MIRON GAGAUZ. Revanşe şi victorii

Numele lui  Miron Gagauz, chiar dacă, de doi ani, acest demnitar deţine funcţia de  ministru al Transporturilor şi Gospodăriei Drumurilor, se asociază, întâi şi-ntâi,  cu Întreprinderea de stat “Calea Ferată a Moldovei”, pe care  o conduce şi acum. Atribuţiile sale actuale presupun, fireşte, şi nişte griji legate tot de ceva ce mişcă: automobile, avioane, vapoare... Însă oricum, lumea s-a obişnuit să-l vadă în compania locomotivelor. Devine o persoană de maximă importanţă odată cu apariţia a două probleme mari – negocierile dificile cu Rusia şi Ucraina după sistarea traficului feroviar prin regiunea transnistreană.

Într-un an, mai greu decât în treizeci
Anul  2006 s-a  dovedit a fi  pentru Miron Gagauz cel mai complicat dintre toţi cei 30 câţi i-a dedicat căii ferate. A fost timpul blocajelor şi căutărilor unor căi de  surmontare a obstacolelor. La propriu, nu la figurat.

În martie, Guvernul de la Chişinău a introdus un nou regim al controlului vamal pe segmentul transnistrean al hotarului moldo-ucrainean. La rândul său, Tiraspolul a blocat tranzitarea, prin staţia Cuciurgan, a mărfarelor care plecau spre portul ucrainean Reni şi în România. În aceste condiţii, a început numărătoarea pierderilor care depăşeau zeci de milioane de lei.
Mai târziu, Chişinăul a suspendat trecerea prin Transnistria a trenurilor de pasageri care circulau spre Moscova, Kiev, Minsk, Sankt Petersburg. 

Totodată, M. Gagauz  a construit o uzină care produce anual câte 100 mii de traverse, a deschis o sală de comercializare a biletelor de tren, la Gara auto de nord. Asta a fost, într-un fel,  revanşa sa în faţa şantajului rusesc.

Victorii la limită
Faptul că şi  în  asemenea împrejurări austere, în ciuda loviturilor grele pe care le-a încasat, a reuşit să se menţină pe poziţii în unul dintre cele mai importante ministere, dovedeşte că M. Gagauz are autoritate, dar şi un spate puternic în piramida puterii.
El este  şi astăzi în termeni buni, ba chiar în relaţii amicale, cu preşedintele republicii, relaţii care s-au format acum 20 de ani, când ambii erau membrii unui comitet orăşenesc de partid – al celui din Tighina. Vladimir Voronin era prim-secretar de partid, iar M. Gagauz – feroviarul de frunte al oraşului.

Cu toate acestea, M. Gagauz nu etalează nişte ambiţii ce ar depăşi  limitele funcţiei sale de ministru. Poate datorită acestui fapt uneori punctează nesperat, reuşind să obţină, în branşa sa, victorii la limită. Reputaţia sa de director al uneia dintre cele mai mari întreprinderi din ţară, dar şi vechea amiciţie cu şeful statului, îi permit  să rămână o persoană influentă deopotrivă în economia naţională şi în Guvernul Republicii Moldova.