul urban. În 2004, PRO TV a lansat prima sa emisiune locală – „În PROfunzime”, cel mai popular talk-show politic de la Chişinău moderat de Lorena Bogza. Din toamna lui 2007, grila de emisiuni s-a completat cu alte două producţii inedite – „VIP magazin”, o emisiune de interviuri realizată de Rodica Ciorănică, şi „Autoexpert”, o emisiune auto pregătită de Andrei Tabuică. Recent, PRO TV Chişinău a lansat o nouă versiune a paginii sale web, oferind, în premieră, în format video, cele mai recente ştiri din ţară. În numai o săptămână de la lansare, portalul www.protv.md a devenit cea mai vizitată pagină web din Republica Moldova.
Anul 2007 a fost cel mai bun an al companiei de la înfiinţarea sa - cu o creştere de 90 % a vânzărilor şi o creştere importantă a acoperirii tehnice, PRO TV a câştigat cota de piaţă, iar tendinţa de creştere se va menţine şi în 2008 („Mediapro” a obţinut anul acesta trei licenţe de emisie prin antenă pentru Cahul, Orhei şi Varniţa şi o licenţă de difuziune la Cahul). Nu în ultimul rând, s-a dublat numărul angajaţilor, au fost lansate trei programe locale noi, inclusiv jurnalul de la ora 22.00 în formatul existent, împreună cu telenovela „Iubire ca-n filme” şi serialele „Băieţi buni” şi „Un pas înainte”. Cătălin Giosan, un manager ambiţios precum îl ştim, îşi propune pentru începutul lui 2008 să pună pe post un al treilea jurnal de ştiri, cel de la ora 17.00, iar din primăvară – un nou program de divertisment. De asemenea, PRO TV îşi va extinde emisia la Cahul, Orhei, Tighina şi Tiraspol, iar PRO FM va intra în casele celor de la Cahul. În ciuda acestor succese, Cătălin Giosan, în toţi aceşti ani nu a acordat nici un interviu presei de la Chişinău, preferând ca imaginea companiei sale să fie creată de produsele „Mediapro” şi jurnaliştii de la posturile sale radio şi tv.
* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.