MARC TKACIUK. Cel mai apropiat consilier al lui Voronin

Spre deosebire de mulţi reprezentanţi de vârf ai puterii, Marc Tkaciuk n-a propus niciodată oameni la posturi de răspundere (consilieri prezidenţiali, miniştri, preşedinţi de comisii parlamentare) pe principiul fidelităţii faţă de persoana sa. Cu toate acestea, ulterior, o dată cu avansarea în administraţia publică, cei pe care i-a promovat în funcţii importante pe principiul profesionalismului, i-au dovedit devotament şi ataşament politic ferm.

Flexibilitatea ca garanţie a succesului
Oricine dintre invitaţii la recenta aniversare a lui Marc Tkaciuk – în septembrie, el a împlinit vârsta de 40 de ani – ar fi remarcat, înainte de toate, două lucruri. Mai întâi, ce bancuri inteligente şi rafinate spun amicii săi.
Apoi, câţi dintre ei au fost promovaţi la înalte posturi de stat. Masa de la restaurantul „Purcari” din sudul ţării al casei de vinuri cu acelaşi nume adunase în jur de 200 de convivi: prieteni, colegi de serviciu, actuali şi de la Şcoala de Antropologie, înfiinţată şi condusă mai bine de un deceniu de cel mai apropiat consilier al lui V. Voronin.

M. Tkaciuk e considerat, după mentalitatea basarabeană, evreu, pe motiv că este foarte deştept şi nu vorbeşte fluent româna. N-ar fi nici el împotrivă, probabil, născut din mamă armeancă şi tată ucrainean, să-i gâlgâie prin vene şi ceva sânge semit. Dar e curios să-l asculţi cu câtă pasiune vorbeşte  cu prietenii o ucraineană  anecdotică din cătunele de nord ale Moldovei şi cum potriveşte cu grijă cuvintele când se întreţine în armeană cu Asea Akopovna, mama sa. Tatăl, Evgheni Tkaciuk, este bine cunoscut în lumea ziariştilor de la Chişinău, mai ales ca un salahor al  ideii. Mai mult pe principii de voluntariat, a redactat ani buni ziarul „Komunistul”, tot cu muncă voluntară întreţine acum revista „Mâsli”, considerată drept serverul ideologic şi filozofic al reţelei comuniste de instruire din Moldova. Tkaciuk-junior are predilecţii pentru filozofia chineză. La şcolile de vară ale comsomoliştilor, unde e musafir şi lector nelipsit, îi place să facă mereu referinţă la stratagemele lui Sun-Tzi şi nu oboseşte să inventeze formule noi pentru o veche idee confuciană: „Moliciunea şi flexibilitatea înving până la urmă duritatea şi tăria”.    

Se zice, şi pe bună dreptate, că M. Tkaciuk a căştigat în două rânduri alegerile comuniştilor. Prima dată, în 2001, prin elaborarea unei tehnologii electorale foarte potrivite situaţiei socio-economice de atunci, punând în valoare carisma lui V. Voronin. A doua oară, în 2005, când a dat situaţia politică peste cap, utilizând sindromul oranj, potrivnic ideologiei comuniste, în favoarea PCRM, aranjând în toiul campaniei  electorale apropierea lui V. Voronin de M. Saakaşvili, V. Iuşcenko şi T. Băsescu – trei chipuri ale simbolului revoluţiei oranj.

M. Tkaciuk îl venerează pe preşedinte şi tocmai de aceea poate fi încadrat cu greu  în noţiunea de „eminenţă cenuşie”. Da, posibilităţile lui administrative sunt imense, iar soluţiile pentru anumite situaţii de conflict sau fără ieşire sunt de cele mai dese ori de-a dreptul uluitoare chiar pentru guvernanţi. Dintre actualii oameni de stat este, probabil, creditat de către preşedinte cu cea mai mare încredere. Nu i se poate reproşa, însă, că ar fi abuzat vreodată de această încredere.

Se spune că toate soluţiile lui netradiţionale de gestionare a crizelor politice îşi găsesc, mai întâi, un opozant foarte dur în persoana preşedintelui. Totuşi, cei mai înverşunaţi inamici îi are în mijlocul opoziţiei. Aceasta, pentru că e un partizan convins al statalităţii moldoveneşti. Mai în glumă, mai în serios, M. Tkaciuk zice că e de acord cu Unirea, dacă aceasta ar fi condiţionată de Chişinău şi dacă la Moldova s-ar alipi, în afară de România, Ucraina şi Bielorusia. Toastul lui preferat este „Pentru frontiera moldo-chineză!”.
Opoziţia a pierdut aproape de fiecare dată duelurile politice cu consilierul prezidenţial pentru probleme interne. Destrămarea principalului partid de opoziţie  Alianţa „Moldova Noastră” (AMN), de exemplu, a avut loc nu în ultimul rând ca urmare a faptului că presa afiliată puterii, dirijată din umbră de M. Tkaciuk, a demonstrat că S. Urechean nu e un lider politic credibil, înainte de toate, pentru colegii săi. Abandonându-l recent pe Urechean, liberalii A. Ţăranu şi V. Pavlicenco au repetat, de fapt, acuzaţiile  presei procomuniste de acum un an şi jumătate. Totodată, M. Tkaciuk îşi poate apropia, când e nevoie, cei mai bătăioşi adversari. Pe Iurie Roşca, bunăoară. Oamenii care s-au întreţinut cu M. Tkaciuk observă farmecul lui aparte cu care ghidează o discuţie spre obiectivele propuse, nonşalanţa cu care abordează cele mai complexe probleme de stat, predispoziţia pentru compromisuri.

Omul de temut pentru adversarii politici ai comuniştilor
Deşi  a fost unul dintre iniţiatorii şi promotorii Memorandumului Kozak (desigur,  în versiunea pe care o considera, cu îndoielile inerente, acceptabilă pentru Moldova), adevăraţii lui duşmani se află, paradoxal, la Moscova, în Kremlin. 

Oamenii ştiutori spun că au existat destule încercări ale serviciilor secrete ruseşti de a-l discredita şi îndepărta de preşedinte. Ultima întâlnire a lui V. Voronin cu V. Putin era condiţionată de excluderea lui M. Tkaciuk din componenţa delegaţiei oficiale. N-a fost să fie. Din această cauză, alături de preşedinte, M. Tkaciuk rămâne omul de temut pentru adversarii politici ai comuniştilor din exteriorul şi din interiorul ţării, fie că e vorba de alegeri, de războaie informaţionale sau  diplomatice. Altminteri, îşi adoră soţia, o rusoaică din rândul intelectualităţii rasate din Sankt Petersburg (oraşul unde M. Tkaciuk şi-a făcut doctoratul), îşi iubeşte fiul aflat în pragul pubertăţii, rămâne fidel profesiei sale de arheolog, eroului său romantic Che Guevara, chitarei şi naturii noastre moldoveneşti.

În august, când preşedintele e plecat în vacanţă, poţi întâlni pe malul Nistrului, la nordul Moldovei, un om între două vârste, cu barbă deasă şi neagră de caucazian, în ghete sport şi cu un rucsac enorm în spate, transpirat, numai praf, dar mereu zâmbăreţ. E Marc Tkaciuk, zis evreul, omul flexibil care găseşte oricând soluţii pentru grijile Preşedinţiei.