SERAFIM URECHEAN. Între agonie şi extaz

Vestea bună. În 2006, Curtea Supremă de Justiţie a pus capăt urmăririi  penale a liderului AMN pentru presupusele abuzuri  pe care le-ar fi  comis când era primar al capitalei. Vestea proastă. În ciuda faptului că instanţa superioară a retras acuzaţiile ce i se aduc, procuratura nu se dă bătută şi caută să-l inculpe din nou.

Din rău în mai rău
Paradoxul lui S. Urechean e că aceleaşi situaţii din viaţa sa pot fi interpretate şi exact pe dos. În funcţie de ce vedem: jumătatea plină sau cea goală a paharului.

Faptul că justiţia nu are pretenţii la el ar putea fi o veste proastă. Pe de o parte, dacă este lăsat în pace, înseamnă că ex-primarul Chişinăului e un perdant incurabil de care puterea nu se mai teme ca înainte. Pe de altă parte, înverşunarea cu care procurorii încearcă să-l bage la puşcărie, nu-i exclus să fie o veste bună. Pornind de la faptul că-i persecutat încă, S. Urechean poate deduce că rămâne  un adversar periculos al comuniştilor.

Problema liderului AMN e că în felul său de-a fi este foarte greu să distingi binele de rău, albul de negru. Ceea ce le pare unora moliciune în comportamentul său, alţii consideră bunătate. Unii zic că n-are elocvenţă şi chiar coerenţă, alţii, însă, afirmă că e cumpătat şi tocmai de aceea nu sare cu gura. Sunt destui care spun că e nehotărât, dar nu puţini sunt cei care cred  că ex-primarul de şapte ori măsoară şi o dată taie. În ultimele alegeri au fost voci care l-au  taxat drept cameleon pentru faptul că a flirtat concomitent şi cu ruşii, şi cu occidentalii.

Oricum, ştergerea hotarelor dintre bine şi rău i-au spălăcit până la urmă imaginea politică. În consecinţă, S. Urechean a început să fie tratat cu suspiciuni şi de Rusia, şi de Occident – pe plan extern, şi de stânga, şi de dreapta – pe cel intern. De aici i se şi trage înfrângerea în scrutinul din 2005, dar şi erodarea ulterioară a formaţiunii sale. S. Urechean a început să oscileze între agonie şi extaz tocmai atunci când îi era lumea mai dragă. Încă ieri un real aspirant la supremaţie politică, astăzi AMN a intrat în disoluţie.  În partid are loc un adevărat exod.

Mai întâi, s-a frânt aripa social-democrată în frunte cu Dumitru  Braghiş. Apoi, liderului Alianţei „Moldova Noastră” i-au întors spatele liberalii. De multe ori, el şi-a făcut-o cu mâna sa. Încercând să pară dur, a dat afară figuri proeminente ale formaţiunii (Vitalia Pavlicenco, Anatol Ţăranu, Mircea Rusu, Anatol Vidraşcu), fapt care a provocat o reacţie în lanţ.

Ceea ce pe unii îi urcă sus, pe el l-a coborât jos
Este adevărat faptul că dosarul penal intentat lui S. Urechean l-a legat uneori de mâini şi de picioare, îngustându-i spaţiul de manevră politică. I-a răpit, la urma urmelor, timpul.

Dar tot atât de adevărat este şi faptul că, spre deosebire de un spirit de acţiune, liderul AMN n-a profitat de ocazie pentru a transforma represaliile îndreptate împotriva sa într-un câştig politic pentru sine. S-a văzut cu ochiul liber că el rezistă cu greu sub presiunea sufocantă a puterii. Ceea ce pe unii opozanţi îi urcă sus, pe el l-a coborât jos. Pe acest fundal a ieşit la iveală faptul că precauţia e mai curând pasivitate. S. Urechean şi-a arătat, astfel, limitele şi, în aceste condiţii, AMN, odinioară un partid viguros, ce se bătea de la egal la egal cu PCRM, a degenerat într-o epavă a politicii autohtone.

Steaua politică a lui S. Urechean a început să apună exact în momentul în care avea şansa să strălucească mai tare ca oricând. Oricum, statutul de adversar al puterii, critica neajunsurilor, de obicei, adună puncte în palmaresul fruntaşilor vieţii publice. Liderul AMN, din contra, după alegerile parlamentare, şi-a pierdut aproape întreg capitalul politic şi riscă acum să dea faliment. Şi aceasta în condiţiile în care el a fost întotdeauna un om de succes într-o societate fără competiţie politică.

Două săbii într-o teacă
Inginer-constructor de meserie şi absolvent al Institutului Politehnic, S. Urechean a făcut o carieră fulgerătoare în comsomol şi în Partidul Comunist al Uniunii Sovietice.

Nu cu mult înainte de dispariţia URSS, a ajuns preşedinte al Sovietului raional Anenii Noi. După proclamarea independenţei, în virtutea inerţiei, a continuat să avanseze, devenind la 37 de ani lider al Sindicatelor din Republica Moldova. În 1994, M. Snegur l-a numit primar al Chişinăului, funcţie în care s-a menţinut până în 2005, când a abandonat fotoliul de edil al capitalei aparent de bună voie. Necazurile, de altfel, i s-au început în 2001, o dată cu venirea comuniştilor la putere. Aceştia au considerat că S. Urechean  şi V. Voronin ar fi două săbii care nu încap în aceeaşi teacă. De atunci, cel dintâi a intrat în derivă.

Acum S. Urechean are o şansă, poate ultima, să revină pe linia de plutire.  Rămâne de văzut dacă se va pricepe să transforme alegerile locale din 2007 într-o trambulină care ar putea să-l propulseze din nou pe primele poziţii.