VALERIU RENIŢĂ. Purtătorul de cuvânt

Poziţia de director al Agenţiei informaţionale  de stat „Moldpres”, chiar dacă este una de altitudine ministerială,  nu constituie ţinta maximă pe care şi-a dorit-o Valeriu Reniţă după un itinerar lung şi sofisticat, pe durata căruia a pendulat între opţiuni, personalităţi, afilieri,  alteori diametral opuse. Fără să-şi fi trădat însă vocaţia cea mai pregnantă – pragmatismul.

Valeriu Reniţă face parte din acea cohortă de ziarişti care s-au băgat atât de mult în politică încât a devenit greu să vezi linia de demarcare dintre aceste două ipostaze: jurnalism şi politică. Nu a atins, deocamdată, în politică culmile pe care s-au situat unii colegi de breaslă, Dumitru Diacov sau Iurie Roşca, bunăoară, însă influenţa pe care o exercită el realmente asupra unor evenimente din R. Moldova pare a nu fi mai mică decât a celor doi amintiţi.

Mulţi dintre foştii colegi consideră că abordarea utilitară a tot ce are de făcut l-a adus în tabăra preşedintelui Voronin, iar cel care a depus „scrisoare de garanţie” a fost chiar consilierul Marc Tkaciuk. Abilitatea, tenacitatea şi simţul vânătoresc l-au adus pe Reniţă mereu în faţă. Este considerat executorul şi chiar coautorul unor combinaţii, în câteva mutări pretins invizibile, în spatele cărora ar sta persoane influente din vârful puterii. Lui îi este atribuită, fără probe, cea mai recentă rocadă care s-a produs pe
piaţa mediatică - preluarea de către compania „Media Satelit” a dreptului de a difuza pe întreg teritoriul Republicii Moldova emisiunile postului rusesc de televiziune  „Первый канал в Молдове”, drept pe care l-a pierdut printr-un concurs (de împrejurări nefaste) compania condusă de Chiril Lucinschi.

Valeriu Reniţă a făcut parte din grupul „polittehnologilor” care au avut sarcina să le asigure comuniştilor păstrarea puterii după scrutinul din 2005. Din februarie 2002 până în mai 2004 este purtător de cuvânt al preşedintelui Voronin. Şi-a justificat retragerea din funcţia de purtător de cuvânt prin epuizarea caietului de sarcini asupra căruia conveniseră cu preşedintele Voronin, cea mai importantă fiind, cum spunea Valeriu Reniţă, reorganizarea serviciului de presă astfel încât acesta să fie dotat şi cu atribuţiuni de promovare eficientă a imaginii preşedintelui. El nu a insistat să dezmintă prea vehement zvonurile potrivit cărora ar fi fost trecut pe linie moartă la insistenţa unor factori decizionali în interiorul Partidului Comuniştilor. Numirea în funcţia de director al Agenţiei „Moldpres”, la numai o lună de la retragerea formală de la Preşedinţie, a spulberat zvonurile.

Presa a scris, cu referinţă la surse neoficiale, că Valeriu Reniţă ar fi râvnit funcţia incitantă de Ambasador al Republicii Moldova în România, înainte de a o obţine Victor Zlacevski. Valeriu Reniţă a condus mai multe instituţii de presă, create pentru asigurarea unui suport informal al comuniştilor în campaniile electorale. Cel mai relevant este ziarul „Sens”, care a apărut în anii 2002-2003. Reniţă a fost şi „cardinalul din umbră” al Agenţiei „Ştirile urbei”, cu mesaj anti-Urechean. Lui i se atribuie şi ideea de a constitui o alternativă loială puterii a Uniunii Jurnaliştilor, după care a urmat experimentul similar a Uniunii Scriitorilor „Nistru” în frunte cu „infidelul de meserie” Constantin Munteanu.

Valeriu Reniţă şi-a început cariera la „Tinerimea Moldovei”, în calitate de colaborator extern. În anul 1991 l-a înlocuit pe Val Butnaru în poziţia de redactor-şef adjunct la ziarul ”Sfatul ţării”.  Graţie reputaţiei (externe) de dizident a fost invitat să colaboreze cu BBC şi Radio „Svoboda” (Liberty). Liberalizarea şi privatizarea i-au dat idei. În anul 1992 a fondat împreună cu alţi câţiva colegi Agenţia privată de ştiri „BASA-press”. Între anii  1999-2003 a fost primar al satului Suruceni, raionul Ialoveni, fiind tentat de această posibilă trambulină spre o importantă carieră politică.

Valeriu Reniţă a fost candidat independent în alegerile parlamentare din 1998. A acumulat 2968 voturi sau 0,18%. În scurt timp a fondat  mişcarea politică “Ordinea Nouă - Новый Порядок”, „ca reacţie la situaţia politică fără perspectivă care s-a creat după alegerile parlamentare”. “Ordinea nouă” considera că noua guvernare nu are un ideal social şi nu e în stare să găsească o cale originală de depăşire a crizei. Mişcarea se pronunţa pentru excluderea noţiunii de “minoritate naţională” din limbajul juridic, precum şi noţiunii de “popor băştinaş” din limbajul politic, de asemenea pentru două limbi oficiale - română şi rusă. În anul 2000 “Ordinea Nouă-Новый Порядок” a fuzionat cu „Forţa Nouă”, a lui Valeriu Pleşca. Actualul ministru al Apărării este unul dintre amicii săi la care nu a renunţat nici măcar atunci când Pleşca ameninţa guvernarea de la Chişinău cu depunerea unei cereri de dobândire a azilului politic. Valeriu Reniţă ar fi unul dintre puţinii oameni care ar avea acces la fiul preşedintelui Voronin, ceea ce îi fortifică poziţiile. El are însă şi duşmani la fel de influenţi, unul dintre aceştia ar fi Iurie Roşca, căruia Reniţă i-a declarat război deschis în repetate rânduri.

Se zice că ar avea afaceri în transporturi. Îl tentează gloria lui Abramovici, mai exact a lui Gigi Becalli, dar până să ajungă pe Olimpul fotbalistic se multumeşte cu patronarea echipei de fotbal de juniori „Victoraş” din Suruceni, Ialoveni.

Ce înseamnă un om influent în Republica Moldova?
Dacă trecem peste indivizii care practică esoterismul, cred că e vorba de persoane care pot influenţa - prin apartenenţa lor la guvernare sau la business-ul mare -  procesele legislative, politice ori financiare care au loc în Republica Moldova sau chiar peste hotarele ei.  

Sunteţi un om influent?
Am ratingul meu propriu privind puterea de decizie a oamenilor influenţi din Chişinău. Cunosc persoanele care pot să-şi propună la ora opt dimineaţa să ajungă în unul dintre cele trei cabinete înalte ale puterii, iar peste zi chiar ajung acolo. Eu nu fac parte dintre aceşti oameni foarte influenţi.  

Ce influenţă au jurnaliştii din Republica Moldova asupra politicului?
Dacă vorbim despre influenţa jurnaliştilor asupra oamenilor politici, aceasta are două aspecte. Un aspect ţine de influenţa prin accesul unor jurnalişti cu pondere la politicieni, fie că aceştia sunt la guvernare, fie că sunt în opoziţie. Alt aspect este cel tradiţional, adică încercarea unor jurnalişti de a influenţa oamenii puterii prin articole de presă sau emisiuni TV. Din păcate pentru presa noastră, influenţa pe care o au unii jurnalişti pe rol de sfetnici ai oamenilor politici, este mult mai mare decât cea tradiţională. Aţi observat, probabil, că unii lideri ai presei de opoziţie nu-şi ascund, ba chiar îşi etalează în mod comic anumite calităţi politice, care îi situează, în opinia lor, deasupra liderilor politici.

Cât de profitabilă este astăzi o afacere media?
Depinde pe ce segment de piaţă e afacerea. O agenţie de presă are un venit sigur, dar foarte mic, care poate fi comparat cu salariul unui angajat bancar la nivel de şef de departament. Dacă vorbim de ziare, mai ales cele de expresie română, cred că redactorul-şef toacă banii patronului. Altceva este un post de radio cu rating înalt. Aici deja se poate vorbi de un venit bun. Iar patronii posturilor TV cu rating înalt şi mijlociu, fac parte din businessul mare.

Aflarea dvs. în postul de consilier al Preşedintelui Voronin, v-a influenţat cumva cariera?
Dacă vorbim despre cariera în administraţia publică, atunci desigur că a fost un pas pe verticală. Eu am fost invitat pe post de purtător de cuvânt atunci când deţineam funcţia de primar într-o localitate din apropierea Chişinăului, în momentul când îmi rămâneau doar trei luni până la încheierea mandatului. Dacă vă referiţi la cariera mea politică, atunci nu cred că a fost un pas în continuarea carierei. În momentul în care am acceptat funcţia de consilier, am abandonat, de fapt, cariera politică, pentru că atunci când lucrezi în administraţia publică, trebuie să te îndepărtezi, cel puţin formal, de politică, pentru că aşa o cere şi legea, şi regulile nescrise.

Cariera în domeniul public trebuie să se bizuie pe  respectul sincer faţă de cetăţeni şi stat şi, nu exagerez, pe adevărata dragoste de patrie. Îmi place să cred că e cazul carierei mele. Pe de altă parte, postul de consilier al preşedintelui e o ocazie rară de a-ţi satisface pe mult timp curiozitatea în privinţa dedesubturilor puterii. Şi asta contează.

Ce proprietăţi şi venituri aveţi?
Nu prea mari. Am o casă în sat, la 15 km de Chişinău, în opinia mea, o casă bună, pentru familia mea de cinci persoane. Am un automobil de marcă Honda Acord, cam vechi, dar care îmi convine, după datele tehnice. Venitul obţinut în calitate de director general al Agenţiei de ştiri „Moldpres”  la un loc cu cel al soţiei, ne permite să ducem o viaţă decentă. Rămân în continuare fondator al Agenţiei de ştiri „BASA-press”, despre care vă spuneam mai sus cam ce venit îmi poate aduce.