PETRU LUCINSCHI. Putere din istorie

Precauţia şi spiritul rezonabil sau, poate, dezamăgirea de ieri şi popularitatea în amurg de astăzi îl ţin departe de scena politică. Nu iese în faţă. Nu sare în ochi. Şi totuşi, lumea parcă îi simte prezenţa. Epoca sa nu se vrea uitată. Dar nici nostalgii nu produce.

Similitudini simptomatice
Destinul lui Petru Lucinschi se aseamănă uluitor cu cel al fostului său omolog de la Bucureşti, Emil Constantinescu, care, de altfel, l-a decorat cu Ordinul “Steaua României”.

Ambii au venit la putere în 1996. Au pierdut-o, şi unul şi celălalt, la apus de mileniu, chiar după primul mandat. Ambii s-au impus la început prin dezinvoltură şi originalitate, căutând să atragă de partea lor intelectualii de marcă. Şi cel dintâi, şi cel de-al doilea stăpâneau arta de a plăcea publicului. Cu toate acestea, deşi câştigaseră alegerile cu un scor electoral bun, după numai doi ani îşi  risipiseră capitalul politic, ratingul lor scăzând dramatic. Până la urmă, ambii au ieşit din cărţi din cauza unor sfetnici care le-au propus nişte proiecte de salvare catastrofale. La finele mandatului, poziţiile celor doi erau atât de slabe, încât nici nu s-au încumetat să mai candideze.

Asemănările dintre ei n-au contenit nici după pierderea puterii. Şi unul, şi celălalt s-au retras din viaţa politică şi nu dau semne nici astăzi că ar vrea sau că ar putea să revină. Ambii, însă, şi-ar dori, se pare, să se întoarcă în scena publică prin fondarea unor ONG-uri. P. Lucinschi, de exemplu, a creat o fundaţie de studii strategice şi dezvoltare care îi poartă numele.

Stăruim asupra unor similitudini dintre cel de-al doilea preşedinte al Republicii Moldova şi cel de-al doilea preşedinte român din perioada postceauşistă pentru a scoate în relief un element esenţial pentru estul Europei. Anume: tranziţia de la comunism la democraţie a propulsat în prim-plan şi nişte oameni politici care posedau abilităţi incontestabile. Şi care, într-o anumită privinţă, erau ca nişte fraţi gemeni. Toţi s-au dovedit a fi  mai curând actori decât salahori. Mai mult au jucat decât au construit. Şi de aceea, deşi bine intenţionaţi,  nu au rezistat  în vârful piramidei decât câţiva ani.

A jucat un rol cu precădere pozitiv
Totuşi, rolul pe care l-a jucat P. Lucinschi în istoria Republicii Moldova, la fel ca şi cel al primului preşedinte, Mircea Snegur, este unul cu precădere pozitiv. Astăzi acest lucru se vede mai bine decât  pe vremurile când ei se aflau la putere.  
Astfel, anul 2006, dintr-un anumit punct de vedere, a fost marcat de activizarea GUAM, care este pe punctul de a oferi mai multe oportunităţi de dezvoltare ţărilor-membre. Or, tocmai P. Lucinschi a fost unul dintre arhitecţii acestei organizaţii internaţionale. El s-a numărat printre cei care au moşit-o şi au crescut-o. Acest lucru este cu atât mai relevant, cu cât adevăratul părinte al GUAM, precum se ştie, este SUA.

În fine, dar nu şi în ultimul rând, problema retragerii necondiţionate a trupelor ruseşti de pe teritoriul Republicii Moldova, abordată acum cu o intensitate tot mai mare la toate nivelurile, a fost pusă răspicat, pentru prima oară, sub P. Lucinschi, la summitul OSCE de la Istanbul, în 1999. Anume atunci, cu şapte ani în urmă, Rusia a fost obligată de comunitatea internaţională să-şi evacueze trupele şi armamentul din Transnistria.

Cu toate că s-a retras de pe câmpul de lupte politice, P. Lucinschi râmâne, bineînţeles, o prezenţă notorie  în viaţa societăţii noastre. Atâta doar că, spre deosebire de el, puterea unor figuri aflate la guvernare stă în legitimitate. A unora – în culise sau în demagogie. În ceea ce îl priveşte pe P. Lucinschi, cel de-al doilea preşedinte îşi trage puterea din istoria imediată, a cărei lecţie, prin conduita sa de astăzi, dovedeşte că a învăţat-o.