NICOLAE BOTGROS. Lăutarul nepereche al neamului

Orchestra naţională de muzică populară „Lăutarii” este considerată, la ora actuală, cea mai bună în tot spaţiul românesc. Ani la rând, acest titlu îi este confirmat de sondajele TVR 1, iar conducătorul ei, Nicolae Botgros, Cavaler al ordinului Serviciului Credincios în grad de Comandor, este numit  „vioara nepereche a neamului românesc”.

Salahor în minele de aur ale folclorului
În anul curent, Orchestra „Lăutarii” a acompaniat participanţii la Festivalul de muzică populară de la Mamaia, de unde trei basarabeni au revenit cu premii, unul dintre ei, Valentin Bogheanu, cucerind Marele Trofeu.

În startul faimosului concurs “Zece mari români”, lansat de TVR 1, Nicolae Botgros a figurat pe lista iniţială de câteva sute de personalităţi alcătuită de telespectatori pe site-ul mariromani.ro. Şi iarăşi, sfârşitul anului 2006 este încununat de concerte remarcabile, printre care spectacolul consacrat aniversării a 50-a a TVR, unul nemaipomenit, cu peste 2000 de participanţi, dirijat de bagheta virtuozului basarabean.

Nicolae Botgros este dintotdeauna în voga timpurilor. La începutul anilor ’80 ai secolului trecut, bunăoară, el cu Orchestra „Lăutarii” luase unul din premiile prestigioase ale epocii – cel al comsomolului  din URSS. La 30 de ani i se acordase titlul de Artist Emerit, la 35 de ani – de Artist al Poporului, iar la 40 de ani – „Ordinul Republicii”. În anii ’90, dirijorul şi orchestra sa aveau să fie primii lăutari, ba mai mult, primii reprezentanţi ai folclorului românesc care au evoluat în Sala Palatului din Bucureşti, numită până atunci Sala Congreselor. Zăgazurile s-au rupt, apele s-au unit. Cum de-a putut cânta atâta timp vioara fără arcuş şi arcuşul fără vioara?! Concertele „Lăutarilor” cu Irina Loghin, Sofia Vicoveanca, Maria Ciobanu, Ion Dolănescu, Gheorghe Zamfir, etc., etc. au dat o nouă şi mai plină strălucire fenomenului muzical românesc contemporan.

Viaţa cotidiană a lui N. Botgros rămâne, oarecum, în afara atenţiei presei. Se ştie, de exemplu, că-i place să piloteze cu viteză maşina şi că poliţiştii sunt indulgenţi cu el în asemenea situaţii. Că-i dăruieşte adesea flori soţiei, Lidia Bejenaru, şi nurorii, Adriana Ochişanu, ambele minunate interprete de muzică populară. Că visează la o casă în centrul capitalei, mai aproape de sălile de concert... În rest, jurnaliştilor nici nu le trece prin cap să întrebe maestrul arcuşului ce bucate îi plac, ce manieră vestimentară preferă sau cum se recuperează după spectacolele care durează cinci-şase ore. Discuţiile cu el în mass-media se concentrează de obicei asupra folclorului. Marele lăutar nu conteneşte să tălmăcească rostul şi mesajul artei populare.  „Dintr-o piesă de muzică populară poţi crea o simfonie, după cum au făcut celebrii compozitori ai lumii – Bach, Mozart. Eu nu merg pe calea aceasta, nici nu-mi doresc asemenea lucru: muzica populară este perfect expresivă. Trebuie doar să ştii măsura. Când orchestrezi o creaţie populară, să n-o sărezi prea tare, să n-o strici, să n-o aduci într-o formă în care să n-o recunoască lumea”.

Însuşind din fragedă copilărie o tehnică absolută a viorii, N. Botgros şi-a căutat şi crescut o echipă pe potrivă. Mentor înnăscut, lucid şi răbdător, a şcolit patru generaţii de lăutari. Orchestra sa actuală este alcătuită din tineri cu vârsta medie de 25 ani. Aceasta în pofida faptului că arta lăutăriei se deprinde mai greu în tinereţe. Căci, zice maestrul: „Lăutarul este muzicianul universal, care poate interpreta totul, începând cu bătuta sau hora ţărănească până la o sublimă creaţie clasică!”.

Arta orchestrării a cizelat-o până la desăvârşire. În cazuri de urgenţă, face mixajul pieselor la telefon. Salahor în minele de aur ale folclorului, a cernut din greu straturi imense, cu generozitatea regelui oferind publicului bijuteriile găsite sau zămislite.

„Toate orchestrele cântă frumos, spune N. Botgros.  Îmi place şi „Mugurelul”, şi „Folclorul”, şi  „Fluieraşul”, şi „Jocul”. Singura lor greşeală e că vor să cânte toţi ca „Lăutarii”. Dar asta nu se poate. Dacă aveam să cânt la început cum a cântat „Folclorul”, „Jocul”, sau „Fluieraşul”, n-ajungeam astăzi nicăieri. Rămâneam cu ceea ce era până la sfârşitul anilor ’70. De 28 de ani, sunt în aşteptarea a ceva nou. Mergeţi, domnilor, pe altă cale, că o să găsiţi ceva!”

Lecţia de istorie
Puterea artisului e mai presus de puterea politică, consideră N. Botgros. Se uimeşte că publicul nostru într-o sală de concert se ridică în picioare şi aplaudă conducerea ţării. Se miră că aceşti conducători iau în serios aplauzele şi se închină ca nişte artişti.
După părerea lui, politica adevărată o fac oamenii de creaţie. „Orice cântec popular de-al nostru este o politică de zece ori mai mare decât a lor...”

Fiecare spectacol al „Lăutarilor” se constituie într-o veritabilă lecţie de istorie.  Folclorul este un manual desăvârşit. Din el învăţăm cine am fost, de milenii, şi cine suntem. Toamna curentă i-a oferit lui N. Botgros un prilej de mândrie deosebită. Şcoala din Chioselia, Cantemir, aflată în vecinătatea satului său de baştină, Bădicul Moldovenesc, a decis să-i poarte numele. Are de gând să prezinte neapărat la Chioselia un spectacol de zile mari. Care, neapărat, va fi şi o lecţie de istorie.