NICOLAE ANDRONIC. Republicanul din politica moldovenească

După un time-out de aproape cinci ani, Nicolae Andronic revine pe scena politică la timona unei formaţiuni căreia încearcă să-i imprime o identitate cât mai atractivă şi populară, de natură să o aducă în topul partidelor ce împart locurile în Parlament. Deşi nu a pariat că va ajunge în Legislativ (cum a procedat Oleg Serebrian), Andronic îŞi face loc printre adversarii comuniştilor şi chiar încearcă să devină iniţiatorul unei cruciade împotriva lui Vladimir Voronin.

În anul 2005, Nicolae Andronic, unul dintre cei mai influenţi politicieni ai anilor ’90, face o încercare de a reveni în avangarda politicii moldoveneşti, pe care o părăsise, odată cu funcţia de prim-viceprim-ministru în Guvernul ADR.

Cariera politică a lui Nicolae Andronic a debutat impresionant. La numai 30 de ani Andronic a devenit foarte apropiat de Mircea Snegur – pe atunci, preşedinte al Prezidiului Sovietului Suprem al RSS Moldoveneşti. După aceasta, zece ani la rând, a avut reputaţia de „omul lui Snegur”,  „mâna dreaptă” a primului preşedinte al R. Moldova. Peste ani, această reputaţie a avut o expresie cu nuanţe şi pozitive, şi negative pentru cariera de mai departe a tânărului şi nonconformistului politician Andronic.

La 31 de ani a ieşit învingător în alegerile parlamentare. La 35 de ani devine vicepreşedinte al parlamentului şi conducător al unui grup de jurişti ce elaborează bazele sistemului de drept şi judiciar al Moldovei independente. Anii următori au fost marcaţi de o continuă şi acerbă concurenţă politică între Mircea Snegur şi Petru Lucinschi. Cei mai mulţi politicieni s-au divizat în două tabere, fiecare susţinându-l pe unul sau pe celălalt. Andronic a fost cu Snegur. În anul 1995 ei creează o nouă formaţiune politică: Partidul Renaşterii şi Concilierii (PRCM). În anul următor Snegur pierde alegerile prezidenţiale, învingător fiind Lucinschi. Peste alţi doi ani, partidul lui Snegur-Andronic îşi ia revanşa: în pofida lui Lucinschi, PRCM intră în ADR şi participă la formarea noului guvern. După pagini de istorie înscrise în comun în jurnalul perfidei doamne Politica, Mircea Snegur se exprimă o dată că nu mai ştie la cine ţine mai mult – la Roşca sau la Andronic, aşa că primul pleacă la postul de vicepreşedinte al parlamentului, iar Andronic – la Guvern, în postul de viceprim-ministru, apoi şi prim-viceprim-ministru. În anul 1999, Lucinschi, Voronin şi Roşca fac ADR-ul să-şi dea demisia. La alegerile din 2001, PRCM intră în competiţia electorală de unul singur, dar nu trece pragul de şase la sută de sufragii. De aici încolo Snegur şi Andronic merg pe căi diferite. Ultimul încearcă să-şi afle un loc în diferite partide, fără succes, însă. Următorii patru ani N. Andronic, practic, se retrage din politică, ocupându-se mai mult cu chestiunile familiale, cu avocatura şi cu construcţia casei. „Sunt avocat, acord consultaţii unui număr mare de firme şi am venituri ce-mi permit să duc o viaţă demnă”, a declarat într-un interviu Andronic.

În 2004, reapare în politică, de acum ca o figură de sine stătătoare. Este ales preşedinte al Partidului Ţărănesc Creştin Democrat, partid practic necunoscut de nimeni până la această dată. Participarea partidului la alegerile parlamentare din martie 2005 nu i-a adus nici două procente din sufragii. După alegeri, formaţiunea lui şi-a schimbat denumirea – în Partidul Popular Republican, luând ca doctrină, în premieră în Moldova, conservatismul. Cunoscând bine culisele politicii moldoveneşti, de data aceasta Andronic face abstracţie de relaţiile personale şi se ghidează de ideea că politica nu se face cu prietenii. Nu selectează oamenii după gradul lor de fidelitate şi simpatie faţă de Bucureşti sau Moscova, considerând prioritare profesionalismul şi capacităţile de a conduce o instituţie, de a administra, de a comunica cu oamenii şi de a lua decizii. Certitudinea sa politică este că în 15 ani de independenţă Moldova a fost prost gestionată, iar oamenii au fost puşi în funcţii importante după devotamentul personal faţă de un preşedinte sau altul, fapt care ar fi discreditat instituţiile statului în faţa oamenilor simpli. Nicolae Andronic speră că la următorul scrutin despre partidul său şi despre doctrina acestuia va şti destulă lume, suficientă ca să se poată întoarce în organul legislativ al R. Moldova şi să formeze acolo o majoritate parlamentară importantă şi distinctă ca expresie.

Cum credeţi, ce înseamnă o personalitate puternică?
Depinde de domeniu: în sport este una, în dragoste – cu totul altceva. Dacă vorbim despre politică, o personalitate puternică trebuie să posede calităţi din toate domeniile, plus că trebuie să deţină nişte calităţi morale foarte bine puse la punct. Să fii puternic în politică înseamnă să rezişti ispitei de a te afla cu orice preţ la guvernare, să spui oamenilor în faţă ce gândeşti fără a minţi şi să te ţii de cuvânt. Într-un sens mai general, trebuie să rezişti timpurilor grele prin care trecem.
 
Vă consideraţi o persoană influentă?
Cred că nu, pentru că nu am influenţă asupra societăţii. Cel puţin, nu destulă. Totuşi, vrem ca ideile noastre să influenţeze societatea să-şi aleagă calea cea  corectă de dezvoltare. În acest context, mă străduiesc să fiu influent. De asemenea, în familie, în cercul prietenilor, accept şi influenţa altor persoane, nu insist ca părerea mea să fie irevocabilă – ştiu să dau înapoi.

Vă consideraţi un om bogat?
Da: am doi copii, mama îmi este în viaţă, fratele, rudele apropiate. Soţia este gospodină şi o adevărată doamnă. Bănuiesc că întrebarea are mai mult un context material. Mie, pentru viaţă îmi ajunge. Dacă tot vorbim despre bogăţie, într-o campanie electorală am fost întrebat dacă, venind în Parlament, voi putea să le iau pensiile deputaţilor. Am spus alegătorilor că orice politician normal trebuie să răspundă că nu va anula pensiile celor dintâi, ci că va putea echivala pensiile oamenilor cu cele ale deputaţilor. Merităm o viaţă mai bună.

Lumea vă cunoaşte mai mult în postura de politician decât în  cea de avocat. În care dintre ele vă simţiţi mai confortabil?
În cea de politician. Din păcate, sistemul judecătoresc din republică este corupt (impracticabil). Într-un proces judiciar rolul unui avocat este ingrat. De aceea, mă limitez la consultări juridice neoficiale.

Succesul rapid în politică v-a ajutat sau v-a jucat festa?
Mi-a adus şi plusuri, dar şi minusuri. Totuşi, mândria predomină regretele. Faptul că la  33 de ani deţineam un post important în conducerea ţării, nu mi-a permis să-mi petrec anii frumoşi ai tinereţii aşa cum au făcut-o alţi colegi de-ai mei. Am dus lipsuri. Dar, nu cred că avântarea în plăcerile lumeşti mi-ar fi îmbogăţit experienţa de viaţă. Nu regret ceea ce s-a întâmplat pentru că, împreună cu colegii de partid, de parlament şi de guvern, am obţinut rezultate frumoase în elaborarea legislaţiei acestui stat.

Puteţi face o evaluare a proprietăţilor dvs.?
Am o casă în Chişinău, pe care am construit-o timp de cinci ani, un garaj, un autoturism „BMW”-7. Ca „proprietate privată” deţin soţia şi copii. Am uitat de Daisy, câinele-lup.