DUMITRU DIACOV. Politicianul care vorbeşte ce gândeşte

Dumitru Diacov poate fi considerat cel mai pragmatic deputat şi probabil, legislatorul cu cel mai dezvoltat simţ al umorului din Parlamentul Republicii Moldova. Anume aceste caracteristici ale sale au ieşit în evidenţă pe parcursul anului 2006.   

Simţul momentului
Liderul PD are un puternic simţ al situaţiei, similar cu cel al şobolanului care ştie să părăsească nava înainte de naufragiu. Un simţ care salvează de multe ori partidul pe care-l conduce.

Formaţiunea sa se află în diferite construcţii politice exact atâta timp de cât are nevoie pentru a-şi promova anumite interese de partid. Acest lucru s-a văzut atunci când PD a părăsit blocul „Moldova Democrată”, dar şi atunci când a reuşit să se distanţeze destul de repede de colegii de parteneriat politic – comunişti şi creştin-democraţi, cu care a votat împreună pentru realegerea lui Vladimir Voronin în funcţia de preşedinte.

Parteneriatul a fost util pentru PD doar atâta timp cât i-a permis să evite nişte alegeri parlamentare anticipate, să-şi promoveze oamenii în Comisia Electorală Centrală (reprezentantului PD i-a revenit chiar funcţia de preşedinte al CEC), în Curtea de Conturi, precum şi unele proiecte de legi importante. Din momentul în care Dumitru Diacov a simţit că aliaţii marginalizează PD, a urmat desprinderea imediată de respectiva construcţie politică. De altfel, D. Diacov nu s-a sfiit să declare deschis: „Doar Roşca este cel care profită de acest parteneriat politic”.  

Pe parcursul anului 2006, D. Diacov a încercat să consolideze rolul centrist al formaţiunii sale în Parlament. El a declarat, după distanţarea de parteneriat, că  “PD va colabora cu toate fracţiunile” şi a adăugat cu umorul care-i este caracteristic: “Vom colabora chiar şi cu AMN, dacă va mai rămâne ceva din ea până la finele sesiunii”. Evident, detaşarea de colegii de parteneriat nu putea conveni nici creştin-democraţilor, nici comuniştilor, nici Alianţei „Moldova Noastră” care, până la acel moment, se putea considera singura formaţiune parlamentară de opoziţie reală. Însă D. Diacov a ştiut de fiecare dată să facă faţă atacurilor îndreptate împotriva sa şi a partidului. A reuşit, de multe ori ironizând şi spunând bancuri, să fie mai eficient decât dacă ar fi rostit discursuri întregi. Iată doar câteva exemple de declaraţii mai neobişnuite pe care Dumitru Diacov le-a făcut în 2006: 

- Eu, când ies la tribună, vorbesc ce gândesc, spre deosebire de domnul Urechean, care citeşte de pe foaie ce-i scriu consilierii.

- Nimeni nu doreşte să-l contrazică pe şeful statului. De aceea, nu punem în discuţie salariul consilierilor lui.

- Domnilor comunişti, îl transformaţi pe Grigore Petrenco (liderul comsomolului din Moldova, n.r.) în Pavlik Morozov!

Şocul sincerităţii
În 2006, s-a remarcat şi printr-o serie de declaraţii care au şocat prin sinceritatea lor.

Spre exemplu, el este primul deputat din istoria R. Moldova care a avut curajul să afirme deschis în Parlament: “Nu trebuie să se creadă că toate pe câte le facem noi urmăresc fericirea poporului”.

A mai spus: “Noi trebuie să ştim deja – nu tot ce este avantajos şi util pentru ţară este util şi avantajos pentru toţi politicienii”. Culmea sincerităţii însă a constituit-o declaraţia liderului PD referitoare la independenţa Moldovei: “Nu am luat independenţa, ea ne-a fost dăruită la Belovejskaia puşcea. Eu atunci eram la Bucureşti”.

D. Diacov a demonstrat în 2006 că ştie să scoată maximum de dividende pentru sine şi partidul său din orice situaţie. Iar aceasta este într-un fel garanţia că Diacov şi PD-ul încă nu şi-au spus ultimul cuvânt în politica moldovenească.