VIP Magazin
Print
Print
Print
Print
  Ediţia     |  2010   |  2009   |  2008   |  2007   |  2006   |  2005
VALERIU PLEŞCA. Un civil la apărare
Locul 34

VALERIU PLEŞCA. Un civil la apărare

Comentează

Valeriu PLEŞCA
ministru al Apărării

Vârstă: 47 de ani
Data şi locul naşterii: 8 noiembrie 1958, s. Dumitreni, Floreşti
Specialitate:  jurist, manager-economist
Studii:  a absolvit Facultatea de drept al USM şi Academia de Studii Economice (specialitatea manager-economist).
Stare civilă: căsătorit, doi copii.

Influenţă politică - 2
Putere financiară - 4
Notorietate - 4

Total - 10 puncte

Valeriu Pleşca a ratat prima şansă de a deveni ministru în decembrie 1999, când Guvernului format de premierul desemnat  Vladimir Voronin nu i-au ajuns doar două voturi ca să fi obţinut investitura. Voronin i-a propus atunci portofoliul de ministru al economiei şi reformelor. Peste 5 ani a fost trimis la Apărare deja de către Comandantul Suprem Vladimir Voronin.

Valeriu Pleşca nu a ezitat să-şi asume riscul de a ajunge şi el în situaţia predecesorului său Victor Gaiciuc, care nu a reuşit „să stea de pază la fiecare depozit de muniţii” sau să vegheze în fiecare unitate unde „bibanii îi botezau pe boboci”. Totuşi, reabilitarea lui Gaiciuc, prin trimiterea în misiunea diplomatică, i-a dat curaj lui Valeriu Pleşca, care a ieşit victorios din mai multe încăierări cu adversari mai dotaţi şi mai influenţi. Îi era suficient un singur as ca să  întoarcă pe dos întreaga partidă. Cine ştie, poate această calitate de luptător a businessmanului, juristului,  procurorului Pleşca l-a determinat pe Vladimir Voronin să-l trimită la Apărare şi nu la Economie, cum intenţiona atunci când forma un guvern virtual.

Valeriu Pleşca a ajuns în Parlament în 1998 pe lista Blocului pentru o Moldovă Democratică şi Prosperă, pe care l-a părăsit în noiembrie 1999. În anul 2001 a devenit parlamentar pe lista „Alianţei Braghiş”, pe care a fost forţat să o părăsească în 2003. 

Înainte de a se lăsa tentat de politică, a fost om de afaceri, director al societăţii „Gloria V&A”, preşedinte al consiliului de directori al companiei „Steaua grup”, care trăieşte în principal din darea cu chirie a spaţiilor pentru oficii şi din activităţi de dealeri ai combinatului „Călăraşi divin”.  

Valeriu Pleşca este cel care a încercat să-şi apere afacerile de o manieră ieşită din comun, care la fel îl caracterizează cât se poate de sugestiv. Ajuns în Belgia în componenţa unei delegaţii ce reprezenta legislativul moldovean, Pleşca a anunţat autorităţile, în termeni ultimativi, că va cere azil politic în Occident (cu consecinţele propagandistice de rigoare) dacă Guvernul nu va înceta să-l constrângă pe el şi pe membrii familiei sale, având-o în vedere pe soţia sa care avea propria afacere. Guvernul i-a acordat garanţiile solicitate şi Pleşca a părăsit Bruxelles-ul. Şeful cabinetului de miniştri a trecut peste acest gest disperat şi total nepatriotic la care a recurs, constrâns de împrejurări, viitorul ministru al celei mai patriotice educaţii din câte le poate oferi statul.

Cât de importantă este funcţia în care vă aflaţi şi cât de mult ţineţi la ea?
Totul este relativ. Zilele acestea am auzit un banc cu evrei despre evrei. Se vorbeşte în banc despre ce ar fi mai important în această viaţă şi, de la Moise până la Einstein, fiecare a răspuns diferit. Unul – că cel mai important este capul, altul – că sufletul etc. Aşa este şi cu funcţia. Important este, cred, cum îţi exerciţi meseria, indiferent unde te afli – business, politică, economie. Depinde cum te poziţionezi.

Şi care postură vă prinde mai bine: cea de deputat, cea de om de afaceri sau cea de ministru?
Poate că n-am finisat-o nici pe una. Am desfăşurat activităţi de business, am fost şi deputat în două legislative, acum, şi ministru în două guverne. În unul – trei luni şi în altul – ceva mai mult timp. Îmi place să fac lucrurile fundamental. Şi dacă mă uit la ceea ce am realizat, cred că am reieşit din aceste considerente. Nu aş vrea să vorbesc mult despre aceasta. Cred că echipa este cea care urmează să dea o apreciere calităţii muncii mele.

Vă referiţi la echipa Armatei naţionale sau la cabinetul de miniştri?
Cea a ministerului Apărării, pentru că 24 de ore din 24, şapte zile din şapte mă aflu aici. Nu fac asta din frică sau din obligaţie, este vorba de un cumul de calităţi.

Sunteţi un ministru fără epoleţi. Mai sunt ţări în lume, unde ministrul Apărării este o persoană civilă?
În Franţa, Norvegia, Finlanda miniştrii Apărării sunt femei. Tot vorbim că ne dorim integrarea în Europa. Această Europă, însă, stabileşte şi anumite calităţi, pe care trebuie să le deţină societatea şi ţara, în general. Una din cerinţele principale presupune controlul democratic asupra instituţiilor de forţă. De ce o persoană civilă este în fruntea unei unităţi militare? Ca să nu exercite presiuni asupra vieţii politice, asupra proceselor sociale şi democratice.

Ce avere are ministrul Pleşca?
Toată averea a fost făcută până a deveni Valeriu Pleşca ministru. Am o casă mare, în sectorul Centru al capitalei, două maşini marca „Mercedes” şi „Toyota”. La Chişinău am venit în 1976, apoi am plecat în armata sovietică şi, exact în locul din care m-am pornit la armată, mi-am făcut casa. Mai am un oficiu unde se află sediul partidului, pe str. Bernardazzi, 64. Familia deţine pachetul majoritar la firma „Steaua Grup” şi, la moment, soţia este cea care aduce cei mai mulţi bani în familie.

Câţi bani de buzunar vă luaţi zilnic?
Nu cheltuiesc nimic, pentru că mănânc acasă.

Când eraţi deputat, aveaţi maşină de serviciu?
Cred că am fost deputatul care a făcut cele mai puţine cheltuieli la bugetul Parlamentului, în special, la capitolul telefoane şi maşină. Am folosit maşina de serviciu de cinci sau şase ori. Dacă aveam nevoie să plec undeva, foloseam maşina mea.

În cazul în care mâine nu aţi mai fi ministru, v-ar deranja?
Eu nu ţin la funcţie, ci la lucrurile pe care le fac aflându-mă într-o postură sau alta. La moment, de exemplu, mă străduiesc să contribui, în măsura posibilităţilor, la crearea unei armate moderne şi instruite, care ar asigura integritatea şi independenţa statului. Şi când o să simt că mi-au reuşit toate – voi pleca...

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon






* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Trimite
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+20°