MIRCEA SNEGUR. A abandonat benevol viaţa politică

Mircea Snegur nu numai că e un ex-preşedinte, ci şi un fost politician.  Singur şi nesilit de nimeni, el a coborât de pe scena publică. Metaforic vorbind, a refuzat să mai fie un jucător activ, părăsind terenul pentru a lua locul în tribună.

Din teren, în tribună
Mircea Snegur nu se mai implică în proiecte politice sau sociale de anvergură. Nu ascunde că şi-a impus un tabu pe care îl respectă riguros: cel de a se abţine de la orice critică a actualei guvernări.

Deşi îşi explică discreţia prin faptul că în viaţa publică, în locul liderilor de odinioară, trebuie să vină alţii, noi, mai şcoliţi şi mai curajoşi, eschivarea sa de la activitatea politică are, pesemne, şi un motiv personal. Vorba e că fiica sa e un diplomat de succes şi, după toate probabilităţile, părintele nu vrea să-i pericliteze cariera. Aşa fiind, în afara politicului, M. Snegur se dovedeşte a fi mai pragmatic decât în jilţul de şef al statului.

Cu toate că a părăsit scena, presa nu-l uită. Din când în când, ziariştii îl roagă să se pronunţe asupra unor subiecte ce ţin de timpurile când el conducea ţara. Prudent, M. Snegur profită de orişice ocazie pentru a aminti de meritele administraţiei sale, de dificultăţile cu care se confrunta aceasta pe atunci.

Oricum, numele preşedintelui Snegur se asociază cu proclamarea Independenţei, dar şi cu războiul de pe Nistru, congresul „Casa noastră – Republica Moldova” şi, nu în ultimul rând, cu manifestaţiile studenţeşti în apărarea glotonimului “limba română”. Dar tot Domnia sa a înaintat Parlamentului o iniţiativă legislativă despre modificarea Constituţiei referitor la denumirea corectă a limbii noastre – limba romană.

Preşedintele Vladimir Voronin a declarat, în vara anului 2006, că „adevărata independenţă începe abia acum”, lăsând să se înţeleagă că scumpirea gazelor naturale ruseşti, sistarea de către Rusia a importurilor de vinuri, carne, producţie fitosanitară moldovenească este preţul pe care Republica Moldova trebuie să-l plătească pentru independenţă. Această declaraţie, volens-nolens, îi este favorabilă primului preşedinte al republicii, pentru că lasă să se întrevadă că acesta, acum 15 ani, a trebuit să ia decizii mult mai dificile pentru a asigura independenţa Moldovei faţă de Rusia.

La finele anului 2006, Mircea Snegur, în calitate de fondator al Academiei Internaţionale de Dezvoltare Agricolă (AIDA), realizează performanţe în alt domeniu decât politica: este unul din iniţiatorii procesului de producţie a biocombustibilului în Republica Moldova, promovând câteva proiecte în acest context pe lângă Academia de Ştiinţe din Moldova. Unul din paşii făcuţi în această direcţie este iniţierea construcţiei fabricii de producţie a uleiului de rapiţă (componentă pentru producerea biocombustibilului) de la Lipcani, de către compania mixtă pe care AIDA a înfiinţat-o împreună cu partenerii din Germania (prima secţie a şi fost dată în exploatare şi funcţionează).

Ecoul politicilor de altădată
Orice s-ar spune, lui M. Snegur Moldova îi datorează faptul că pe Nistru e pace şi cetăţenii ţării nu se omoară reciproc. Nimeni nu cunoaşte mai bine decât el care au fost costurile încetării focului din 1992. „Regret că acest conflict nu este soluţionat până în prezent, dar sunt satisfăcut de faptul că pe Nistru nu se mai varsă sânge.

Ne-am străduit cât am putut să evităm conflictul, dar separatiştii erau susţinuţi din cabinetele Kremlinului şi au mers la diverse provocări pentru a dovedi că sunt discriminaţi sub aspect cultural şi lingvistic” – îşi aminteşte, la o distanţă de circa 15 ani de conflict, preşedintele care a trebuit să-i facă faţă.  De-a lungul anului 2006, s-au întâmplat nişte lucruri care, vrând-nevrând, scot în evidenţă succesele politice ale administraţiei Snegur. Astfel, acum se vorbeşte tot mai mult despre progresele înregistrate în procesul de cooperare cu diverse instituţii europene, despre posibila sistare a procedurii de monitorizare a CE în cazul Moldovei. Dar toate acestea nu ar fi fost posibile dacă, pe timpul preşedinţiei lui M. Snegur, Moldova nu ar fi devenit prima republică ex-sovietică ce a aderat la Consiliul Europei.

Tot în 2006, în politica externă a Moldovei s-a pus accentul pe cooperarea cu Ţările Baltice şi pe bunăvoinţa cu care tratează ele Moldova. Dar baza bunelor relaţii cu aceste state a fost pusă încă în perioada când Parlamentul condus de M. Snegur a dat dovadă de un curaj deosebit, recunoscând independenţa Lituaniei.

Astăzi, despre democraţie, economie de piaţă etc. se vorbeşte ca despre ceva firesc, dar aceste noţiuni nu ar fi fost populare în Moldova dacă clasa de politicieni de la începutul anilor ’90, condusă de M. Snegur, nu ar fi luat unele decizii curajoase pentru acele timpuri.  Primul preşedinte este conştient de importanţa realizărilor democratice ale Moldovei şi consideră că acestea „trebuie păstrate pentru generaţiile viitoare”. El este convins că „numai astfel Moldova va reuşi să devină un stat democratic şi prosper”.