MARIAN LUPU. Goarna preşedintelui

Marian Lupu rămâne şi în 2006 personalitatea cea mai epatantă în peisajul  actualei guvernări.  Impozant, cu o carismă bună şi de manechin, şi de play-boy, sub privirea binevoitoare a preşedintelui Vladimir Voronin, a urcat în doar patru ani din subsolul puterii pe podiumul acesteia. Calea parcursă rapid, de la ministru-adjunct la preşedinte al Parlamentului, este o performanţă în sine. Dublată însă de tinereţea şi inteligenţa sa, această ascensiune i-a creat imaginea unei rezerve de lux pentru suplinirea posturilor de preşedinte al republicii şi de lider al PCRM după retragerea lui v. Voronin în 2009.

Cu simţul vorbirii, dar şi al politicului
Personaj aparent discret, Marian Lupu s-a strecurat în vârfurile piramidei cu paşi siguri, eclipsându-i pe mai toţi tovarăşii de drum ai lui Vladimir Voronin.  Având simţul vorbirii, dar şi cel al politicului, el face parte, după toate probabilităţile, din proiectul prezidenţial de modernizare şi întinerire a conducerii de partid şi de stat.

În 2006, cariera politică, una de invidiat, a preşedintelui Parlamentului  a urmat linia ascendentă. El s-a afirmat ca un speaker dur şi corect. Se pare, însă că a doua jumătate a anului curent nu a fost tocmai reuşită. M. Lupu, potrivit unor analişti, s-a pomenit într-o uşoară pierdere de formă şi viteză. În asemenea condiţii, consideră ei, i s-au diminuat şansele  de a  deveni… cel de-al patrulea preşedinte al Republicii Moldova.  Cu atât mai mult cu cât în 2005 această posibilitate le părea unor observatori politici o certitudine care nu suporta nici un semn de întrebare. Cei care credeau aşa aveau până la un anumit punct dreptate.

Un altfel de Vladimir Voronin
Se vedea cu ochiul liber că promovarea lui M. Lupu în prima linie nu era deloc accidentală. În plus, el s-a acomodat lesne în noua funcţie. Era limpede că se simte în largul său. Iar pe fundalul unor colegi de partid, mai puţin şcoliţi, părea că întruchipează viitorul politic al Republicii Moldova.

La toate acestea se poate adăuga faptul că anul 2006 l-a început în forţă. Lăsa să se întrevadă că suntem în debutul unei activităţi legislative fără precedent în istoria Republicii Moldova. A punctat din capul locului  prin consensul în problema transnistreană şi în ceea ce ţine de integrarea europeană, prin colaborarea cu societatea civilă, prin transparenţa şi eficienţa organului legislativ etc. A găsit limbaj comun cu  opoziţia parlamentară, impunându-se drept  un speaker care ştie să accepte compromisul când este cazul, dar care, totodată,  nu tolerează speculaţiile şi indecenţa ostentativă.

Într-un cuvânt, M. Lupu reuşeşte  să devină un altfel de Vladimir Voronin. Unul aciuat deocamdată smerit în spatele preşedintelui, dar care, dacă este împins în faţă, se descurcă la fel de bine ca şi mentorul său. Începuse chiar să fie privit cu aceiaşi ochi ca şi şeful statului. Cu un amestec de precauţie, frică şi admiraţie.              

Supoziţia că M. Lupu este candidatul cu cele mai mari şanse de a-l succede pe V. Voronin concomitent în două funcţii era alimentată şi de faptul că a decis să devină membru al Partidului Comuniştilor. Adică, a depăşit ultima barieră formală dintre el şi una din cele două funcţii menţionate.

Dar ceva se întâmplă la jumătatea anului 2006 şi M. Lupu, în opinia analiştilor politici, intră într-o uşoară dizgraţie a unora dintre persoanele cu vot decisiv în cazul stabilirii succesorului preşedintelui V. Voronin. Anume drept o scădere a influenţei lui M. Lupu a fost tratată în unele mijloace de informare în masă demiterea ex-ministrului Economiei şi Comerţului, Valeriu Lazăr. Se presupune că acesta s-a numărat printre favoriţii lui M. Lupu.

Înlăturarea lui V. Lazăr, de altfel, singurul ministru destituit de V. Voronin pe motiv că nu ar fi  făcut faţă funcţiei deţinute, iar atare  acuzaţii nu au cum fi întâmplătoare, a urmărit două scopuri. Primul: de a-l tempera pe M. Lupu. Şi al doilea:  de a întări echipa premierului Vasile Tarlev care, brusc, a început să fie creditată de presă şi de analiştii politici cu şanse mari de a-l urma pe V. Voronin în funcţia de şef de stat, dacă nu şi în cea de lider al partidului de guvernământ.

Imperturbabil, dar precaut
Nu-i exclus că V. Voronin încurajează expres rivalitatea dintre preşedintele Parlamentului şi premier pentru a menţine  stabilitatea şi a nu rupe echilibrul la vârf. Totodată, numai naivii pot crede că a fost jucată cartea cea mare. Cu siguranţă, întorsături spectaculoase de situaţie vor mai fi, iar poziţiile aspiranţilor la titulatura de „moştenitor” al lui V. Voronin se vor schimba nu o singură dată.

Mai ales că în rândurile populaţiei M. Lupu, obţine tot mai multă încredere. Sondajele Omnibus, realizate de Institutul de Marketing şi Sondaje (IMAS) atestă o creştere, la fiecare trei luni cu 1-2%, a încrederii populaţiei în speakerul Parlamentului.  
Nu este de neglijat calmul de care dă dovadă M. Lupu. El îşi vede de treabă. Este pe cât de imperturbabil pe atât de precaut. Şi foarte vocal. Nu a deviat niciodată de pe orbita preşedintelui. Iată de ce, în condiţiile în care nu ştim dacă va fi sau nu succesorul preşedintelui, putem spune cu certitudine că, pentru moment, este goarna lui.