EUGEN DOGA. Brandul de ţară

Este unul dintre cei mai cunoscuţi şi iubiţi moldoveni nu numai în ţara lui de origine, ci şi peste hotare. Opera talentatului compozitor se numără, indiscutabil, printre cele mai tari produse de export al acestui pământ. Melodiile sale sunt fredonate de  câteva decenii de o mulţime de oameni care, vorbind limbi diferite, dăcă nu era el, nici n-ar fi bănuit, probabil, vreodată, că pe Terra există un teritoriu numit Moldova. Din acest punct de vedere, Eugen Doga e un adevărat brand de ţară.

Anul 2007 îi poartă numele
Potrivit unei hotărâri a Guvernului, 2007 va fi Anul Doga. Este poate una dintre cele mai inspirate decizii ale Executivului. Şi aceasta nu doar pentru că în 2007 Eugen Doga împlineşte 70 de ani.  Dacă vrea cu adevărat să iasă în lume, Republica Moldova are nevoie cu precădere de numele lui. E şi firesc să fie aşa. 

E. Doga este o notorietate care dovedeşte că în lume există perfecţiune. De creaţia sa muzicală se leagă faima pe care îl are acest meleag pe alte meridiane.

În peste jumătate de secol de activitate, E. Doga a scris muzică pentru mai bine de 200 de filme (turnate de diferite studiouri din Republica Moldova, România, URSS, dar şi din alte ţări), precum şi pentru numeroase spectacole. Pelicule precum „Maria Mirabela” (1981, coproducţie URSS şi România), „Blânda şi tandra mea fiară” (1978) şi „Şatra” (1975) au rezistat în timp, constituindu-se în nişte valori  arhicunoscute. Creaţiile compozitorului sunt apreciate la festivalurile cinematografice internaţionale (Palermo, Bucureşti, Moscova etc.).  Distincţiile curg. În 1999, a fost decorat cu medalia de aur „Omul sec. XX”, în SUA. S-a mai învrednicit de Ordinul „Mecenatul Secolului” (Moscova), ”Doctor Honoris Causa” al Institutului Internaţional de Cinematografie din Moscova (2000) şi de medalia „Academicianul S. I. Vavilov”, decernată în 2001 de Fundaţia Umanistă Internaţională.

Pianul, o poartă în sublim    
Un pian în perimetrul a patru pereţi. Restul sunt doar  convenienţe. Într-o măsură mai mică sau mai mare. Una dintre milioanele de formule pentru a atinge propria armonie care, totodată, este pentru compozitorul E. Doga şi codul personal de acces în lumea muzicii, unde elanul sufletului e sublimat în sunete divine.

Distins cu multiple titluri, acest nume sonor, care nu depinde de spaţiu şi timp, continuă să primească altele, noi. Cel mai recent a fost „Excellency Award”, acordat în cadrul Festivalului internaţional de film de la Constanţa pentru „contribuţie importantă la muzica cinematografică universală”.  Oricum, fără a i se sugera în mod special, maestrul nici nu-şi va aminti despre astfel de detalii ale anului 2006. Însă neapărat va evoca alte lucruri importante pentru Domnia sa şi, implicit, pentru publicul meloman. Concertele în oraşele din Rusia şi Belarus, bunăoară. Reluarea, după o întrerupere de doi ani, în propria-i clasă muzicală, a lecţiilor cu „gâgâlicii înaripaţi”, alias picii de şase ani şi, în acelaşi timp, învăţăceii dlui Doga pe care-i admiră cu pasiune şi emoţie. Lucrul finisat asupra peliculelor ruseşti „Кром” şi „Проверка”. Activitatea în componenţa juriului mai multor festivaluri de cinema. Dar şi  muzica scrisă pentru câteva telenovele.  Generaţia sexagenarilor care-şi marchează suita de jubilee şi din care face parte şi E. Doga, de bună seamă, a reuşit să se afirme. Ceea ce i-a urmat, însă, este un gol, crede maestrul. A fost ceva ce se aprinde la orizont pentru a se stinge imediat. 

Compozitorul E. Doga este „cartea de vizită” a Moldovei. La Moscova s-a stabilit de mulţi ani. Acasă vine rareori şi pentru puţin timp. Aruncă epitete şfichiuitoare în ambele direcţii. Are replici usturătoare la adresa Rusiei pentru că  nu-i poate ierta sintagma „republici sărace”. „Nu suntem  într-atât de săraci, precum încearcă unii să ne prezinte!” – zice E. Doga. Consideră că avem suficiente valori cu care ne putem mândri.

Formula armoniei
Moldovei îi reproşează starea amorfă a societăţii. Are motive să fie nemulţumit.

Cine e vinovat, de bună seamă, că E. Doga vine, cum zice chiar el, cu „un concert o dată la cinci ani în Patrie şi zece concerte pe an în Rusia?”.  De ce îl cunoaştem doar din pelicule? Cine se face răspunzător de  faptul că piesele sale pentru violoncel, acordeon sau vioară apar la Sankt Petersburg, dar  nu se comercializează la Chişinău?

Spune despre propria armonie: „Anul ce s-a scurs m-a făcut să iubesc viaţa şi mai mult”. Afirmă că a devenit mai tolerant faţă de propria persoană, pentru că principalul câmp de luptă este localizat în forul nostru interior. Dacă fiecare dintre noi ar reuşi să învingă în această bătălie, atunci pe Terra ar locui 6 miliarde de oameni peste care ar pogorî armonia. Ar fi aceasta o idee utopică sau o formulă elaborată de E. Doga, rămâne la discreţia cititorului, în funcţie de gradul propriei lui toleranţe. Important e că E. Doga învinge în bătăliile cu sine însuşi şi asta o ştie o lume întreagă. Sau aproape o lume întreagă.