NICOLAE ANDRONIC. Cauza republicană

E o personalitate puternică şi ambiţioasă, care pe scena politică autohtonă se remarcă prin poziţii şi acţiuni îndrăzneţe, dar mai ales – neordinare. Se declară „moldovean”, dar susţine că vorbeşte limba română. Pledează pentru revenirea la practica alegerii şefului statului, prin vot direct  de către popor, dar şi pentru un Guvern cu numai şase ministere.

Numele său politic a fost la început legat de persoana primului preşedinte, Mircea Snegur, pe care l-a sprijinit când îi era mai greu. Conştientizând că va pierde postul de vicepreşedinte al Parlamentului, a părăsit PDAM împreună cu alţi zece deputaţi, după care agrarienii nu şi-au mai revenit şi au pierdut, în definitiv, alegerile.

În urma acestei scindări, au fost puse bazele Partidului Renaşterii şi Concilierii în frunte cu Mircea Snegur. Nicolae Andronic a reprezentat această formaţiune în guvernul ADR, unde a deţinut funcţia de prim-viceprim-ministru. Pe de o parte, într-un interviu pentru portalul informaţional „Moldova Azi” N. Andronic afirmă  că tot ce a făcut, când se afla în Parlament sau Guvern, „era  spre binele statului moldovenesc”. Pe  de altă parte, într-un alt  interviu, acordat postului de Radio „Noroc”, la 23 august 2006, declară că regretă semnarea acum 13 ani a unei  iniţiative legislative de  reanimare a Partidului Comunist.

Deşi la 27 august 1991 a votat Declaraţia de independenţă a Republicii Moldova, acum nu este de acord cu modul în care puterea actuală tratează Ziua Independenţei. De aceea, la 23 august 2006, a semnat în ziarul „Timpul de dimineaţă”, alături de Constantin Tănase, o declaraţie politică în care ambii condamnă guvernarea comunistă pentru manifestaţiile îndoielnice  programate de Sărbătoarea Naţională.

În UE fără NATO
Ca şi în trecut, mesajul său politic nu lasă pe nimeni indiferent, el înaintând pe o pistă pe care, pentru moment, nu aleargă nimeni. N. Andronic, de exemplu,   pledează pentru integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană.

În acelaşi timp, el a fost primul politician de la noi care a condamnat, la 29 august 2006, ratificarea de către Parlamentul Republicii Moldova a Acordului privind desfăşurarea în perioada 11-29 septembrie 2006, pe teritoriul Republicii Moldova, a manevrelor militare NATO Cooperative Longbow/Lancer, acuzând administraţia de la Chişinău de încălcarea principiului constituţional al neutralităţii statului. Cu toate acestea, N. Andronic are o atitudine negativă şi faţă de prezenţa militară rusească în Republica Moldova, dar şi faţă de aflarea militarilor moldoveni în Irak.

Nu pare să fie orator, însă în ciuda acestui fapt, are putere de exprimare. Este întotdeauna auzit şi luat în seamă. Iată de ce formaţiunea sa – Partidul Popular  Republican - deşi iniţial nu prea avea structuri şi logistică, s-a impus din capul locului drept o redutabilă grupare politică extraparlamentară. În 2006, PPR şi-a consolidat poziţiile prin acţiuni pe cât de energice, pe atât de originale. Protestul împotriva prezenţei militare occidentale în Moldova, implicarea în scrutinul din regiunea găgăuză, crearea unei alianţe de opoziţie cu genericul „1 noiembrie” – toate acestea îi permit lui N. Andronic să privească cu încredere în viitor.  PPR a speculat slăbiciunile formaţiunilor care l-au votat la 4 aprilie 2005 pe V. Voronin. Acestea o vreme  nu prea s-au înghesuit să se ducă în teritoriu. Probabil, pentru a evita explicaţiile nedorite cu propriii alegători. Partidul lui N. Andronic a profitat  de această situaţie, mutându-se practic în provincie, unde a organizat în cursul lui 2006 numeroase întruniri, mese rotunde, seminare etc.

Tot în 2006 a început să fie vehiculată ipoteza potrivit căreia N. Andronic ar fi miză a Rusiei în Republica Moldova, că partidul său va deveni coloana vertebrală a unui bloc electoral prorus puternic. Liderul PPR reacţionează cu calm la astfel de presupuneri:  „La noi sunt numiţi agenţi ai Moscovei toţi cei care critică actuala guvernare. Dar de ce ar fi o ruşine să avem relaţii bune cu Rusia? Atâta timp cât voi avea posibilitate să le asigur cetăţenilor un trai omenesc nu contează ce  se va spune despre mine. Şi ruşii, şi americanii, toţi au interese aici, eu însă ţin la interesele ţării mele”.