IURIE ROŞCA. Politicianul care ştie să revină

În 2006, Partidul Popular Creştin-Democrat a împlinit 18 ani. A atins vârsta maturităţii şi a majoratului. Întâmplător sau nu, dar tot în acest an liderul formaţiunii, Iurie Roşca, a încetat să mai fie perceput drept un băiat teribil al politicii moldoveneşti.

Eterna opoziţie, cot la cot cu puterea  
Virajul brusc de la 4 aprilie 2005 nu-i chiar atât de surprinzător, după cum pare la prima vedere. Eternă opoziţie, Iurie Roşca a mai făcut salturi ameţitoare pentru a se impune pe scena politică.

În 1996, după un război de uzură, purtat împotriva lui Mircea Snegur, s-a aliat peste noapte cu acesta, sprijinindu-l în alegerile prezidenţiale, ca în 1998 să divorţeze din  nou de el. Doi ani mai târziu, a coabitat pentru prima oară deschis cu Vladimir Voronin, coalizându-se împotriva Cabinetului Sturza.

Cine poate pune astăzi mâna în foc că investiţia, făcută la 4 aprilie 2005, când l-a votat pe Vladimir Voronin, nu-i va aduce lui Iurie Roşca, cu timpul, un profit politic pe măsură?  

Ori de câte ori făcea nişte mutări pe tabla de şah politic, oponenţii săi se grăbeau să-i cânte prohodul, ca până la urmă să constate că tocmai ei, nu Iu. Roşca,  sunt cei care au pierdut partida. Şi în 2005 mulţi au pus cruce pe viitorul său politic ca, peste un an, să-şi dea seama că această concluzie a fost una pripită. Fie că subiectul „votului istoric” din 4 aprilie 2005 şi-a pierdut din actualitate, fie că parteneriatul politic dintre creştin-democraţi şi comunişti a dat unele rezultate, fie că oponenţii politici de bază ai PPCD-ului au comis între timp nişte erori monumentale, pe fundalul cărora a scăzut gravitatea „păcatelor” lui Iu. Roşca, dar în 2006 a fost evident că PPCD şi liderul său au reuşit să-şi dreagă imaginea, ceea ce le permite să rămână nişte figuri de bază pe eşichierul politic autohton.

Orice s-ar spune, Iu. Roşca dovedeşte o capacitate rapidă de adaptare la noile realităţi. Mesajul său politic, odinioară radical şi virulent, astăzi devine unul constant pozitiv. „PPCD nu a renunţat, spune el, la propria platformă, la propriile opţiuni şi la propria strategie. Dimpotrivă, spiritul epocii, conjunctura internaţională, dar şi influenţa noastră directă, pozitivă au determinat schimbări de optică surprinzătoare şi de platforme la fel de neaşteptate din partea guvernanţilor comunişti în ultimii ani.”

Trebuie spus că, de fapt,  Iu. Roşca şi partidul său, după toate probabilităţile,  nici nu are altă soluţie. Ajungând ostatecul  votului din 4 aprilie 2005, PPCD se vede nevoit să tragă de timp pentru a se menţine în prim-planul scenei politice. De aceea, creştin-democraţilor nu le rămâne altceva de făcut decât să scoată în evidenţă avantajele parteneriatului lor cu comuniştii.

Lăudat de Voronin
În treacăt fie spus, în 2006, s-a întâmplat un lucru care până nu demult părea incredibil. Cu voie sau fără voie, Vladimir Voronin a făcut avansuri generoase liderului PPCD. Preşedintele republicii a declarat public că „adevărata opoziţie în Moldova este Roşca, care ştie să accepte compromisul atunci când este vorba de interesele ţării”.

Însuşi  liderul PPCD se arată optimist. „Nu văd nici un motiv pentru care parteneriatul politic existent în prezent ar fi periclitat sau abandonat. Este o relaţie funcţională şi necesară societăţii. Personal văd anul 2009 nu ca pe o încheiere a activităţii noastre, ci ca pe o etapă de continuare a acesteia”.

Se creează impresia, totuşi, că Iu. Roşca nu este tentat să revină pe vechile poziţii. Acum ceva timp, nu se sfia să urce cu megafonul în copaci, dar se lovea întotdeauna de un gard electoral de care nu putea să treacă. Întrunea  un procentaj între 7şi 9 la sută care, pesemne, reprezenta doar o  parte a alegătorilor unionişti. Este vorba de populaţia sărăcită şi foarte sensibilă la mesajele radicale. Iată de ce, la 4 aprilie 2005, dorind să găsească un debuşeu cu PCRM, care ar putea să-i netezească, în sfârşit, drumul spre putere,  Roşca a făcut poate cel mai spectaculos, dar în acelaşi timp, şi cel mai riscant salt din viaţa sa politică. Pare să aterizeze cu succes. Rămâne de văzut, însă, dacă nu a sărit în gol.