SERGIU MOCANU. Consilierul „cu misiuni speciale”

Cu o mare energie pasională care i-a permis să fie de-a lungul anilor şi funcţionar, şi ziarist, şi lider politic, şi soldat, dar şi cu o inteligenţă cerebrală, potenţată de umor şi instinct, Sergiu Mocanu este, fără doar şi poate, un maestru al comunicării. Chiar dacă uneori transformă dialogul într-un monolog, oricine se întreţine cu el preţ de câteva minute nu pleacă niciodată crispat. De ce? Pentru că interlocutorul său ori s-a lăsat convins, ori, dacă nu, a râs relaxat la auzul unei anecdote spumoase.

Un maestru al comunicării
Sergiu Mocanu este un om al principiilor şi vede lucrurile pe termen lung. Deşi nu-i un tip conflictual şi nu-i adeptul pumnului în masă, nu se sfieşte să le spună celor cu vederea mai scurtă la ce se pot aştepta.

Iată de ce are curajul să întrerupă o relaţie sau o cooperare cu acei coechipieri care încep să nu mai desluşească obstacolele din calea lor şi, de aceea, riscă să rătăcească pe drumuri. Aşa s-a separat de Mircea Snegur, cu toate că primul preşedinte l-a decorat cu Ordinul „Ştefan cel Mare”, cea mai înaltă distincţie militară a ţării, pentru eroismul de care a dat dovadă în războiul de la Nistru. Din aceleaşi motive s-a desprins de PPCD, după ce mai mulţi ani s-a numărat printre militanţii acestei formaţiuni, fiind, de fapt, numărul doi în partid, după Iurie Roşca. În fine, a renunţat şi la poziţia de frunte în Partidul Renaşterii şi Concilierii atunci când acesta a fost tentat să se dezică de propria identitate.

De când e consilier prezidenţial, nu iese prea des în prim-planul evenimentelor. Totuşi, analiştii politici consideră că lui S. Mocanu îi revin cel puţin două mari merite. Mai întâi, a pus umărul, în virtutea funcţiei sale, la ameliorarea relaţiilor cu România. Mai apoi, a contribuit la înţelegerea faptului că, atunci când o cer interesele ţării, parteneriatul şi compromisul politic pot fi, totuşi, atinse între forţele poziţionate pe extremele eşichierului politic.

De altfel, venirea lui S. Mocanu în funcţia de consilier al preşedintelui Vladimir Voronin a produs un şoc. Aceasta deoarece, până la acel moment, cariera sa politică s-a derulat pe dreapta eşichierului politic, adică în tabăra adversarilor PCRM. Astăzi, când consensul politic dintre forţele de dreapta şi cele de stânga a devenit o realitate, pasul făcut atunci de S. Mocanu nu mai este privit ca ceva ieşit din comun. Dar există opinia că, dacă el nu proceda aşa cum a procedat atunci, şansele unui parteneriat politic la vârf ar fi fost mai mici.

Coincidenţe care spun totul
S. Mocanu s-a dovedit a fi mai clarvăzător decât liderii care au încremenit pe aliniamentele opoziţiei de  dreapta.
Orice s-ar spune, el a anticipat o necesitate politică ce avea să fie impusă de timp ceva mai târziu (colaborarea dintre forţele politice pentru atingerea scopului comun). Tocmai de aceea s-a înrolat în armata adversarilor săi de altădată, fiind conştient că astfel poate fi mai util decât în opoziţie.

Întâmplător sau nu, animozităţile dintre Republica Moldova şi România s-au potolit o dată cu venirea lui S. Mocanu la Preşedinţie. Nu ştim exact, ce-i drept, dacă a fost el sau nu puntea de legătură între Chişinău şi Bucureşti. Un lucru, însă,  este  cert: S. Mocanu era consilierul din spatele preşedintelui în timpul unor discuţii purtate la nivel înalt, discuţii în urma cărora lucrurile s-au schimbat în bine. Şi asta nu are cum fi o simplă coincidenţă. Ca şi faptul că S. Mocanu, fiind singurul om care a activat în taberele ambilor participanţi la parteneriatul politic, cunoaşte punctele lor forte şi slabe, precum şi subiectele sensibile care trebuie evitate.

Tot aşa nu poate fi un ordinar eufemism sintagma cu care au fost definite funcţiile sale. Nimeni altul decât V. Voronin a subliniat că S. Mocanu e un consilier „cu misiuni speciale”. Altfel spus, cu atribuţii deosebite, excepţionale, ieşite din comun. Şi acest lucru tot nu are cum fi o simplă coincidenţă. Dimpotrivă, spune totul despre calităţile lui S. Mocanu.